Header image

A doua zi de Paști la Mănăstirea Ciuflea – cântări și rugăciuni pascale pentru Hristos cel Înviat

14:36, luni, 9 aprilie, 2018 | Cuvinte-cheie: , , ,

A doua zi de Paşti, preoţii împreună cu credincioşii veniți la Mănăstirii Ciuflea, au avut bucuria duhovnicească de-al slăvi în cântări și rugăciuni pascale pe Hristos Mântuitorul, cel Înviat din morți.

Cele mai importante mărturii ale realității Învierii Mântuitorului Iisus Hristos ni le dau aceste zile ale Bucuriei Învierii Domnului. Astăzi avem prima mărturie, cea a proorocului care a făcut legătura dintre Vechiul și Noul Testament, Sfântul Ioan Botezătorul.

Evanghelia de astăzi ne spune că Iisus Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, iar Sfântul Ioan Botezătorul confirmă că a pregătit calea Domnului.

Cântarea bisericească pe tot cursul Săptămânii Luminate: ,,Câţi în Hristos v-aţi botezat…”, în locul obişnuitului Trisaghion, îndeamnă pe cei botezaţi a pune în lumină taina prin învierea cu Domnul spre urmarea Lui pe calea vieţii către înveşnicire.

În momentul împărtășirii zeci de credincioși, majoritatea copii, au primit Trupul și Sângele Mântuitorului.

La final, Copiii prezenți la slujbă, împreună cu părinții lor, au fost binecuvântați de Duhovnicul Mănăstirii, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca).

Sursa: www.ciuflea.md

 

Опубликовано Борисом Баланом 8 апреля 2018 г.

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com