Cum soluţionăm conflictele creştine?

Având de-a face cu diverse manifestări conflictuale, mă conving de fiecare dată că rezolvarea lor prin agresiune, cruzime, răzbunare, ş.a.m.d. e profund greşită. Această cale e inutilă, neproductivă şi, lucrul principal, profund păcătoasă.

Iată exemplul cel mai simplu.  S-ar părea că vă mâniaţi în mod justificat pe cineva şi că aveţi temeiuri să faceţi asta. După părerea dumneavoastră, respictiva persoană a procedat mizerabil, detestabil şi nu merită altceva decât să o condamnaţi. Observaţi-vă însă în momentul când gândiţi unele ca aceasta. Ce veţi vedea ? Faţa vă e încordată, inima vă sare din piept, capul parcă e strâns în menghină, ş.a.m.d. La prima vedere pare ciudat. Vinovatul e altul, dar noi suntem cei ce trăim senzaţii extrem de neplăcute.

Domnul spune : Împărăţia Lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este. Dar în cazul de faţă avem o cu totul altfel de stare – nicidecum rai, ci mult mai degrabă iad. Un cunoscut mi s-a confesat :  „Odată m-am mâniat atât de tare, pe cel care mă necăjise, încât mi s-a făcut rău şi mă durea inima. În acel moment mi-am dat seama că găsesc în robia patimilor şi m-am hotărât să mă rog Lui Dumnezeu atât pentru mine, cât şi pentru neprietenul meu. Îndată ce am rostit din suflet : „Doamne, mântuieşte-l şi milueşte-l pe robul Tău cutare şi miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Şi am făcut metanie mare, toată înrăirea aceea a dispărut. De-a dreptul uimitor…În suflet mi s-au stăpânit pacea şi liniştea.”

Tocmai deaceea Domnul ne învaţă să întindem şi celălat obraz şi aceasta nu este o poziţie lipsită de demnitate. Aici e ascunsă o mare forţă. Aici este adevărul. La ce ne cheamă Hristos? La smerenie. Vă puteţi imagina un om plin de dragoste şi smerenie care să fie crud şi răzbunător ? Este absurd. Aşa ceva nu poate exista. Răul nu zideşte nimic. Dispoziţia înclinată spre scandal nu ne poate aduce câştiguri morale. Să ne amintim istoria evanghelică despre Zaheu. Zaheu era vameş şi departe de a fi evlavios. Mântuitorul însă nu i-a spus nici măcar un cuvânt de reproş, ci i S-a adresat cu dragoste. Cum a reacţionat Zaheu? Sufletul s-a transformat cu desăvârşire. „Până la jumătate din averea mea voi împărţi săracilor şi dacă am nedreptăţit cu ceva pe cineva, întorc împătrit ” – iată cea spune Zaheu după întâlnirea cu Domnul.

„Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Iată cea mai mare poruncă a dragostei de oameni. Aşadar trebuie să-l iubim pe aproapele, trebuie să ne iubim şi pe noi înşine, dar ce să iubim în noi înşine? Chipul Lui Dumnezeu. Orice om este după chipul Lui Dumnezeu, înzestrat cu sufletul nemuritor. Adeseori, neacceptându-se şi neiubindu-se aşa cum se cuvine, omul compensează aceste lucruri prin crize de nevrozitate, neîmpăcare sufletească, agresivitate.

Un cunoscut arhiereu grec, mitropolitul Hierotheos  (Vlahos), scrie : „În ziua de azi se vorbeşte mult despre problemele psihologice. Sunt consvins că aşa numitele probleme psihologice sunt probleme legate de gânduri, de întunecarea minţii şi a inimii necurate. Tocmai inima necurată, aşa o cum o descriu Sfinţii Părinţi, mintea întunecată şi dobitocească şi gândurile necurate crează problemele acestea. Iar dacă omul se vindecă lăuntric, dacă îşi deschide inima, dacă îşi curăţă partea înţelegătoare a sufletului, dacă îşi eliberează partea lui raţională, atunci nu va suferi de probleme psihologice. Va cunoaştea fericita şi netulburata pace a Lui Hristos „.

 Extras din

Depresia, ca patima si ca boala/ dr. Dmitri Avdeev

Bucureşti: Cartea Ortodoxă; Alexandria: Editura Sophia, 2008, p. 107-110