A venit timpul să strângem pietrele! Apelul Asociației Cultural – Istorice “Noua Galilee” - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

A venit timpul să strângem pietrele! Apelul Asociației Cultural – Istorice “Noua Galilee”

10:30, luni, 25 februarie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Nimic nu leagă pe oameni, decât conștiința unui trecut comun.

(Eugen Lovinescu)

Mai bine de 35 de ani s-au scurs, de când a fost întreruptă în cel mai barbar mod istoria satului Cuconeștii Vechi – sat cu oameni gospodari, cu deosebite tradiții strămoșești.

Satul Cuconeştii Vechi a trecut printr-o tragedie adevărată între anii 1975-1978, când odată cu construcţia hidrocentralei de la Costeşti – Stânca, o bună parte a satului a fost sortită peirii, iar străvechea vatră a cuconeştenilor, datată documentar la 1428, a fost acoperită de apele lacului de acumulare.

Până în anul 2010, din motiv că era sârma ghimpată pe Prut, nici măcar nu am avut posibilitatea să ne deplasăm la fața locului. Abia în primăvara anului 2011, din mila și cu ajutorul lui Dumnezeu, după peste 30 de ani de uitare și nepăsare, din inițiativa unor oameni de bună credință, s-a reușit curățirea și amenajarea locului prin ridicarea unei sfinte troițe întru veșnica pomenire a răposaților părinți, moși și strămoși care odihnesc aici.

Este o greșeală mare să lăsăm în adâncimea timpului trecut faima acestui pământ, deoarce nu vom avea dreptul la viitor, uitând trecutul, neprețuind istoria strămoșilor noștri.

DSC00402

Dumnezeu a făcut o chemare spre inimile urmașilor celor, care au fost născuți pe malul Prutului. În anul 2010 s-a format Asociația Cultural-Istorică “Noua Galilee”, care și-a propus un scop nobil: Promovarea şi aplicarea valorilor creştine în societate; restaurarea şi conservarea patrimoniului cultural bisericesc; Cercetarea personalităţilor marcante şi a locurilor istorice din Republica Moldova.

Astfel prin aportul cuconeștenilor: Bortă Ion, Dragoste Simeon, Boiciuc Ion şi Voina Natalia, membri ai asociației, în primăvara anului 2011 s-a reușit amenajarea Troiței și a teritoriului fostului cimitir din s. Cuconeștii Vechi, acțiune care a șters praful uitării din memoria consătenilor și i-au făcut pe mulți să fie prezenți (în Duminica a II-a dupa Paști) după datina creștină pe teritoriul străvechiului cimitir pentru ai pomeni pe cei răposați.

*  *  *

Istoria pentru noi trebuie să fie un izvor nesecat de poezie sănătoasă, un șir de icoane sfinte, de unde să căpătăm totdeauna învățătura de adevăr și insuflare de virtute.

(Ioan Luca Caragiale)

biserica-din-Cuconesti

În prezent, lucrăm asupra unui proiect, care a apărut în urma dezbaterilor la Consiliul Comunal al primăriei Cuconeștii Noi cui aparține teritoriul dat.

Trebuie să ținem cont că din Cuconeștii Vechi au pornit pe drumul vieții așa personalități precum:

  1. Arhimandritul Sofian Boghiu (1912-2002) – starețul Mănăstirii Antim din București, vestit pictor bisericesc.
  2. Vsevolod Marchevici (1917-1997) – arheolog, doctor în istorie, creatorul și directorul Muzeului de Arheologie și Etnografie al Academiei de Științe a Moldovei, deținătorul titlului Om emerit al culturii din Republica Moldova.
  3. Nicolae Moroșanu (1902-1944)  – ilustru savant și arheolog care a studiat monumentele epocii străvechi.
  4. Vera Moroșanu (1896 – …) – una din primele femei avocați din România.

Dar și azi țara noastră se mândrește cu mulți specialiști din diferite domenii, ale căror rădăcini duc în satul Cuconeștii Vechi.

În acest context, Asociația Cultural – Istorică “Noua Galilee”, face un apel către toți oamenii de bună credință, care consideră că s. Cuconești a fost un colț de rai, să vină  la cimitirul vechi în ziua demarți 14 mai, ora 13:00,  pentru a lua parte la slujba de pomenire a sufletelor celor răposați, sângele cărora se află în acest pământ.

A venit timpul să strângem pietrele și să reînviem tradițiile prin amenajarea treptată a teritoriului fostului sat (Biserica, cimitirul, etc.)  într-un Centru cultural-istoric “Cuconeștii Vechi”.

Numai în așa mod vom putea îndeplini chemarea moșilor și strămoșilor noștri și istoria va continua…

Pe această cale, ne adresăm și către autoritățile publice locale, pentru a acorda sprijinul acestei nobile intenții, fiindcă mica noastră istorie, face parte din marea istorie a Țării și ea trebuie să fie apreciată la justa valoare și protejată la nivelul cuvenit.

Ușile Asociației sunt deschise pentru fiecare… Împreună vom putea încheia un legământ de neuitare între cei vii, cei morți și cei nenăscuți, așa încât  să nu pierdem nimic din trecut, cu experiența trecutului să clădim viitorul și să nu dăm uitării istoria strămoșilor noștri!!!

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

Sursa: www.nouagalilee.info

Contact Form Powered By : XYZScripts.com