A trecut la Domnul Protodiaconul Pavel Ciobanu - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

A trecut la Domnul Protodiaconul Pavel Ciobanu

20:43, sâmbătă, 28 ianuarie, 2017 | Cuvinte-cheie:

„Cu sufletele drepţilor, celor ce s-au săvîrşit, odihneşte Mîntuitorule, sufletul adormitului robului tău protodiaconului Pavel, păzindu-l pe el întru viaţa cea fericită, care este la Tine, iubitorule de oameni!”

Vestea despre mutarea subită dintre noi la cele veșnice a protodiaconului Pavel Ciobanu, cleric al Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, vrednic slujitor al Episcopiei de Edineț și Briceni, neobosit mărturisitor al credinţei în Hristos prin exemplul propriei sale vieţi şi un om de o rară nobleţe şi cumsecădenie; ne-a provocat în suflete o mare durere și profundă întristare.

Vrednicul de pomenire părinte Pavel a trecut prematur la Domnul în urma unui atac de cord suferit în apropierea zilei cînd avea să aniverseze 40 de ani de viață pămînteacă și 20 de ani de slujire la Altarul Domnului în treapta diaconească.

Un suflet blînd şi bun, gata să ajute pe oricine, părintele Pavel va rămîne în conştiinţa tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit o făclie mereu arzîndă pentru trăirea credinţei în Hristos, pe care a moştenit-o din familia sa şi slujirii căreia şi-a dedicat întreaga viaţă încă din anii tinereții.

În aceste momente, cînd sufletul părintelui Pavel merge în lumina cea neapusă a Împărăţiei Cerurilor, ne rugăm Domnului Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească sufletul său în ceata sfinţilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit.

Soției, copiilor și întregii familii îndurerate le transmitem sincere condoleanțe!

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în lumina Împărăţiei Sale!

† NICODIM

Episcop de Edineţ şi Briceni

Contact Form Powered By : XYZScripts.com