Apel de Ajutor! În urma unui incendiu familia părintelui Liviu Barbu a rămas fără casă
16:12, vineri, 30 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: apel de ajutor, caritate
Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, se adresează atât clericilor cât și creștinilor din cuprinsul episcopiei noastre pentru a-i îndemna să facă acte de binefacere, pentru familia Protoiereului Liviu Barbu, care suferă în urma incendiului locuinței (a ars casa).
În aceste momente critice, necesită sprijinul Dvs pentru a evita să rămână în stradă în timpul iernii această familie numeroasă care este în număr de 8 copii.
În acest spirit al facerii de bine, Preasfințitul Episcop PETRU, îi roagă pe clerici dar și pe oamenii de bună credință să contribuie la ajutorarea acestei familii suferinde.
Fondurile colectate, vor fi transmise, acestei familii care au avut de suferit în urma acestui incendiu devastator, din partea tuturor celor care au venit în ajutor. Să urmăm calea Împărăției lui Hristos prin săvârșirea faptelor de milostenie, așa cum ne învață și Sfânta Scriptură în Cartea Ecclesiasticul: „…Nu slăbi în rugăciunea ta şi nu trece cu vederea a face milostenie…” (cap. 7,1 ) și „…Cel care face milostenie împrumută pe aproapele său; şi cel care dă din punga sa, ţine poruncile…”(cap. 29,1).
Doritorii care vor să contribuie financiar se pot adresa la preotul din localitatea sa, sau la Centrul Eparhial din orașul Ungheni, Eminescu 10.
cu referire la http://episcopia-ungheni.md/