Articole scrise de Pr. Mihail Bortă
Moldovenii nu vor mai putea vedea filme porno la televizor. Posturile cu asemenea caracter au fost interzise
Posturile de televiziune care difuzează programe cu caracter pornograficsunt interzise pe teritoriul Republicii Moldova. Hotărârea a fost luată, astăzi, de Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în urma unei sesizări venite din partea Agenţiei de Stat pentru Protecţia Moralităţii. Decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului vizează şase posturi de televiziune. „Posturile de televiziune, care au fost enunţate în proiectul de…
6:54, joi, 21 februarie, 2013 | Continuarea
Nu i-a dăruit haine scumpe, bijuterii sau mercedes…
Despre Iubirea creştină Domnul a spus: „Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Se găsesc oare doi sau trei adunaţi întru numele Lui? Se găsesc, dar rareori. De altfel nu vorbeşte de o simplă adunare şi unire locală a oamenilor. Nu cere numai…
4:23, miercuri, 20 februarie, 2013 | Continuarea
Mitropolitul Nifont de Lutsk: rugăciunea este remediul împotriva schismei
Mitropolitul Nifont de Lutsk a spus că metoda cea mai bună pentru a recupera bisericile luate de schismatici este rugăciunea, postul şi milostenia. În Ucraina occidentală, o parte a ortodocşilor a format Patriarhia de Kiev, condusă de ierarhul Filaret, o instituţie nerecunoscută de ortodoxia universală. Până în prezent, în ciuda dispoziţiilor legale, schismaticii nu au…
3:57, miercuri, 20 februarie, 2013 | Continuarea
Biserica din Dumbrava în miez de iarnă
Ianuarie. 2013. Biserica din Dumbrava (mun. Chișinău) în miez de iarnă Sursa: www.localitateadumbrava.md
3:17, miercuri, 20 februarie, 2013 | Continuarea
Radu Preda – Răspuns ateilor
Am rămas dator cu un răspuns celor care reclamă ruperea oricărei legături financiare dintre bugetul public şi Biserica majoritară. Pe fundalul crizei şi al stagnării economice, apelul pare justificat. Şi totuşi nu este. De ce? Înainte de toate, se operează cu cifre false. Jumătate de miliard de euro pe an doar pentru BOR?! Ar trebui…
10:40, miercuri, 20 februarie, 2013 | Continuarea
Cuviosul Partenie, Episcopul cetăţii Lampsacului (7/20 februarie)
Cel numit cu numele fecioriei, Sfîntul Partenie, s-a născut în Melitopoli. Tatăl său se numea Cristofor şi era diacon al Sfintei Biserici lui Dumnezeu din acea cetate. Partenie n-a învăţat carte; de la început însă, ascultînd cele citite, îşi aducea aminte multe din dumnezeiasca Scriptură, ca un cărturar ales. Crescînd cu anii, şedea la un…
9:06, miercuri, 20 februarie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Partenie, Episcopul Lampsacului
Acatistul Sfantului Partenie Ocrotitor al bolnavilor de cancer si tamaduitor al tuturor bolilor ! (7/20 februarie) Condacul 1 Ca pe un arhipastor prea indumnezeit al Lampsakului si ca pe un facator de minuni si izvor imbelsugat te laudam pe tine, Ierarhule insuflat de Dumnezeu. Iar tu, ca unul care are indrazneala catre Domnul, roaga-te sa…
8:50, miercuri, 20 februarie, 2013 | Continuarea
Sf. Cuv. Luca din Hellas; Sf. Cuv. Mastridia; Sf. 1003 Mc. din Nicomidia
• Pomenirea Sfântului Cuvios Luca din Hellas Luca s-a născut la Castoria. Încă de copil el nu gusta carne, ci pururea îşi ducea viaţa în curăţenia trupească şi sufletească şi în rugăciune. Odată Luca a intrat în arie ca să semene boabele de grâu, dar de-a lungul drumului a dat cea mai mare parte a seminţelor…
8:25, miercuri, 20 februarie, 2013 | Continuarea
A fost petrecut în veșnicie Părintele Gheorghe Chirița
Astăzi, 19 februarie 2013, Prea Sfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, însoțit de secretarul acestei episcopii, Arhimandritul IOAN (Moșneguțu), alături de Prea Sfințitul NICODIM, Episcop de Edineț și Briceni, au săvârșit slujba înmormântării protoiereului mitrofor Gheorghe CHIRIȚA, parohul bisericii “Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, din satul Lăpușna, raionul Hâncești. Slujba a avut loc în…
11:02, marți, 19 februarie, 2013 | Continuarea
Biserica faţă în faţă cu noile concepte şi tehnologii
Preafericite, Înaltpreasfinţiţi părinţi, Nu pot să nu-mi exprim de la bun început sincerele mulţumiri pentru cinstea şi încrederea pe care mi-aţi acordat-o [permiţându-mi să citesc această omilie], în această perioadă în care evaluarea conjuncturii în care se desfăşoară misiunea bisericească, deşi de o importanţă vitală, se dovedeşte a fi extrem de dificilă. Conceptele nou apărute, curentele…
4:00, marți, 19 februarie, 2013 | Continuarea
Mitropolitului Teofan de Celiabinsk – „Nu doar pentru locuitorii Uralului, ci pentru toată omenirea recenta ploaie de meteoriți este o atenționare asupra faptului că noi trăim într-o lume firavă și imprevizibilă”
Ceea s-a întâmplat ne aminteşte că tot ceea ce există în lume este departe de a se afla în puterea omului. Cât de multe ar fi observaţiile noastre asupra corpurilor cereşti, nimeni nu a putut să prevadă cu o precizie absolută în ce timp şi loc se va produce căderea acestui meteorit. „Dragi fraţi şi…
10:50, marți, 19 februarie, 2013 | Continuarea
A avut loc Adunarea Anuală a preoților din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Marți, 18 februarie 2013, în sala de ședințe din incinta Primăriei Hîncești, cu binecuvântarea Prea Sfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, s-a desfășurat Adunarea Anuală a preoților din cuprinsul sus-numitei Episcopii. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat în fața sediului primăriei de către secretarul Episcopiei, arhimandritul IOAN (Moșneguțu) împreună cu protopopii, după care,…
10:44, marți, 19 februarie, 2013 | Continuarea
Sf. Vucol, episcopul Smirnei; Sf. Mc. Fausta; Sf. Mc. Doroteea; Sf. Fotie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv.Varsanufie și Ioan; Sf. Mc. Marta și Maria și a fratelui lor, Licarion
6/19 Februarie • Pomenirea Sfântului Vucol, Episcopul Smirnei Sfântul Vucol a fost ucenicul Sfântului Ioan Teologul, care l-a sfinţit pe Vucol episcop al Smirnei. Puţini botezaţi în Sfânta Credinţă se aflau atunci în Smirna, în acel întuneric al păgânismului, Sfântul Vucol a strălucit ca o candelă strălucitoare. El era împodobit cu toate virtuţile, mai cu…
9:29, marți, 19 februarie, 2013 | Continuarea
Seri duhovnicești la biserica USM – “Hristos în centrul familiei creștine
În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) au loc următoarele întruniri: ora 18.00 – slujba Acatistului Sfântului Duh, pentru luminarea minţii şi reuşită la învăţătură; ora 19.00 – Seri duhovnicești: discuţii cu tinerii la diverse teme actuale. În ziua de miercuri, 20 februarie, ora 19.00, la întâlnirea cu tinerii este așteptat Pr. Constantin Cojocaru, cleric…
5:57, luni, 18 februarie, 2013 | Continuarea
Istorii Neîngropate între gratii. Valeriu Gafencu – 61 de ani de la nașterea în Împărăția cerurilor
Istorii Neîngropate între gratii. Valeriu Gafencu – 61 de ani de la nașterea în Împărăția cerurilor România de poveste la RTV (cu Ioan Chertitie)
11:19, luni, 18 februarie, 2013 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc