Atât timp cât suferiţi din cauza iubirii înseamnă că încă nu aţi cunoscut iubirea adevărată

A iubi este însăşi Legea vieţii, este una dintre cele mai sublime acţiuni pe care o poate realiza o fiinţă umană. Iubirea poate să însoţească toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Dacă învăţăm plini de iubire (cu pasiune) vom memora şi vom înţelege mult mai uşor. Dacă ascultăm cu iubire, vom auzi mai multe şi mult mai bine. Dacă vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor căpăta o forţă neînchipuit de mare. Dacă vom adormi cu dragostea în suflet, somnul nostru va fi odihnitor şi profund ca al unui copil. Dacă vom gândi atunci când suntem plini de iubire, gândurile noastre vor căpăta profunzime şi strălucire. Gândurile care se clădesc prin iubire vor fi mai luminoase decât razele soarelui şi mai pătrunzătoare decât săgeţile lui Arjuna. Toate acestea şi multe altele apar atunci când iubirea este prezentă în fiinţa noastră.

A iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt. Să uiţi de tine şi să te dăruieşti cu totul celuilalt fără a aştepta vreodată ceva în schimb, aceasta este adevărata iubire care te înalţă şi te purifică de tot ce e murdar în lumea aceasta.

Dumnezeu este iubire. Când facem loc iubirii în sufletul nostru, practic Îi facem loc lui Dumnezeu Însuşi. Pentru ca iubirea Sa să poată intra în noi, egoul trebuie să plece. Dacă intră egoul, iubirea pleacă. Dacă pleacă egoul, intră iubirea. Un om egoist nu va putea să iubească. Egoul şi iubirea se exclud reciproc, tot aşa cum finitul nu poate să se compare cu infinitul, tot aşa cum întunericul nu poate fi acolo unde este lumina.

Cei mai mulţi se plâng că nu sunt iubiţi. Mulţi spun: „L-am iubit din toată inima, iar el nu mi-a răspuns niciodată iubirii”. Dar dacă l-ai iubit cu adevărat, de ce suferi că el nu te-a iubit? Nu ştiţi oare că iubirea adevărată nu aşteaptă NICIODATĂ, dar absolut niciodată, NIMIC în schimb? Ea este fericită că se poate manifesta, că se poate dărui. Atât timp cât suferiţi din cauza iubirii înseamnă că încă nu aţi cunoscut iubirea adevărată. Dacă Dumnezeu ar condiţiona iubirea Sa de dragostea noastră pentru El, ne-am prăbuşi cu toţii într-o clipă.

Iubirea înseamnă dăruire totală, înseamnă uitare de sine. Şi aşa cum se întâmplă în lumea spirituală, plină de paradoxuri, abia atunci când vom uita de sine vom începe să ne reamintim de cel de lângă noi.

Atât timp cât tu ceri ceva în schimbul iubirii tale, înseamnă că nu ţi-ai depăşit egoul. Cum poate să încapă nelimitatul în ceva limitat? Atât timp cât suntem egotici, iubirea noastră nu este iubire. Este altceva ce seamănă cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atracţie sexuală, poate fi milă, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decât reflexe limitate ale iubirii nelimitate.

Să învăţăm să iubim cu adevărat, fără a cere vreodată ceva în schimbul iubirii noastre. Ba din potrivă, să ne bucurăm că ni se permite să manifestăm iubirea. Par nebuneşti aceste cuvinte astăzi când o asemenea iubire este aproape de negăsit. N-o mai întâlnim nici în filme (nici măcar în filmele de desene animate). Dar atât timp cât cineva o mai pomeneşte şi îşi doreşte din toată inima să o manifeste, mai există o speranţă ca ea să renască. Iubiţi-vă din toată inima pe voi înşivă şi nu vă fie ruşine de această iubire. Foarte mulţi oameni se urăsc pe ei înşişi, de cele mai multe ori fără un motiv real, doar din plictiseală sau din ignoranţă. Iubiţi-vă aşa cum sunteţi dacă doriţi să vă transformaţi. Nu aşteptaţi să vă transformaţi pentru a ajunge să vă iubiţi, pentru că nimic nu poate fi transformat în bine, în lipsa iubirii.

„Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, dar cum să-ţi iubeşti aproapele când tu nu te iubeşti pe tine însuţi? Aşa cum te îngrijeşti de propria ta viaţă, îngrijeşte-te de viaţa tuturor şi atunci viaţa ta va căpăta o dimensiune sublimă.

Mulţi sunt de acord că iubirea adevărată e minunată şi se întreabă cum să ajungă la ea. Ea este deja în noi, nu există nicio reţetă magică a iubirii pure. Dăruirea de sine, sacrificiul total, rugăciunea şi Graţia Divină ne vor conduce cu siguranţă acolo unde dorim, dar trebuie să dorim asta din toată inima, din tot cugetul şi din tot sufletul nostru.

Din cartea „Arta de a trăi”, Cristian Ţurcanu, Editura Adevăr Divin