Articole scrise de Magdalena Munteanu
Rugăciune către Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena
O, Sfântă Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena! Tu, cu căldura dragostei tale pentru Hristos Dumnezeu, ai călcat sub picioare măiestriile cele rele ale vrăjmaşului şi L-ai aflat pe Hristos, Mărgăritarul cel fără de preţ, şi ai dobândit Împărăţia cerurilor. Pentru aceasta cădem către tine şi cu suflet umilit şi cu inima înfrântă strigăm ţie…
7:32, marți, 4 august, 2020 | Continuarea
De ce nu ne plictiseşte Liturghia, deşi e aceeaşi în fiecare duminică?
Dacă faci rele, devii rău; dacă faci bune, devii bun. Şi atunci de ce să nu te sileşti şi să faci nişte lucruri care să te apropie de Dumnezeu şi care să-ţi dea o linişte sufletească? Sigur că celui care nu-i obişnuit nu-i place, nu îi e comod să stea două ceasuri în biserică la…
8:15, duminică, 2 august, 2020 | Continuarea
Când se lasă întuneric
Putem vorbi oricând şi oriunde cu Dumnezeu. Cea mai frumoasă şi cea mai bună rugăciune e aceea pe care toată ziua, de dimineaţa până seara, şi toata viaţa, din leagăn până la mormânt, o trăieşti în legătură cu izvorul cel de viaţă dătător: cu Iisus Mântuitorul. (Preot Iosif Trifa) *** Când se lasă întuneric… Când se lasă întuneric seara, Și soarele se-apropie de-asfințit, Și când pe masă mi se stinge lumânarea… Rămâi cu mine Doamne pân’ la răsărit…..
8:39, joi, 30 iulie, 2020 | Continuarea
Pentru mine călătoria spre Ortodoxie a început în România, spune Jonathan Jackson
Renumitul actor Jonathan Jackson a mărturisit într-un interviu recent faptul că apropierea de Hristos a început în ţara noastră. „Pentru mine călătoria spre Ortodoxie a început în România”, a declarat actorul american. „Și cred că asta s‑a întâmplat grație rugăciunilor credincioșilor din România – și, evident, și celor ale monahilor din Sfântul Munte și ale…
11:56, joi, 30 iulie, 2020 | Continuarea
Plângi mai înainte, cât este încă vremea pocăinţei
Întru această zi, cuvânt pentru cei ce greşesc şi nu vor să se pocăiască Mulţi din cei ce greşesc zic adesea: „Sunt plin de întinăciune, cum voi putea să mă apropii de Dumnezeu şi cum voi putea să-L rog pe El, fiind eu cuprins de greşeli diavoleşti?” Frate, oare, eşti silit şi lipsit de îndrăzneală?…
11:44, joi, 30 iulie, 2020 | Continuarea
Pacea şi sfinţenia, cu toţii să le urmaţi
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Teodor Studitul Oamenii cei buni vorbesc cuvinte bune şi cuvânt prost nu scot din gura lor, ca să nu greşească. Precum zice Apostolul Pavel: „Tot cuvântul rău din gurile voastre, să nu iasă, în afară de ceea ce este bun, spre zidirea credinţei, şi să dea dar ascultătorilor. Şi,…
11:05, joi, 30 iulie, 2020 | Continuarea
Cel mai bun sfat pentru o zi reușită
Cu toții ne dorim ca fiecare zi din viața noastră să ne fie cât mai reușită. Acest lucru este bun, fiindcă trebuie să prețuim darul ce ni s-a dat. Pentru ca finalul unei zile să fie fericit, trebuie și începutul ei să fie bun. Iar pentru un creștin, un început bun înseamnă încredințarea vieții, din…
10:06, joi, 30 iulie, 2020 | Continuarea
Satisfacţia de a vorbi de rău pe alţii
Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar…
9:32, miercuri, 29 iulie, 2020 | Continuarea
A trecut la cele veșnice Protoiereul Ioan Paiu, Duhovnicul Protopopiatului Rîșcani
Am aflat cu întristare de trecerea la cele veşnice a Protoiereului mitrofor Ioan Paiu, smerit ascultător al Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova, Duhovnic al preoților din Protopopiatul Rîșcani, un misionar râvnitor, lucru vădit în calitate de paroh al bisericii cu hramul Sf. Mare Mucenic Arhidiacon Ștefan din satul Ochiul Alb, raionul Drochia. Trecerea din această…
9:02, miercuri, 29 iulie, 2020 | Continuarea
Parohia ”Întâmpinarea Domnului” din Chișinău alături de angajații Institutului de Medicină Urgentă
Biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat din Moldova a organizat o modestă campanie de susținere și încurajare a personalului medical din cadrul Institutului de Medicină Urgentă. Au fost donate 2000 de mănuși, 50 litri dezinfectant, precum și 100 de halate. Totodată, 10 angajați ai instituției au primit ajutor financiar. Donația a constituit peste…
6:17, miercuri, 29 iulie, 2020 | Continuarea
Roagă-te pentru căsătorie binecuvântată
Aș vrea să povestesc și eu câteva din minunile Sfântului Spiridon. Înainte de căsătorie, mă întrebam cărui sfânt și cum să mă rog ca să am o căsnicie sporitoare. Și, într-o noapte, Sfântul Spiridon, apărându-mi în vis, mi-a spus: „Mergi și dă pomelnic la biserica mea și roagă-te pentru căsătorie binecuvântată”. L-am ascultat și exact…
3:15, miercuri, 29 iulie, 2020 | Continuarea
Preocuparea cu viețile altora dovedește josnicie și necuviință
Celui care vrea să-ţi vorbească despre alţii să-i spui: „Dacă vrei să lauzi pe cineva, îmi voi deschide urechile. Însă dacă vrei să-l vorbești de rău, mi le închid. Primesc doar parfumuri și miresme, nu duhori și mizerie. Ce voi câștiga dacă aflu cum cutare este rău? Dimpotrivă, mă voi vătăma nespus. Să ne uităm…
2:50, miercuri, 29 iulie, 2020 | Continuarea
Ce putere are sfințirea apartamentelor sau a caselor?
Știm că lumea e ocrotită de un înger al lui Hristos, la fel și fiecare țară, oraș sau sat. Sfințind apartamentul sau casa, preotul îl cheamă pe Duhul Sfânt prin rugăciunile sale și alungă duhurile rele dintr-o încăpere. Aceasta este sfințită, dedicată Domnului și se află sub ocrotirea îngerului localității respective. Îngerul ocrotește locuința cu…
11:12, miercuri, 29 iulie, 2020 | Continuarea
10 sfaturi de la părintele Nicolae Steinhardt
„Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creștinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă și lașă, o bigoterie, ca și cum menirea creștinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forțele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiție osândit la cecitate și paraplegie. […] Nicăieri…
10:47, miercuri, 29 iulie, 2020 | Continuarea
Părinte, dimineaţa-s grăbit şi seara-s ostenit…
Am găsit undeva o expresie care mi-a plăcut foarte mult, într-o carte de predici a Părintelui Episcop Vasile Coman de la Oradea, Dumnezeu să-l odihnească. El zicea că: „Munca e rugăciunea mâinilor”. E foarte, foarte frumos: „munca este rugăciunea mâinilor”. Sfântul Antonie cel Mare a primit îndrumarea aceasta: să împletească rugăciunea cu munca. Nu i…
10:30, marți, 28 iulie, 2020 | Continuarea


Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău