Articole scrise de Pr. Mihail Bortă
Sfânta Lumină a ajuns în Republica Moldova!
Din Mila și cu Ajutorul lui Dumnezeu, pentru al cincisprezecelea an la rând, Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în țara noastră. În seara zilei, delegația Bisericii Ortodoxe din Moldova, în frunte cu ÎPS Mitropolit Vladimir, care a mers la Ierusalim pentru a lua Sfânta Lumină, a fost întâmpinată cu deosebită bucurie de către Arhierei, Președintele…
9:07, sâmbătă, 15 aprilie, 2017 | Continuarea
Hristos a Înviat! Sfânta Lumină s-a pogorât la Ierusalim şi în acest an
Sfânta Lumină s-a pogorât la Ierusalim şi în acest an. Miracolul s-a produs după ce patriarhul grec al Ierusalimului, Teofil al III-lea, a rostit o rugăciune în Biserica Sfântului Mormânt. În jurul orei 14:23, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a ieșit din Sfântul Mormânt și a dat Lumina Sfântă tuturor celor prezenţi.Lumina Sfântă a…
2:42, sâmbătă, 15 aprilie, 2017 | Continuarea
Sfânta și Marea Sâmbătă la Catedrala mitropolitană din Chișinău
În Sfânta și Marea Sâmbătă, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei mitropolitane. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. În cadrul acestei sfinte slujbe s-au citit 16…
9:41, sâmbătă, 15 aprilie, 2017 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir: Nu există Ortodoxie fără Înviere – Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la Învierea Domnului 2017
„Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.” (Troparul Învierii Domnului) Preasfinţiţi arhipăstori, cinstiţi preoţi şi diaconi, Cuvioşi monahi şi monahii, drept-slăvitori creştini, Hristos a Înviat! Întreaga rânduială liturgică a Biserici noastre Ortodoxe, cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, este frumos impregnată de mărirea și lauda adusă…
9:30, sâmbătă, 15 aprilie, 2017 | Continuarea
Pastorală la Învierea Domnului a Preasfinţitului Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni
Har vouă, pace și bucurie de la Hristos Cel ce a înviat din morți, iar de la noi, arhierești binecuvântări, dimpreună cu pascalul și plin de bucurie salut: Hristos a Înviat!!! „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim în ea.” (Psalmul 117, 24) Iubiţi întru Hristos, fraţi…
8:35, sâmbătă, 15 aprilie, 2017 | Continuarea
Pastorală la Îniverea Domnului a Preasfințitului Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat
Preacuvioși părinți, dragi frați și surori ! Vă felicit pe toți cu luminata sărbătoare a Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos pronunțând măreața și mântuitoarea Veste Pascală – HRISTOS A ÎNVIAT ! Din nou preaslăvitul praznic pascal intră în viața noastră, dând posibilitate fiecăruia din noi, care-și dorește, să se apropie de taina Învierii Domnului. Prin…
8:06, sâmbătă, 15 aprilie, 2017 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir a fost primit de către Patriarhul Ierusalimului, Preafericitul Teofil al III-lea
Vineri, 14 aprilie, în contextul pelerinajului întreprins de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir în Țara Sfântă pentru a aduce Lumina Sfântă în Republica Moldova, Ierarhul a fost primit de către Preafericitul Teofilos al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a urat oaspetelui bun venit, apreciind dragostea Înaltpreasfinției Sale și a pelerinilor moldoveni pentru locurile…
9:55, vineri, 14 aprilie, 2017 | Continuarea
Denia Prohodului Domnului în Vinerea Mare, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”
Numeroși credincioși din Capitală au participat în Vinerea Mare la slujba Prohodului Domnului săvârşită la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”. Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Slujba Prohodului a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi condus de Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei. Credincioşii au cântat Prohodul împreună cu soborul slujitor,…
8:06, vineri, 14 aprilie, 2017 | Continuarea
A fost pusă piatra de temelie a bisericii principale a mănăstirii „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”
Cu binecuvîntarea Sfintei Treimi, și cu purtarea de grijă a Maicii Domnului astăzi, în Vinerea Patimilor la finele Drumului Crucii, parcurs de mulțimea de preoți și credincioși, mănăstirea „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” s-a învrednicit de punerea pietrei de temelie pentru biserica principală cu hramul Sfîntul Voievod Ștefan cel Mare. Slujba punerii Pietrei de Temelie…
4:25, vineri, 14 aprilie, 2017 | Continuarea
Drumul Crucii a fost parcurs, pentru al V-lea an de creştinii din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Deja al V-lea an, în cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, are loc acest drum al crucii numit de către teologii biblişti Via Dolorosa. Acesta se începea de la Tribunalul lui Pilat, din partea cea mai de jos a oraşului, şi continua până…
4:11, vineri, 14 aprilie, 2017 | Continuarea
În Vinerea Patimilor se ține Post Negru
În Sfânta și Marea Vineri, numită în popor și Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă, mulți credincioși țin post negru. Conform tradiției, cei fără slăbiciuni trupești nu consumă niciun fel de mâncare și nu beau apă până după Denia Prohodului. Așa cum a prezis Mântuitorul când au fost întrebați ucenicii Lui de ce ei nu postesc…
10:19, vineri, 14 aprilie, 2017 | Continuarea
Sfaturile Mitropolitului. Interviu cu Înaltpreasfinţitul Vladimir, despre Lumina Sfântă şi Paştele Blajinilor
În Noaptea Învierii, Lumina Sfântă va ajunge în ţara noastră. O delegaţie a Mitropoliei Moldovei, condusă de Înaltpreasfinţitul Vladimir, a plecat, astăzi, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de unde va aduce Focul Haric. Și în acest an, cheltuielile sunt suportate de Mitropolia Moldovei. Înainte de a porni spre Oraşul Sfânt, capul bisericii ortodoxe din…
10:04, vineri, 14 aprilie, 2017 | Continuarea
În Sfânta şi Marea Vineri nu se oficiază Sfânta Liturghie (zi aliturgică)
În Sfânta și Marea Vineri, Părinții Bisericii au rânduit să nu se oficieze nici o Liturghie. În această zi se ajunează, credincioșii fiind invitați la rugăciune și meditație profundă. Vinerea Patimilor, ziua împăcării noastre cu Dumnezeu, este o zi de reculegere profundă. Este ziua în care ne aducem aminte de răstignirea Mântuitorului, de Patima cea Sfântă…
9:54, vineri, 14 aprilie, 2017 | Continuarea
Pentru al doilea an consecutiv, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă pentru mai multe comunități ortodoxe moldovenești din nordul Italiei
În data de 15 Aprilie începând cu orele 22.00, către ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, o deosebită bucurie duhovnicească va fi pentru credincioșii din trei parohii creștin-ortodoxe din Italia, care vor avea fericita ocazie pentru al doilea an consecutiv, în noaptea Învierii să primească Sfântă Lumina adusă direct de la Ierusalim, pentru a fi…
12:36, vineri, 14 aprilie, 2017 | Continuarea
Diplome arhierești şi recunoştinţă pentru membrii Asociației cultural-istorice „Noua Galilee”
Joi, 13 aprilie, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a primit la Reședința mitropolitană câțiva membri ai Asociației cultural-istorice „Noua Galilee”. La raportul Preotului Mihail Bortă, redactor-șef al Portalului național de gândire și atitudine creștin-ortodoxă „Moldova Ortodoxă”, www.ortodox.md și consilier al Direcției mitropolitane, membrii Asociației „Noua Galilee” au fost…
7:08, joi, 13 aprilie, 2017 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare prot. Iulian Rață, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la hirotonia în treapta de preot
Alătură-te Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, Ediția a VII-a
Peste 120 de copii de la grădinița ABC s-au împărtășit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești