Articole scrise de Magdalena Munteanu
Osteneala pentru suflet să nu întârzie!
„Gândeşte-te la Dumnezeu mai des decât respiri”. (Sextus)[1] Suntem cu toţii făcuţi din trup şi suflet. Suntem o îmbinare tainică a materialului şi spiritualului, căci aşa ne-a creat Dumnezeu. Noi cu bună ştiinţă trebuie să ne îngrijim atât de partea materială, cât şi de cea spirituală a fiinţei noastre. Trupului, cu specificul lui material care-l…
4:58, vineri, 4 septembrie, 2020 | Continuarea
Icoana Maicii Domnului din Georgia
În anul 1622, șahul persan Abbas (numit Abbas cel Mare) a cucerit Georgia. Multe odoare sfinte au fost furate și multe dintre ele au fost vândute în Persia negustorilor ruși. Astfel, icoana Maicii Domnului din Georgia a ajuns la un negustor pe nume Ștefan, care a păstrat-o cu sfințenie. În Yaroslavl, negustorul Gheorghe Lytkin, în…
3:44, vineri, 4 septembrie, 2020 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Agatonic şi cei împreună cu dânsul
Troparul Sfântului Mucenic Agatonic şi al celor împreună cu dânsul, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Cântarea 1, glasul 1. Irmos:…
3:26, vineri, 4 septembrie, 2020 | Continuarea
Culesul roadelor, prima filă din calendarul toamnei
Biserica ne pune înainte tulburătoarea parabolă a lucrătorilor viei acum, la început de toamnă, când adunăm roadele câmpului, dintr-un motiv bine definit: ne îndeamnă să reflectăm, ce fel de lucrători suntem noi în „via” Domnului? Spun noi, fiindcă „via dată altora” se referă tocmai la chemarea Cerului ca fiecare membru al Bisericii să devină lucrător…
3:02, joi, 3 septembrie, 2020 | Continuarea
Rugăciune către Apostolul Iuda Tadeu – ocrotitorul celor disperați
Sfinte apostol Iuda Tadeu, eu,…(se spune numele), mă încredinţez îngrijirii tale. Roagă-te pentru mine; ajută-mă să-mi amintesc că nu sunt singur în strădaniile mele. Te rog, fii alături de mine şi roagă-l pe Dumnezeu să-mi trimită speranţă în mâhnire, curaj în frică şi vindecare în timpul tuturor încercărilor. Te rog, cere-I Domnului nostru iubitor să-mi…
3:01, joi, 3 septembrie, 2020 | Continuarea
Când a început timpul?
Curgerea timpului a început odată cu mişcarea fiinţelor zidite. De aceea, este în zadar să căutăm timp înainte de Facere – cum ar veni, timp înaintea timpului. Căci dacă nu ar fi mişcarea făpturii duhovniceşti şi a celei trupeşti, adică trecerea din trecut prin prezent în viitor, n-ar mai fi nici un timp. Aşadar mai drept este…
10:14, miercuri, 2 septembrie, 2020 | Continuarea
Nu ignorați problemele de comportament ale copiilor voștri
Să îi iubiţi pe copiii voştri cu acea iubire creştinească echilibrată. Iubirea necontrolată, patologică, pe care din nefericire mulţi părinţi o nutresc față de copiii lor devine principala cauză a ignorării problemelor lor de comportament. Văd numai calităţi în «vlăstarele» lor şi cele mai mari obrăznicii le consideră virtuţi sau «dovezi de inteligenţă». Urmăriţi-i pe copiii…
9:52, miercuri, 2 septembrie, 2020 | Continuarea
E toamnă iară
„E toamnă iar… cât de dulci sunt oare, ale noastre roade?” Ficard Florica *** A câta oară spun: e toamnă iară? A câta oară roade îmi culeg? A câta oară ochii-mi numărară Cocorii-n cârduri, cârduri când plecară? Ai ştii să-mi spui acum a câta oară? În geamul meu bat frunze-ngălbenite. Desprinse de pe ramurile…
9:33, miercuri, 2 septembrie, 2020 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Samuel din Rama
Troparul Sfântului Proroc Samuel, glasul al 2-lea: A prorocului Tău Samuel pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre. Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Pe voievozii cei tari… Stih: Sfinte Prorocule Samuel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel ce eşti odrasla celei sterpe, Înţelepte Proroc Samuel, învredniceşte sufletul meu cel sterp să odrăslească bună…
9:32, miercuri, 2 septembrie, 2020 | Continuarea
Icoana Maicii Domnului de Don purtată în luptă de soldații dreptslăvitori
Există numeroase Icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului renumite pentru ajutorul acordat în bătălii. Dintre ele Icoana Maicii Domnului „Donkaia” (”Don”) este cea mai cunoscută, pentru acest tip de minuni. Istoria ei este legată de două mari bătălii importante pentru poporul rus: de la Kulikovo (8 sept. 1380) şi de pe dealurile Moscovei (1591)….
8:28, marți, 1 septembrie, 2020 | Continuarea
Sfântul Nil despre nepătimirea sufletului şi a trupului
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Nil, despre nepătimirea sufletului şi a trupului Fraţilor, să ne pregătim pe noi, ca să slujim Domnului, din tot sufletul şi cu toată puterea. Să privim cum împăraţii, domnii şi bogaţii, ba chiar şi săracii, cum toţi se ostenesc şi se nevoiesc să-şi împodobească pe soţiile lor. Aşa să…
8:07, marți, 1 septembrie, 2020 | Continuarea
O preoteasă cu opt copii are nevoie de sprijin pentru a i se salva viața
Cu binecuvântarea și la îndemnul ÎPS Mitropolit Vladimir rugăm lumea de bună credință să fie alături de preoteasa Irina Cij din municipiul Chișinău, mamă a opt copii minori. Doamna preoteasă în vârstă de 38 de ani a fost diagnosticată cu o forma agresivă de cancer la organele interne. Astăzi a fost internată într-un spital de…
7:46, marți, 1 septembrie, 2020 | Continuarea
Mesajul ÎPS Mitropolit Vladimir la început de an şcolar
Dragi elevi şi studenţi, stimaţi dascăli, iubţi întru Hristos fraţi şi surori! Cu voia lui Dumnezeu, vă aflaţi la începutul unui nou an de studii, un început care presupune dăruire, muncă şi multe speranţe. Misiunea educaţiei (fie în familie, fie în şcoală) este aceea de a crea cetăţeni apţi să participe activ la edificarea unei…
7:24, marți, 1 septembrie, 2020 | Continuarea
Rugăciune la început de an şcolar
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-ne să treacă cu bine acest nou an şcolar ce se începe în această zi. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, luminează-ne cugetele să învăţăm ceea ce trebuie, ca să fim bine pregătiţi pentru viaţa care ne aşteaptă. Tu ştii…
7:28, marți, 1 septembrie, 2020 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Andrei Stratilat
Troparul Sfântului Mucenic Andrei Stratilat, glasul al 5-lea: Mărirea cea pământească ai lăsat şi Cereasca Împărăţie ai moştenit; sângele picurându-ţi, ca şi cu o cunună de piatră nestricată, prea minunat te-ai împodobit; şi către Hristos ai venit cu sobor răbdător de patimi, cu ceata îngerilor în Lumina Cea Neînserată; şi pe Hristos, Soarele Cel Neapus,…
6:35, marți, 1 septembrie, 2020 | Continuarea

