Articole scrise de Ioan Beschieru
Slujbă arhierească la Sfânta Mănăstire „Înălțarea Domnului” – Hîrjauca
Vineri, 25 decembrie 2020, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Spiridon, Preasfințitului Petru, Episcopul de Ungheni și Nisporeni, a oficiata Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire „Înălțarea Domnului” din satul Hîrjauca, raionul Călărași. Această slujbă a fost prilejuită de sărbătorirea hramului bisericii de iarnă „Sf. Ierh. Spiridon”, din complexul mănăstirii și care se află într-un amplu proiect de…
10:13, vineri, 25 decembrie, 2020 | Continuarea
Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, pe 20 decembrie 2020, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, a înălțat rugăciuni pentru sănătatea celor afectați de COVID-19, pentru personalul medical și pentru toți cei ce îngrijesc de cei bolnavi. Totodată au…
7:04, duminică, 20 decembrie, 2020 | Continuarea
Duminica a XXVIII-a după Cincizecime (a vindecării celor zece leproși)
„De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție, și-Ți multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai făcut tuturor zidirilor Tale”. În Duminica a XXVIII-a după Cincizecime – a vindecării celor zece…
6:55, duminică, 20 decembrie, 2020 | Continuarea
Duminica a XXVIII-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
„Nimic altceva nu cere de la om Dumnezeul universului, după nenumăratele și nespusele Lui binefaceri, decât sufletul recunoscător, care să știe să-I mulțumească pentru binefacerile primite.” (Sfântul Ioan Gură de Aur) În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni. Mesajul parabolei acestei Duminici ne…
12:36, duminică, 20 decembrie, 2020 | Continuarea
Bucurie duhovnicească de Sfântul Ierarh Nicolae la Catedrala Mitropolitană
Enoriași chișinăuieni au venit, sâmbătă 19 decembrie, să participe la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală, pentru a celebra împreună cu Întâistătătorul pe unul dintre cei mai mari sfinți ai Ortodoxiei – Sf. Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei. După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ÎPS…
10:51, sâmbătă, 19 decembrie, 2020 | Continuarea
Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, de către Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nicolai
Sîmbătă, 19 decembrie 2020, când se face și pomenirea Sfântului Ierarh Nicolai, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, a înălțat rugăciuni pentru sănătatea celor afectați de COVID-19, pentru personalul medical și pentru toți cei ce îngrijesc de cei bolnavi, dar…
2:21, sâmbătă, 19 decembrie, 2020 | Continuarea
Sfântul Ierarh Nicolae cinstit în rugăciune la Mănăstirea Suruceni
„Sfinții Bisericii sunt pentru noi autoritate în privința lui Dumnezeu. Noi prin acești oameni avem credință în Dumnezeu, nefiind în stare să avem experiența directă a lui Dumnezeu. Marea însemnătate a Sfinților stă în rugăciunea lor pentru noi. Le cerem rugăciunile știind că sunt prietenii lui Dumnezeu, având o mare îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu.” (IPS…
2:07, sâmbătă, 19 decembrie, 2020 | Continuarea
Poliția Republicii Moldova marchează 30 de ani de activitate. Înaltpreasfințitul Vladimir a oficiat cu acest prilej slujba de Te Deum
Vineri, 18 decembrie 2020, Înaltpreasfințitul Vladmir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a participat la ceremonia oficială prilejuită de aniversarea a 30 de ani de activitate a Poliției Republicii Moldova. Întâistătătorul a fost însoțit de către Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, PC Arhimandrit Nicolae (Roșca), Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI,…
11:18, vineri, 18 decembrie, 2020 | Continuarea
Au plecat la Domnul: 20 de oameni de care ne-am despărțit în 2020
Anul care se încheie a fost unul foarte dificil, în care pandemia de coronavirus a avut 1,6 milioane victime. Din cauza noii boli, dar nu numai, mulți slujitori ai altarelor, printre care ierarhi și mari duhovnici s-au stins în 2020. Privind în urmă, nu putem uita că și în 2020 creștinismul a fost cea mai…
9:29, joi, 17 decembrie, 2020 | Continuarea
Dl Mihail Ciocanu, Directorul Institutului de Medicină Urgentă (IMU), decorat cu Ordinul ”Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare”
Miercuri, 16 decembrie 2020, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la Reședința mitropolitană pe dl Mihail Ciocanu, Directorul Institutului de Medicină Urgentă (IMU), doctor habilitat, profesor universitar. La eveniment au participat: PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și Prot. Mihail Bortă, Consilier mitropolitan și paroh al bisericii „Sf. Ierarh…
12:39, miercuri, 16 decembrie, 2020 | Continuarea
„Pe cât este de departe răsăritul de apus, pe atât Dumnezeu iartă fărădelegile noastre, deci infinit.” – Interviu despre credință cu Gheorghe Becali
Prin mijlocirea Sfântului Dimitrie cel Nou, l-am întâlnit pe domnul Becali într-un context cât se poate de creștin… Mai exact, la pelerinajul Sfântului din Basarabov de la Patriarhia Română, unde cu răbdare, a așteptat să se consume o coadă kilometrică, ce pornea din „Piața 11 iunie” cu un singur scop: să se închine cu evlavie…
10:37, miercuri, 16 decembrie, 2020 | Continuarea
Icoana Sfântului Gheorghe dăruită Mănăstirii Zografu de Ştefan cel Mare
Înainte de Bătălia de la Vaslui din 1475 a avut loc o minunată întâmplare. Fiindu-i teamă de mulţimea păgânilor, creştinii lui fiind cu mult mai puţini la număr, Sfântul Ştefan cel Mare a făcut rugăciune. În noaptea aceea, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe i s-a arătat în vis şi i-a zis: „Îndrăzneşte în Domnul şi să nu te…
10:19, miercuri, 16 decembrie, 2020 | Continuarea
Un ucenic povestește o minune a Sfântului Nichifor Leprosul
Părintele Evmenie a povestit că într-o seară, după ce l-a pregătit pe Părintele Nichifor de culcare, a mers și el în chilie să se odihnească. Dar nu putea dormi. Avea o mare neliniște că poate n-a făcut ceva cum trebuie sau că n-a stins focul în chilia Cuviosului. Acestea și multe altele îi treceau prin…
10:10, miercuri, 16 decembrie, 2020 | Continuarea
Ziua Internațională a Ceaiului | Maica Marina de la Nera: Să prețuim sănătatea și s-o punem în slujba celor bolnavi
De Ziua Internațională a Ceaiului, Basilica.ro a stat de vorbă cu Maica Marina de la Mănăstirea Nera despre sănătate și puterea plantelor. Ea îi sfătuiește pe cei bolnavi să combine puterea plantelor cu schimbarea stilului de viață, iar pe cei sănătoși să-și pună sănătatea în slujba ajutorării celor bolnavi. Basilica.ro: Cum a apărut proiectul Nera Plant? Respectul…
10:01, miercuri, 16 decembrie, 2020 | Continuarea
În ziua pomenirii Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit serviciul divin la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului”
În Duminica a XXVII-a după Cinzecime, care a coincis în acest an cu pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit serviciul divin la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Serviciul divin a reunit în rugăciune numeroși credincioși, care avându-l în frunte pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, s-au rugat…
3:43, duminică, 13 decembrie, 2020 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova