Tragedie în orășelul Vatra: Preotul a fost lovit mortal de o mașină - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Tragedie în orășelul Vatra: Preotul a fost lovit mortal de o mașină

22:37, duminică, 2 decembrie, 2012 | Cuvinte-cheie: , ,

Preotul Simion din orăşelul Vatra a murit aseară după ce a fost izbit de o maşină. Mergea pe jos, pe marginea drumului, în momentul în care un automobil Toyota l-a lovit în plină viteză.

Târât pe asfalt aproximativ 30 de metri, părintele nu a avut nicio şansă să scape cu viaţă. Enoriaşii din localitate s-au cutremurat când au venit de dimineaţă la biserică şi au aflat că duhovnicul lor nu mai este.

În loc de slujba de duminică, enoriaşii de la Vatra au ascultat astăzi psaltirea de pomenire. A citit-o chiar fiul preotului, cel care obişnuia să îl ajute prin biserică.

Din primele informaţii, preotul s-a reţinut aseară la biserică pentru că a ţinut o slujbă de pomenire şi vecernia. Aproximativ la ora zece, s-a pornit spre casă, dar… nu a mai ajuns.

Potrivit martorilor şoferul care l-a lovit pe preot se deplasa cu viteză excesivă. Poliţia a deschis o cauză penală.

Conducătorul auto în vârstă de 35 de ani riscă până la 7 ani de închisoare. Este cercetat în stare de libertate. Rudele îndurerate se pregătesc de înmormântare, care va avea loc marţi

Sursa: www.jurnaltv.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com