A fost sfinţit blocul de operaţii al Spitalului "Sfântul Arhanghel Mihail" din Chişinău, renovat şi dotat cu echipament medical modern - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

A fost sfinţit blocul de operaţii al Spitalului „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chişinău, renovat şi dotat cu echipament medical modern

0:26, sâmbătă, 14 ianuarie, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

După mai bine de un an de lucru sporit în cadrul blocului de operaţii a Spitalului Municipal  “Sf. Arh. Mihail” din Capitală, astăzi în ajunul sărbătoririi Sf. Irh. Vasile cel Mare, a avut loc deschiderea şi sfinţirea blocului renovat şi dotat cu echipament medical modern.

Pacienţii operaţi la Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” nu vor mai face complicaţii postoperatorii. În acelaşi timp, femeile cu patologii ginecologice vor fi tratate conform unei metode revoluţionare, aplicate în premieră în Moldova.

Datorită echipamentului, chirurgii vor putea efectua doar intervenţii mini-invazive. Aceste condiţii vor permite implementarea noilor metode de tratament chirurgical a afecţiunilor abdominale şi ginecologice. Una dintre acestea este histeroscopia, o procedură care permite, concomitent identificarea unei tumori uterine şi înlăturarea acesteia.

„Noi pentru prima dată am instalat un sistem de ventilaţie care permite, concomitent, pătrunderea şi evacuarea aerului. Căci când sala de operaţie e aglomerată este greu de respirat. Şi atunci medicul nu are dureri de cap, nu ameţeşte, nu oboseşte”, a spus  directorul Spitalului „Sfântul Arhanghel Mihail”, Dl Mihai Ciobanu.

Condiţiile moderne permit şi aplicarea telemedicinii. Aplicaţia oferă posibilitatea de a monitoriza, în regim online, intervenţiile.

„Noi putem să conectăm televizorul, ecranul şi să transmitem colegilor tot procesul de intervenţii din acest bloc. Ei vor putea prelua aceste informaţii în regim on-line şi să ne ofere consultaţii”, a explicat Dl Mihai Moldovanu, şeful Direcţiei Sănătate Chişinău.

„Această sală ne va uşura munca. Vom face operaţii în condiţii foarte sterile. Aparatele ne vor permite să facem uşor operaţii care până în prezent erau dificil de realizat”, a specificat Dl Vasile Maloghin, chirurg.

Slujba de sfinţire a fost oficiată de preotul Marin Cij, Presedintele Sectorului Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale şi un sobor de preoţi de spital.

La final, părintele Marin a adresat un mesaj de felicitare către personalul medical, cu prilejul acestui eveniment emblematic, dar şi cu ajunul sărbătoririi Sf. Vasile cel Mare, Ierarh care a înfiinţat primele spitale numite Vasiliade şi a transpus în practică îndemnurile la milostenie şi filantropie în predicile sale sociale, confirmând astfel prin fapte tăria convingerilor sale creştine.

Sursa: http://protopopiatchisinau.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com