Acatistul Sfintelor Femei Mironosițe - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Acatistul Sfintelor Femei Mironosițe

3:29, sâmbătă, 11 mai, 2019 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

CONDACUL 1

Ca nişte raze ale mărturisirii v-aţi adunat în jurul Soarelui dreptăţii, Sfintelor femei mironosiţe, şi cu razele cuvintelor voastre aţi luminat sufletele cele ce se tânguiau pentru moartea Cuvântului, pe Care îngerii Îl săvesc neîncetat cu cântări de: Aliluia !

ICOSUL 1

Cu miresme v-aţi grăbit spre mormântul unde fusese îngropată Piatra vieţii, săltând cu picior întărit de osârdia dragostei, şi gânduri se ridicau în inima voastre, neştiind cineva va prăvăli piatra mormântului; însă noi, fericim osteneala voastră pentru iubirea Adevărului şi vă zidim scara laudelor cu pietre de cuvinte ca acestea:

Bucuraţi-vă, pietre ziditoare ale cetăţii propovăduirii;

Bucuraţi-vă, raze înaintemergătoare arătării Cuvântului Înviat;

Bucuraţi-vă, izvoare ale bucuriei duhovniceşti;

Bucuraţi-vă, sălaşuri pline de miresmele umilinţei;

Bucuraţi-vă, temple întărire pe piatra mărturisirii;

Bucuraţi-vă, vase pline de mirul milostivirii;

Bucuraţi-vă, potolirea întristării ucenicilor;

Bucuraţi-vă, cununi ale slavei lui Hristos;

Bucuraţi-vă, trâmbiţe ale Învierii Domnului;

Bucuraţi-vă, oglinzi îngereşti ale tainelor Cuvântului;

Bucuraţi-vă, lumini ce risipesc întunericul necunoştinţei;

Bucuraţi-vă, stele ce înfrumuseţează tăria Bisericii;

Bucuraţi-vă, purtătoarelor de mir femei, oglinzi vestitoare ale Învierii Soarelui dreptăţii !

CONDACUL 2

Ca o ceată îngerească mergeaţi grăbite spre mormânt, preacinstite femei, mânate fiind de dragostea Dulcelui Iisus, Căruia şi noi cu cuget umilit Îi aducem jertfa cântării de: Aliluia !

ICOSUL 2

Ca pe o dimineaţă Te căutau Hristoase, femeile cele ţinute în întunericul întristării pentru moartea Ta, şi cu miresme se apropiau cele ce se îndulciseră de mireasma minunilor Tale, neştiind că Tu iarăşi izvorâsei mirul minunilor prin Învierea Ta, ca să Te propovăduiască pe Tine şi să primească ele de la toţi măriri ca acestea:

Bucuraţi-vă, izvoare ale mirului iubirii;

Bucuraţi-vă, cununi ale frumuseţii cereşti;

Bucuraţi-vă, miresme dulci ale grădinei Raiului;

Bucuraţi-vă, bucuria sufletelor nedumerite;

Bucuraţi-vă, scântei ale vestirii Adevărului;

Bucuraţi-vă, condee luminate ale propovăduirii Învierii;

Bucuraţi-vă, dezlegarea blestemului întristării;

Bucuraţi-vă, pământuri bine roditoare de înţelepciune;

Bucuraţi-vă, vase primitoare de cuvinte dumnezeieşti;

Bucuraţi-vă, oaze de întărire în credinţă;

Bucuraţi-vă, temelii întărire ale minunilor Învierii;

Bucuraţi-vă, cărţi pecetluite de darul Cuvântului;

Bucuraţi-vă, purtătoarelor de mir femei, oglinzi vestitoare ale Învierii Soarelui dreptăţii !

CONDACUL 3

Cel Ce este împreună şezător cu Tatăl pe scaunul slavei întru lumina Duhului pus-a în inimile voastre curate, Sfintelor femei, gândul cercetării mormântului, ca toată lumea să se umple de bucuria Învierii Lui cântând: Aliluia !

ICOSUL 3

Cele ce erau ţinute în legăturile întristării se grăbeau către mormântul Celui înfăşat şi legat în giulgiuiri, neştiind că Acesta a înviat lăsând cele cu care fusese îngropat în mormânt şi prin aceasta dezlega şi întristarea lor, ca să fie lăudate de toţi aşa :

Bucuraţi-vă, izvoare nedeşertate de bucurie;

Bucuraţi-vă, primitoarele binecuvântării lui Hristos;

Bucuraţi-vă, că prin voi Eva s-a veselit;

Bucuraţi-vă, că suspinul prin voi a încetat;

Bucuraţi-vă, că aţi şters lacrimile tuturor cu mahrama propovăduirii Bucuriei;

Bucuraţi-vă, scaune înalte ale rugăciunii înaintea Scaunului ceresc;

Bucuraţi-vă, că vă veseliţi de binecuvântarea cerească ;

Bucuraţi-vă, că aţi împărţit tuturor daruri de minuni;

Bucuraţi-vă, icoană a frumuseţii Evei celei ridicate din moarte;

Bucuraţi-vă, chimvale bine vestitoare ale Înţelepciunii;

Bucuraţi-vă, odihna sufletelor ţinute în întristare;

Bucuraţi-vă, slobozirea celor din temniţa necazurilor;

Bucuraţi-vă, purtătoarelor de mir femei, oglinzi vestitoare ale Învierii Soarelui dreptăţii !

CONDACUL 4

Cu miruri de mare preţ veneau la mormânt către Mirul Cel nestricăcios femeile cele pline de mirul milostivirii şi bucuria Învierii primind prin înger au plecat să propovăduiască pe Hristos Cel Răstignit şi Înviat cântând: Aliluia !

ICOSUL 4

Cele ce din pricina strămoaşei Eva moşteniseră blestemul întristării au venit acum la mormânt către Bucuria Cea veşnică şi taina Învierii aflând, cu bucurie pleacă să propovăduiască pe Biruitorul morţii, primind de la îngeri laude ca acestea:

Bucuraţi-vă, ramuri ale bucuriei cereşti;

Bucuraţi-vă, vestitoare ale dezlegării blestemului morţii;

Bucuraţi-vă, porţi ale Adevărului descuiate cu cheia îngerească;

Bucuraţi-vă, săgeţi vestitoare ale tainelor îngereşti;

Bucuraţi-vă, izvoare ale bucuriei nedeşertate;

Bucuraţi-vă, adâncuri nepătrunse ale înţelepciunii;

Bucuraţi-vă, mângâierea celor ce slăbesc în credinţă;

Bucuraţi-vă, lanţuri ale iubirii cereşti;

Bucuraţi-vă, propovăduitoare neînfricate ale Învierii lui Hristos;

Bucuraţi-vă, ferestre văzătoare ale Împărăţiei cerurilor;

Bucuraţi-vă, primitoarele binecuvântării Cuvântului;

Bucuraţi-vă, picături ale veseliei celei veşnice;

Bucuraţi-vă, purtătoarelor de mir femei, oglinzi vestitoare ale Învierii Soarelui dreptăţii !

CONDACUL 5

Cele mai înainte defăimate s-au învrednicit de mare cinste, căci mai întâi lor li s-a descoperit minunea Învierii, ca să se închidă gurile răucredincioşilor şi ele să cânte cu bucurie: Aliluia !

ICOSUL 5

Înfricoşatu-s-au femeile purtătoare de mir văzând arătare de înger la mormânt şi vestea Învierii primind ca pe un mir nestricăcios ce le mângâia sufletele, închizând toate rănile întristării, au plecat să propovăduiască pe Hristos, Cel Ce a binevoit a fi lăudate ele aşa :

Bucuraţi-vă, cele ce aţi primit mirul înţelepciunii;

Bucuraţi-vă, buna mireasmă a sufletelor smerite;

Bucuraţi-vă, cununa femeilor bine cinstitoare de Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, scăparea celor prigoniţi de îndoială;

Bucuraţi-vă, încredinţarea celor biruiţi de teamă;

Bucuraţi-vă, lumina celor din întunericul necunoştinţei;

Bucuraţi-vă, întărirea celor ce se clatină în nădejdea învierii;

Bucuraţi-vă, înfrumuseţarea sufletelor evlavioase;

Bucuraţi-vă, flori neveştejite ale Împărăţiei cerurilor;

Bucuraţi-vă, pomi cereşti sădiţi în Raiul desfătărilor;

Bucuraţi-vă, bucuria maicilor celor credincioase;

Bucuraţi-vă, podoaba fecioarelor celor înţelepţite de Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, purtătoarelor de mir femei, oglinzi vestitoare ale Învierii Soarelui dreptăţii !

CONDACUL 6

Pe Cel către Care priveau cum era pus în groapă nu L-au mai aflat la mormânt cele biruite de milostivire şi îngerul, adăpându-le din izvorul bucuriei prin vestirea Învierii, le-a trimis să propovăduiască lumii adevărul, cântând : Aliluia !

ICOSUL 6

Porunca cea îngerească primind femeile, au alergat ca nişte îngeri să vestească Învierea Domnului ucenicilor lui Hristos şi să le dezlege legătura fricii şi a întristării, pentu care le lăudăm aşa:

Bucuraţi-vă, aducerea binecuvântării bucuriei;

Bucuraţi-vă, dezlegarea lanţurilor întristării;

Bucuraţi-vă, faruri călăuzitoare către Împărăţiei;

Bucuraţi-vă, străluciri neapuse ale frumuseţii îngereşti;

Bucuraţi-vă, povăţuitoare nerătăcite pe calea aflării Cuvântului;

Bucuraţi-vă, vistierii necheltuite ale milostivirii;

Bucuraţi-vă, ridicarea celor căzuţi în adâncul întristării;

Bucuraţi-vă, râuri sfinţite ale tainelor Bucuriei;

Bucuraţi-vă, veselia sufletelor iubitoare de vieţuire îngerească;

Bucuraţi-vă, comori ascunse întru înălţimile slavei;

Bucuraţi-vă, nori purtători ai luminii Înţelepciunii;

Bucuraţi-vă, vase de aur ale apei de viaţă dătătoare;

Bucuraţi-vă, purtătoarelor de mir femei, oglinzi vestitoare ale Învierii Soarelui dreptăţii !

CONDACUL 7

Grădinar te-a socotit Stăpâne, Maria Magdalena, fiind ea topită de întristare, dar Tu, Soare al dreptăţii, ai luminat-o spre a Te cunoaşte pe Tine, însă nu ai lăsat-o a se atinge de preacurat trupul Tău, poruncindu-i să cânte Ţie cu îngerii: Aliluia !

ICOSUL 7

O, adâncul judecăţilor Tale Hristoase, că femeile cele ce sunt din fire mai slabe au primit ele mai întâi mirul bucuriei şi frica şi necredinţa ucenicilor au venit să tămăduiască, arătând prin aceasta Îndurate, că nici una din zidirea mâinilor Tale nu trebuie defăimată, căci inima milostivă şi smerită de mari daruri se învredniceşte, încă şi de laudele acestea:

Bucuraţi-vă, doctori iscusiţi ai celor necăjiţi de patimi;

Bucuraţi-vă, steaguri ale păcii întru adierea Duhului;

Bucuraţi-vă, cămări luminate şi prea cinstite ale curăţiei;

Bucuraţi-vă, mirul bucuriei cetelor îngereşti;

Bucuraţi-vă, fântâni adânci ale tainelor lui Hristos;

Bucuraţi-vă, vase smerite purtătoare de apa milostivirii;

Bucuraţi-vă, legarea rănilor celor săgetaţi de ispite;

Bucuraţi-vă, mângâierea sufletelor chinuite de patimi;

Bucuraţi-vă, dezlegarea blestemului întristării noastre;

Bucuraţi-vă, cărţi întru care s-au scris cuvintele îngereşti;

Bucuraţi-vă, veestitoare ale bucuriei Învierii Împăratului tuturor;

Bucuraţi-vă, icoane veşnice ale iubirii Celui Nemuritor;

Bucuraţi-vă, purtătoarelor de mir femei, oglinzi vestitoare ale Învierii Soarelui dreptăţii !

CONDACUL 8

Veniţi să lăudăm pe buchetul cel înţelegător şi preafrumos al femeilor mironosiţe, pe Maria Magdalena, pe Salomeea, pe Ioana, Maria şi Marta, pe Maria lui Cleopa şi Suzana şi pe cele împreună cu dânsele, care acum se veselesc în ceata îngerească şi cântă neîncetat Stăpânului Hristos cu heruvimii: Aliluia !

ICOSUL 8

Înţelegând Stăpână, aplecarea spre întristare a firii femeieşti pentru moartea Ta, ai dăruit bucurie lor prin Învierea Ta şi pace ucenicilor celor ţinuţi în viforul tulburării, iar nouă îndoit dar ne revarsă ca unor neputincioşi, ca să le mărim pe ele întru curăţia inimii aşa :

Bucuraţi-vă, izvoare ale bucuriei celei veşnice;

Bucuraţi-vă, flori culese de pe lanurile Înţelepciunii;

Bucuraţi-vă, păzitoare ale poruncilor Cuvântului;

Bucuraţi-vă, miresme veşnice ale bucuriei îngereşti;

Bucuraţi-vă, daruri de rugăciune făcute neamului omenesc;

Bucuraţi-vă, dezlegarea întristării celor necăjiţi;

Bucuraţi-vă, untdelemn peste rănile noastre nevindecate;

Bucuraţi-vă, mlădiţie cu rod însutit de înţelepciune;

Bucuraţi-vă, vestitoare ale bucuriei nerisipite;

Bucuraţi-vă, trâmbiţe bine grăitoare ale Adevărului;

Bucuraţi-vă, întărirea inimilor neputincioase pe piatra credinţei;

Bucuraţi-vă, cele ce sfărâmaţi piatra necredinţei de la mormântul inimilor;

Bucuraţi-vă, purtătoarelor de mir femei, oglinzi vestitoare ale Învierii Soarelui dreptăţii !

CONDACUL 9

Iosif şi Nicodim, cei ce din prea multa milostivire, au îngropat trupul Tău cel purtător de viaţă, au primit însutit în ceruri plata iubirii lor, iar acum se veselesc în cămările cereşti cântând: Aliluia !

ICOSUL 9

Nicodim, cel ce era însetat de gustarea naşterii celei de-a doua, a pus ca pe o sămânţă în groapă trupul Tău, aşteptând Învierea Ta, prin Care toată lumea s-a adăpat din izvorul bucuriei, mărind pe ucenicul Tău aşa :

Bucură-te, cel ce ai urmat înţelepciunii Cuvântului;

Bucură-te, că ai iubit mai mult slava cea cerească;

Bucură-te, că ai slujit cu iubire îngropării lui Hristos;

Bucură-te, vas plin de mirul bunătăţii;

Bucură-te, cort îngeresc întru care s-au ascuns tainele Cuvântului;

Bucură-te, cărare povăţuitoare către Împărăţiei;

Bucură-te, propovăduitor al Învierii lui Hristos;

Bucură-te, că focul credinţei l-ai ţinut nestins în cămara inimii;

Bucură-te, făclie mărturisitoare a Soarelui dreptăţii;

Bucură-te, lumina celor neştiutori;

Bucură-te, adiere lină a înţelepciunii lui Hristos;

Bucură-te, vas ales al tainelor credinţei;

Bucură-te, Sfinte Nicodim, stea mărturisitoare a luminii Soarelui dreptăţii !

CONDACUL 10

Ca nişte mâini ale voinţei Tatălui, Sfinţilor Iosif şi Nicodim, v-aţi grăbit a îngropa pe Cel Ce a stricat temeliile morţii, Căruia rugaţi-vă să scoată sufletele noastre din temniţa păcatelor, ca să-I cântăm cu mulţumire: Aliluia !

ICOSUL 10

Iosif, cel plin de blândeţe, cu îndrăzneală a mers la Pilat să ceară trupul Celui Ce a înviat trupurile moarte şi, mai apoi învrednicindu-se de cercetarea lui Hristos după Învierea Sa, s-a întărit în credinţă, fiind vrednic de cinstirea Bisericii:

Bucură-te, vas smerit întru care a încăput darul lui Hristos;

Bucură-te, mlădiţi plină de roadele milostivirii;

Bucură-te, martor al îngropării Celui fără de moarte;

Bucură-te, slujitor al lucrărilor dumnezeieşti;

Bucură-te, cel laes pentru curăţia inimii;

Bucură-te, blândeţe neînfricoşată de ameninţare;

Bucură-te, piatră neclintită a Adevărului;

Bucură-te, pecete nestricată a credinţei;

Bucură-te, sălaş al darurilor Duhului;

Bucură-te, cetate neclintită a mărturisirii;

Bucură-te, făclie nestinsă a tainelor mântuirii;

Bucură-te, adânc nepătruns al virtuţilor;

Bucură-te, Sfinte Iosif, slujitor al tainelor Vieţii !

CONDACUL 11

Izgonire din sinagogă şi prigonire ai răbdat Sfinte Nicodim, iar prietenul tău Sfântul Iosif, lanţuri a purtat pentru Cel Care a sfărâmat lanţurile morţii şi legăturile iadului, însă la odihna Împărăţiei aţi ajuns şi vă veseliţi în cântări de : Aliluia !

ICOSUL 11

Toţi martorii Învierii lui Hristos să fie cinstiţi, ca unii ce s-au învrednicit de darul Cuvântului şi cu lumina propovăduirii lor străbat toate veacurile, primind de la toţi raze de cântări ca acestea:

Bucuraţi-vă, văzători ai celor nevăzute;

Bucuraţi-vă, făclii aprinse de focul credinţei;

Bucuraţi-vă, martori minunaţi ai Cuvântului;

Bucuraţi-vă, purtători de taine nepătrunse;

Bucuraţi-vă, icoane vestitoare de cele cereşti;

Bucuraţi-vă, porţi deschise cu cheia credinţei;

Bucuraţi-vă, bucuria celor iubitori de adevăr;

Bucuraţi-vă, încredinţarea celor ce caută pe Cel Nevăzut;

Bucuraţi-vă, lumina înţelepciunii drepţilor;

Bucuraţi-vă, săltarea bucuriei îngerilor;

Bucuraţi-vă, cercetarea celor dintru întunericul patimilor;

Bucuraţi-vă, luminin neapuse ale credinţei;

Bucuraţi-vă, martori ai Învierii lui Hristos, încredinţarea inimilor smerite de adevărul dumnezeiesc !

CONDACUL 12

Veniţi să mărim ceata propovăduitorilor Învierii lui Hristos şi să cerem rugăciunile lor stăruitoare ca şi noi să înviem din mormântul patimilor noastre şi cu tresăltare îngerească să slăvim pe Ziditorul : Aliluia !

ICOSUL 12

Sfintelor femei, cele ce prin cuvintele voastre aţi alungat întunericul mâhnirii din inimile ucenicilor, cercetaţi prin rugăciunile voastre şi sufletele noastre cele ţinute în lanţurile multor păcate, ca înviind şi noi cu duhul, să vă fericim pe voi cu mulţumire aşa:

Bucuraţi-vă, flori ce aţi împodobit mormântul Mântuitorului;

Bucuraţi-vă, raze vestitoare ale zilei Învierii;

Bucuraţi-vă, cununi neveştejite ale credinţei;

Bucuraţi-vă, miresme ale darurilor dumnezeieşti;

Bucuraţi-vă, podoabe ale cetelor Sfinţilor;

Bucuraţi-vă, raze de bucurie ale celor din întunericul întristării;

Bucuraţi-vă, ziduri nesfărâmate ale nădejdii învierii;

Bucuraţi-vă, mângâierea celor împovăraţi de necazuri;

Bucuraţi-vă, albine înţelegătoare aducătoare de mierea bunelor vestiri ale Înţelepciunii ;

Bucuraţi-vă, cămări sfinţite ale Adevărului;

Bucuraţi-vă, propovăduitoare neînfricate ale minunilor Cuvântului;

Bucuraţi-vă, privelişti luminoase ale Împărăţiei;

Bucuraţi-vă, purtătoarelor de mir femei, oglinzi vestitoare ale Învierii Soarelui dreptăţii !

CONDACUL 13

O, Sfintelor femei mironosiţe, cele ce v-aţi făcut icoane ale propovăduirii Învierii lui Hristos, împreună cu Sfinţii Iosif şi Nicodim, rugaţi-vă ca să se reverse şi în sufletele noastre mirul bucuriei Învierii lui Hristos, ca şi de cântarea cea îngerească să ne învrednicim, slăvind împreună cu voi pe Hristos în veci cu cântări de : Aliluia !

RUGĂCIUNE CĂTRE SFINTELE FEMEI MIRONOSIŢE

O, Sfintelor femei mironosiţe, cele ce v-aţi arătat vase pline de mirul darurilor Cuvântului, cu picăturile rugăciunilor voastre curăţiţi şi mintea noastră de gândurile cele deşarte şi ca într-o carte scrieţi cu condeiul Duhului şi cu voia Tatălui taina Învierii Fiului. Cu adevărat aţi biruit toată frica şi având picioarele voastre înfrumuseţate cu aripile Duhului aţi alergat către Cel Ce dăruieşte celor ce-L iubesc pe El zborul searfimilor ca să slăvească pe Părintele luminilor. Încă v-aţi învrednicit a primi de la înger luminos vestea Învierii Celui Ce a biruit moartea şi a scos pe Adam din temniţele iadului. Prin voi s-a luminat toată ceata Apostolilor şi prin ei până la marginile lumii S-a descoperit Cel Nevăzut. Deci, şi noi fiind părtaşi tainei învierii lui Hristos vă rugăm pe voi să cereţi Stăpânului să dea la o parte piatra răutăţii de la mormântul inimii noastre, ca să răsară Cel Ce împreună cu Care ne-am îngropat prin Botez şi să umple de bucurie sufletele noastre, dăruindu-ne iertare, pocăinţă şi vestea minunată a mântuirii.

Rugaţi-vă cu Sfinţii Iosif şi Nicodim, ca să fim noi ridicaţi din mormântul păcatelor noastre, îngropând toate sfaturile cele viclene şi primind mirul cel de mare preţ al înţelepciunii duhovniceşti. Cereţi Stăpânului Hristos înaintea Căruia aţi aflat îndrăzneală să ne prefacă şi pe noi, întunecaţii, în izvoare ale cuvintelor dumnezeieşti, cu care să adăpăm pe toţi, potolind dorul tuturor de îndumnezeire.

Ca unele ce sunteţi flori netrecătoare ale bucuriei Învierii, bine înmiresmaţi şi sufletul meu necăjit de întristare şi de alte patimi de ruşine, ca să înviez împreună cu Hristos în viaţa cea veşnică. La înfricoşătoarea judecată a Stăpânului vieţii cereţi cu stăruinţă să se şteargă datoria noastră cea mare şi să dobândim iertare şi mântuire, slăvind pe Împăratul tuturor în veci şi aducând vouă ofranda mulţumirii. Amin.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com