Articole scrise de Pr. Mihail Bortă
Doi slujitori din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova — Absolvenţi ai cursului postuniversitar în domeniul securităţii şi apărării naţionale
Vineri, 28 aprilie 2017 — Absolvenţii cursului postuniversitar în domeniul securităţii şi apărării naţionale şi-au primit certificatele în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Ministerul Apărării. Diplomele au fost înmânate de șeful Marelui Stat Major, comandant al Armatei Naționale, generalul de brigadă Igor Cutie, care i-a felicitat pe cei 33 de absolvenţi ai cursului apreciind interesul…
1:48, vineri, 28 aprilie, 2017 | Continuarea
Un grup de slujitori și tineri din Republica Moldova vor prezenta un spectacol creștin în nordul Italiei
În perioada 29 aprilie-1 mai, Grupul coral ”Gnosis”, dra Monica Pîrlici (câștigătoarea concursului național ”Moldova are talent”, ediția 2013) și preotul profesor Octavian Moșin se vor afla în câteva parohii din nordul Italiei cu un spectacol consacrat Învierii Domnului și Femeilor Creștine. În program vor fi cântări bisericești și de suflet, recital de poezie creștină…
9:08, vineri, 28 aprilie, 2017 | Continuarea
În Episcopia de Cahul și Comrat au fost aduse spre închinare moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina
Pe cel născut în Silivria şi ocrotitorul Eghinei, pe acela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pe un Dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui Ce te-a proslăvit! Slavă Celui…
1:48, vineri, 28 aprilie, 2017 | Continuarea
La mănăstirea cu minuni, un nou reportaj despre ”Tatăl celor 400 de suflete”
La câţiva kilometri de graniţa de nord a României există un loc care parcă nu ţine de această lume. Populat de oameni ce par atinşi de rai, pentru că acolo poţi vedea Divinitatea la lucru în fiecare clipă. La mănăstirea Bănceni, miracolele se ţin lanţ. Unele, se spune, înfăptuie de o icoană făcătoare de minuni….
6:27, joi, 27 aprilie, 2017 | Continuarea
Crucii Tale ne închinăm Hristoase…
Joi, 14/27 aprilie 2017, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcop al Romei, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a săvârșit slujba de sfințire a Troiței înălțate la intrarea în localitatea Teleșeu, r. Orhei. Această Troiță deosebit de frumoasă a fost…
5:30, joi, 27 aprilie, 2017 | Continuarea
Donaţie de carte pentru biblioteca Academiei de Teologie Ortodoxă din Republica Moldova
Biblioteca Academiei de Teologie Ortodoxă din Republica Moldova a primit, joi, 27 aprilie o importantă donaţie de carte. Venerabilul preot și teolog ortodox, dr. Ioan Dură, misionar de mai mulți ani în Olanda și Belgia a donat peste 100 de volume de literatură teologică din biblioteca personală pentru folosul şi îmbogăţirea patrimoniului teologic și cultural al…
12:48, joi, 27 aprilie, 2017 | Continuarea
Prot. mitr. Zosima Toia, protopop al sectorului III, Chişinău și paroh al bisericii ,,Sf. Arhangheli Gavriil şi Mihail” din Durleşti, aniversează 60 de ani de la naștere
Cu ocazia celei de a 60-a aniversări din ziua nașterii, adresăm Protoiereului mitrofor Zosima Toia, protopop al sectorului III, Chişinău și paroh al bisericii ,,Sf. Arhangheli Gavriil şi Mihail” din or. Durleşti, mun. Chișinău, sincerele noastre felicitări și urări de bine, bucurii și liniște sufletească. Preacucernice Părinte, Apreciem nespus de mult eforturile depuse mai bine…
9:58, joi, 27 aprilie, 2017 | Continuarea
Dumnezeu încearcă să ne atragă atenţia prin inundaţii, cutremure şi secetă
Recent mi s-a cerut să scriu ceva despre cutremure şi celelalte dezastre naturale. Ce semnificaţie au ele din punct de vedere spiritual? Reprezintă ele un semn al nemulţumirii lui Dumnezeu faţă de noi? Sau sunt doar pure întâmplări care se datorează forţelor naturii care nu pot fi dirijate. Primul meu gând a fost acela de…
6:46, miercuri, 26 aprilie, 2017 | Continuarea
La Anenii Noi a avut loc a II-a ediție a concursului raional la Religie cu genericul ,,Personalităâi creștine – Virtuți și sfințenie“
Joi, 20 aprilie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu“ din orașul Anenii Noi a găzduit a II-a ediție a concursului raional la Religie cu genericul ,,Personalități creștine – Virtuți și sfințenie“. Acest concurs a fost organizat de către Direcția Educație în parteneriat cu protopopiatul Anenii Noi . Anul acesta s-au înscris în concurs…
9:47, miercuri, 26 aprilie, 2017 | Continuarea
Ediția a VII-a a Festivalului-concurs raional pascal la Corjeuți, Briceni
Într-o atmosferă caldă și senină de sărbătoare, luminată de mărețul praznic al Învierii Domnului, Căminul Cultural din satul Corjeuți, Briceni, a găzduit marți, 25 aprilie 2017, ediția a VII-a a Festivalului-concurs raional al Cîntecului pascal „Hristos a Înviat!”. Cu aportul și purtarea de grijă a părintelui paroh din satul Corjeuți, protoiereului Constantin Pintilie, a ctitorilor…
8:52, miercuri, 26 aprilie, 2017 | Continuarea
Cununia la biserică ‒ o „bifăm” sau o înțelegem ca Taină pentru veșnicie?
Cununia la biserică nu este doar o „superstiție” care trebuie „bifată” pentru ca mirilor să le meargă bine în viață, ci este elementul fără de care nunta rămâne o petrecere între prieteni și rude. Binecuvântarea care se revarsă aspura mirilor prin Taina Cununiei îi unește pe aceștia pentru veșnicie. Mulţi oameni nu conştientizează caracterul sacramental…
6:48, marți, 25 aprilie, 2017 | Continuarea
Votăm cel mai bun eseu publicat în cadrul Concursului național de eseuri: Familia Creștină – salvarea societății
În perioada 20 martie – 20 aprilie, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Portalul național de gândire și atitudine creștin – ortodoxă ”Moldova Ortodoxă” (ortodox.md) a desfășurat concursul național de eseuri cu sloganul: Familia Creștină – salvarea societății. Primele trei articole care vor lua din partea cititorilor cel mai mare număr…
10:23, marți, 25 aprilie, 2017 | Continuarea
Nimic nu este mai vrăjmaș smereniei lui Hristos ca „smerita cugetare” după bunul plac
Este o „smerită cugetare” după bunul plac al omului: pe aceasta și-o alcătuiește pentru un sine iubitor de slavă deșartă, sufletul amăgit și înșelat de învățătura mincinoasă, sufletul care se lingușește pe sine, sufletul care caută măguliri din partea lumii, care năzuiește cu totul spre sporirea lumească și spre desfătările lumești, sufletul care a uitat…
10:02, marți, 25 aprilie, 2017 | Continuarea
Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
În Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Serviciul divin a fost oficiat în prezența credincioșilor, care au pășit pragul Catedralei spre a mulțumi lui…
5:02, duminică, 23 aprilie, 2017 | Continuarea
Sfântul Nicolae Velimirovici: Îngrijindu-ne de morţi, împărtăşim şi noi grija lui Dumnezeu
Și venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împrăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul….
5:53, sâmbătă, 22 aprilie, 2017 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare prot. Iulian Rață, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la hirotonia în treapta de preot
Alătură-te Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, Ediția a VII-a
Peste 120 de copii de la grădinița ABC s-au împărtășit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești