Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
14:12, duminică, 24 decembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: acatist, ajutor, iubire, lege, neamul, slujba, spiridon al trimitundei, suflet
CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1
Apărătorului credinţei dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulţumitoare, toţi care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Icosul 1
Popoarele credincioşilor cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinţei noastre, cu umilinţă te lăudăm pe tine, cu cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
Bucură-te, că şi tu ai lucrat strălucirea credinţei;
Bucură-te, că pe protivnici vitejeşte i-ai gonit;
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruinţă;
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, învăţătorul dogmelor creştineşti;
Bucură-te, care cu negrăita dulceaţă îndreptezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 2-lea
Deşi nu avem îndestulată vrednicie şi pricepere noi ticăloşii, pentru ca să lăudăm cu potrivite cuvinte minunile tale, dar pentru că din suflete curate şi din inimi umilite îndreptăm către tine aceste mărturisiri, primeşte-le Sfinte Spiridoane de la noi, care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Care dintre noi păcătoşii s-ar putea lăuda că rugăciunea lui cu vrednicie va fi primită de tine, dacă nu ne sârguim a stinge pornirea patimilor noastre cele trupeşti, care sunt lucrare de la vicleanul diavol? Dar prin mulţimea înţelepciunii tale, socotind slăbiciunea firii noastre cu milostivire, pentru necazurile ce ne-au cuprins, primeşte cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;
Bucură-te, cel care fără învăţătura filozofică ai fost legii apărător, biruind pe filozofi;
Bucură-te, arhiereule împodobit cu darul Sfântului Duh;
Bucură-te, comoara legii noastre cea mult preţuită;
Bucură-te, de la care şi cei mai învăţati legiuitori s-au povăţuit;
Bucură-te, lauda arhiereiior şi a dascălilor;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos; Bucură-te, mustrătorul obiceiuriior celor rele ale ereticilor;
Bucură-te, că din pruncie ai fost plin de înţelepciune;
Bucură-te, că la Sobor te-ai arătat mare invingător;
Bucură-te, care pentru lege te-ai luptat cu toată puterea;
Bucură-te, cel ce şi astăzi de la noi credincioşii nu te depărtezi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 3-lea
Împovăraţi de multe ispite, şi în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, Ierarhe. Ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre, şi împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Darul Duhului fiind cu tine, deşi în tinereţe ai fost păstor turmelor celor necuvântătoare, la bătrâneţe însă fiind cu înţelepciune, ai ştiut a păstori şi turmele cele cuvântătoare ale credincioşilor şi la Soborul cel dîntâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător; pentru aceasta îţi aducem cântarea:
Bucură-te, episcopul Trimitundei;
Bucură-te, lauda poporului celui credincios;
Bucură-te, tămăduirea bolnavilor;
Bucură-te, că eşti rugător către Dumnezeu pentru cei cuprinşi de patimi;
Bucură-te, că din primejdii mântuieşti pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese neajutorat;
Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte;
Bucură-te, că la orice întâmplare fiind chemat eşti grabnic ajutător;
Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
Bucură-te, nădejdea tuturor;
Bucură-te, acoperământul şi scăparea noastră;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 4-lea
Mult-milostive părinte, primeşte rugăciunea aceasta a noastră a păcătoşilor, şi cu obişnuita ta bunătate şi milostivire mijloceşte către Ziditorul tuturor, pentru ca să dăruiască vindecare şi sănătate robilor Săi celor ce te cheamă în ajutor, şi cu tine cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Astăzi stând înaintea icoanei tale, noi nevrednicii, ca şi când ne-am afla chiar înaintea moaştelor tale, de care bogăţie suntem lipsiţi, şi mărturisind minunile tale pe care le-ai făcut, Sfinte Spiridoane, ascultă această puţină rugăciune şi tinde nouă dreapta ta cea puternică şi binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru ca după vrednicie să săvârşim cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce eşti cu îngerii slujitor;
Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător;
Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârşeşte minuni;
Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă;
Bucură-te, odor nepreţuit al ostrovului Corfu;
Bucură-te, că ale tale minuni în toată lumea s-au vestit;
Bucură-te, cel ce nu cruţi osteneala pentru a face bunătăţi;
Bucură-te, ajutătorul celor ce ştiu minunile tale;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, lauda patriarhiior şi a cuvioşilor monahi;
Bucură-te, că, slujind în biserică, serafimii te umbreau;
Bucură-te, prin care slujba Sfintelor cu vrednicie se săvârşea;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 5-lea
Aşa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moaştele tale, cu milostivire cercetezi şi vindeci toate nepuţinţele poporului celui binecredincios, care aşteaptă ajutorul tău, îndură-te şi de noi nevrednicii; trimite ajutorul tău, şi ne izbăveşte de durerea care ne-a cuprins, întărindu-ne a cânta lui Dumnezeu cântarea aceasta: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Pentru ca să arăţi marea ta milostivire neamului omenesc, tu izbăveşti din nevoi pe cei ce se învăluiesc în călătoria pe marea lumii, când cer ajutorul tău puternic şi din adâncul inimii te laudă cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, cârmuitorul cel prea bun ai corăbiilor celor învăluite;
Bucură-te, scăparea deznădăjduiţilor înotători;
Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;
Bucură-te, că prin suflarea ta undele se potolesc;
Bucură-te, că risipeşti cu rugăciunea ta şi furtuna;
Bucură-te, că se luminează prin a ta mijlocire întunecimea norilor;
Bucură-te, că eşti tare ajutător celor de tunet spăimântaţi;
Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoşaţi de săgeata fulgerului;
Bucură-te, că tu mijlocind către Mântuitorul, ne izbăveşti de orice primejdii;
Bucură-te, nădejdea noastră şi scăparea de acum;
Bucură-te, şi pentru noi păcătoşii care în toate primejdiile la tine năzuim;
Bucură-te, pentru că nimeni, din câţi aleargă la tine, nu rămâne fără ajutor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 6-lea
Cinstitorule de Dumnezeu şi dumnezeiescule Spiridoane, ascultă rugăciunea aceasta a noastră în ceasul acesta, şi prin sfintele şi de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, ne izbăveşte de războiul ce ne înfricoşează, precum ai izbăvit pe cei ce erau învăluiţi în mare când au chemat ajutorul tău, pentru ca şi noi, ca aceia să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Ierarhule al lui Hristos, cinstite slujitor al darului, soleşte nouă păcătoşilor mijocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim noi păcătoşii a ne împărtăşi de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti, cele făgăduite credincioşilor creştini, şi să cântăm ţie:
Bucură-te, Spiridoane al lui Hristos;
Bucură-te, cinstite slujitor al darului;
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;
Bucură-te, mir care împrăştii toată durerea;
Bucură-te, roua cea răcoritoare de fierbinţeala patimilor celor mai cumplite;
Bucură-te, că prin ale tale rugăciuni slăbănogii se întăresc;
Bucură-te, de aproape ajutător al celor cufundaţi în multe primejdii;
Bucură-te, că tu rogi pe Domnul pentru toţi câţi se află pe patul durerilor;
Bucură-te, că şi noi păcătoşii de la tine cerem ajutorul;
Bucură-te, că văzând numai chipul tău pe icoană, toată durerea ni se alinează;
Bucură-te, al patimilor mare mângâietor;
Bucură-te, şi al celor neputincioşi tare sprijinitor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 7-lea
O, preamilostive şi mult-îndurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor Tăi, ci le ajută şi-i miluieşte cu iubirea Ta de oameni, izbăvindu-i de toate asupririle şi de tot necazul care i-a cuprins, din pricina mulţimii păcatelor şi, precum pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, aşa ridică şi pe robii Tăi din primejdia în care se află, pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, cu care împreună îţi cântăm: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Toate puterile cereşti lăudând credinţa cea tare către Dumnezeu, cu tine dimpreună slujesc Ziditorului lumii Celui fără de început; iar noi, nepricepându-ne de altă rugăciune, aducem ţie aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, că ai strălucit credinţa prin minuni;
Bucură-te, că prin credinţă ai putut face minuni;
Bucură-te, că rugăciunile tale niciodată nu au fost neascultate;
Bucură-te, înţeleptule rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, tămâie bine-primită înaintea Domnului;
Bucură-te, ale cărui rugăciuni au scăpat suflete din primejdii;
Bucură-te, cel ce biruieşti puterile celor fără de lege;
Bucură-te, tare ajutător al credincioşilor;
Bucură-te, tăria cetăţilor celor locuite de popoarele dreptmăritorilor;
Bucură-te, nimicirea zidurilor celor tari ale celor fără de lege;
Bucură-te, că tiranii sunt biruiţi auzind de puterea credinţei tale;
Bucură-te, temelia asupra căreia s-a aşezat semnul crucii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 8-lea
Toţi ocârmuitorii binecredincioşi, având nădejdea lor către tine, în orice întâmplare nu se vor ruşina, Părinte Spiridoane, fiind tu creştinătăţii mare folositor; pentru aceea nu trece cu vederea şi ale noastre rugăciuni, Milostive, şi ne ajută şi ne izbăveşte de toate nevoile, măcar ca suntem nevrednici de această dobândire şi vom cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Având puterea darului primită de la Dumnezeu, tu ai prefăcut seceta în ploi, precum şi mulţimea prisositoare a ploilor, prin ale tale rugăciuni, sfinte, s-a contenit, şi de foametea aceea înspăimântătoare s-a rourat poporul cel ce o aştepta, risipindu-se jitniţele strângătorilor de grâu; pentru care cântăm ţie acestea:
Bucură-te, scăparea cea din foametea cea văzută;
Bucură-te, că tu, ca alt Ilie, ai prefăcut seceta cea tare a vremii în ploi;
Bucură-te, prin ale cărui rugăciuni s-au oprit ploile cele prisositoare;
Bucură-te, nădejdea cea buna a lucrătorilor de pământ;
Bucură-te, mulţimea celor ce seamănă cu credinţă;
Bucură-te, secerisul cel îmbelşugat al semănătorilor;
Bucură-te, cămăraşul cel bogat al săraciior;
Bucură-te, că în orice vreme de secetă, cerând ajutorul tău, îl şi dobândim;
Bucură-te, că de la tine primim ajutor pururea;
Bucură-te, mângâierea celor cuprinşi de nevoi;
Bucură-te, lauda credincioşilor;
Bucură-te, ţarină bineroditoare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 9-lea
Făcătorule de minuni, Sfinte Ierarhe Spiridoane, după cum în vremea lui Constantin şi a lui Constantie, prin ale tale rugăciuni ai izbăvit poporul de primejdie aducând peste semănăturile lor ploi hrănitoare şi risipind jitniţele strângătorilor de grâu, aşa şi astăzi trimite mila ta asupra poporului ce locuieşte ţara aceasta, dăruindu-le îmbelşugare şi timp roditor, pentru ajutorul sărmanilor şi a celor ce plâng, cu care dimpreună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Când ai auzit pe săracul acela cerându-ţi ajutor la necazurile lui, nu l-ai depărtat cu cuvinte întristătoare, nici l-ai deznădăjduit de la bogata dobândire, ci, prefăcând şarpele în aur, l-ai dat lui cu binecuvântarea ta, spre întrebuinţare, şi l-ai scăpat din cumpăna nevoilor; pentru care auzi această laudă:
Bucură-te, bogăţia săracilor;
Bucură-te, ajutătorul celor lipsiţi;
Bucură-te, că ai schimbat şarpele în aur;
Bucură-te, că ai prefăcut firea jivinei în metal;
Bucură-te, că prin aceasta ai arătat netrebnicia metalului cea amăgitoare, a fi trebnică numai în cele de folos;
Bucură-te, că prin aceasta săracul s-a mântuit;
Bucură-te, că ai arătat minunea ta împrumutătorului;
Bucură-te, că prin rugăciunea ta iarăşi în şarpe s-a prefăcut aurul;
Bucură-te, comoară neîmpuţinatăa a săracilor;
Bucură-te, ale cărui daruri mintea noastră nu le poate judeca;
Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos;
Bucură-te, că averea lumii acesteia nu ţi-a trebuit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 10-lea
Asemenea săracului aceluia socotindu-ne şi pe noi, care suntem săraci de faptele cele bune, dăruieşte-ne ajutorul tău cu care, biruind toate pornirile vrăjmaşilor de asupra noastră şi năvălirea şerpilor celor otrăvitori de gânduri, care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele spre folos pentru viaţa aceasta şi pentru cea viitoare, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Cine nu se va înfricoşa de lucrurile tale, când va auzi, cum cea moartă din mormânt ţi-a răspuns, când ai întrebat-o şi cum au fost izbăviţi corăbierii de înecare? Pentru zavistuitul, pe care l-ai izbăvit de la moarte. Şi pentru toate minunile tale, toţi îţi aducem această laudă:
Bucură-te, ajutorul văduvelor;
Bucură-te, descoperirea lucrurilor celor neştiute;
Bucură-te, că şi cea moartă ţi-a răspuns pentru credinţa ta;
Bucură-te, că răspunsul acela a făcut pe cei necredincioşi să amuţească;
Bucură-te, că tu toate acestea le-ai făcut pentru credinţă;
Bucură-te, că ai săvârşit minuni de care s-au îngrozit aleşii păgânilor;
Bucură-te, că pentru slava Ziditorului ai voit a face acestea;
Bucură-te, că bunătăţile pământului nu ţi-au trebuit;
Bucură-te, că ai adunat avuţiile tale în cer;
Bucură-te, că şi astăzi tot de acolo se revarsă milele tale;
Bucură-te, şi pentru noi care mulţumim ţie pentru câte ne dăruieşti;
Bucură-te, că pentru toate cântăm ţie: „Bucură-te”
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 11-lea
Auzind moarta glasul tău, din mormânt ţi-a răspuns la întrebarea ce i-ai făcut; şi precum cu credinţă ai făcut trupul cel fără de suflare să dea glas, aşa cu milostivire fă şi trupurile noastre acestea lipsite de bunătăţi, ca să dobândească sănătate şi mântuire, pentru ca şi noi, dimpreună cu tine, sfinte, să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Doctorul sufletelor şi al trupuriior, Sfinte Spiridoane, care pe împăratul Constantin l-ai izbăvit de boala ce avea şi pe copilul femeii celei de atunci l-ai întors spre viaţă, întoarce şi ticălosul nostru suflet cel mort de mulţimea păcatelor ce l-au cuprins din îndemnarea diavolului, şi primeşte spre plată mulţumirea aceasta:
Bucură-te, tămăduirea credinciosului împărat;
Bucură-te, scăparea copilului femeii cel ce era pe moarte;
Bucură-te, că prin tine a fost bucurata mama copilului cel vindecat;
Bucură-te, bucuria maicilor celor iubitoare de fii;
„Bucură-te”, a zis ţie împăratul Constantin;
„Bucură-te”, ţi-a cântat cu lacrimi femeia aceea cu fiul său;
Bucură-te, ale cărui leacuri nu sunt amăgitoare;
Bucură-te, scăparea femeii celei desfrânate care a îndrăznit a se atinge de tine;
Bucură-te, că văzând tu desfrânarea ei, pocăindu-se s-a curăţat;
„Bucură-te”, a strigat ţie desfrânata aceea, dacă a scăpat de păcate;
Bucură-te, tămăduirea trupului meu;
Bucură-te, mântuirea sufletului meu;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 12-lea
Nu cerem mai multă îndurare de la tine, părinte, decât ai arătat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la ajutorul tău şi, pentru numele tău şi mijlocirea ta, au dobândit de la Împăratul cerului şi al pământului vindecare bolilor, sănătate şi sporire către cele de folos, pentru ca, precum aceia, aşa şi noi dimpreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Nu ne da morţii, preafericite, precum pe femeia cea căzută în păcatul desfrânării, măcar că şi decât dansa suntem mai păcătoşi; pentru că noi, fiind cuprinşi de ruşinea faptelor noastre celor ce din tinereţe ne-au cuprins, nu ne vom îndoi a mărturisi păcatele noastre către tine şi a cere ajutorul tău cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, mărturia celor ce şi-au mărturisit păcatele către tine şi s-au pocăit;
Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele lor;
Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;
Bucură-te, că te-ai arătat folositor tare celor ce s-au pocăit;
Bucură-te, că tu ai slobozit limba mândrului diacon ce se oprise, spre smerire;
Bucură-te, că tu ai întors capra de la cel ce o răpise, aducând-o la stăpânul ei;
Bucură-te, că tu mai înainte ai descoperit lucruri neştiute care aveau să fie;
Bucură-te, că mulţi au venit la credinţă, văzând ale tale minuni;
Bucură-te, că şi eu de la tine aştept tămăduire;
Bucură-te, şi-mi fii mijocitor pentru iertarea păcatelor mele;
Bucură-te, că ai bucurat cu minunile tale tot neamul creştinesc;
Bucură-te, astăzi şi pentru mine păcatosul şi mă miluieşte;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 13-lea
O, preabunule şi întru tot lăudăte Părinte Spiridoane, primind acest dar de acum, fii mijlocitor către înduratul Dumnezeu, ca pentru ale tale sfinte rugăciuni şi a Sa iubire de oameni, să ne dăruiască sănătate şi iertare de păcate, ca şi noi cu tine împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
Popoarele credincioşilor cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinţei noastre, cu umilinţă te lăudăm pe tine, cu cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
Bucură-te, că şi tu ai lucrat strălucirea credinţei;
Bucură-te, că pe protivnici vitejeşte i-ai gonit;
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruinţă;
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, învăţătorul dogmelor creştineşti;
Bucură-te, care cu negrăită dulceaţă îndreptezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Şi Condacul întâi
Apărătorului credinţei dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulţumitoare, toţi care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!