“Ieșit-am de la Tatăl și am venit în lume; iarăși las lumea și mă duc la Tatăl” (Ioan 16,28)
19:00, joi, 9 iunie, 2016 | Cuvinte-cheie: inaltarea domnului, soroca, vicariatul de soroca

Astăzi, Biserica Drept-măritoare, cinstește una din cele mai importante sărbători ale Creștinismului, care este Înălțarea la cer a Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Cu această măreață ocazie, a fost săvârșit „Ospățul Credinței” adică Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală din Soroca.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Ioan, împreună cu clerul catedralei. În urma citirii pericopei evanghelice, Preasfințitul Ioan a exprimat un cuvânt de învățătură explicând importanța și semnificația măreței sărbători. Iar la finele serviciului divin s-au împărtăşit numeroși credincioși.
„După cum vulturul, voind să arate micilor săi pui, cum să zboare mergând înaintea lor, tot așa, Domnul Hristos s-a înălțat la cer , mergând înainte, conducând ca pe niște pui, sufletele drepților . Și după cum căderea primului Adam ne-a deschis nouă intrarea în iad, astfel Înălțarea noului Adam, Iisus Hristos, ne-a deschis nouă intrarea în cer“.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/













Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând Ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare, că Tu ești...
Rugăciunile începătoare: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate...
Ziua Înălțării Domnului, sărbătoare unică în toată istoria neamului omenesc. Pentru că, de-a lungul istoriei, s-au mai ridicat la ceruri...
28 mai, în miercurea săptămânii a șasea după Paști se încheie cele patruzeci de zile dedicate sărbătorii Învierii lui Hristos....
În Sfânta Scriptură se vorbeşte şi despre doi oameni care s-au înălţat “ca la cer” se zice, probabil într-o sferă ...
„Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu”...
S-a suit la ceruri, spre a vedea nevoințele tainice și vădite pentru credință ale celor ce cred în El, spre...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău