Articole scrise de Pr. Mihail Bortă
Mesajul comisiei sinodale de canonizare a sfinţilor ai Bisericii Ortodoxe din Moldova către creştinii din ţara noastră
„Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui“ (Psalm 67, 36). Biserica cinsteşte pe sfinţi întrucât recunoaşte în ei prezenţa lui Hristos şi lucrarea Sfântului Duh. Cinstirea sfinţilor nu este, aşadar, o ştirbire a cinstirii lui Dumnezeu ci, dimpotrivă, este o preamărire a iubirii Sale pentru oameni şi a lucrării Lui de înălţare a omului spre…
9:07, joi, 7 februarie, 2013 | Continuarea
Arhimandritul Casian, stareţul gospodar de la Mănăstirea Japca
Sfânta Mănăstire Japca este situată în apropierea satului Japca, raionul Floreşti, pe o înălţime stâncoasă a malului drept al fluviului Nistru, cu o privelişte pitorească. Este unicul aşezământ monastic din spaţiul pruto-nistrean care funcţionează neîntrerupt de la înfiinţare – din a doua jumătate a sec. XVII. Până în 1916, mănăstirea a fost locuită de…
8:36, joi, 7 februarie, 2013 | Continuarea
Rugăciunea de Joi a Sf. Ierarh Antim Ivireanul
Rugăciunea întîi Dumnezeule şi Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care m-ai ridicat din patul meu şi m-ai îndrumat pînă în acest ceas al rugăciunii, dă-mi harul Tău, deschizîndu-mi gura. Călăuzeşte-mă cu Duhul Tău cel Sfînt şi învaţă-mă îndreptările Tale. Cîte ţi-am greşit pînă în acest ceas, cu cuvîntul, cu fapta sau cu gîndul,…
1:16, joi, 7 februarie, 2013 | Continuarea
Cine poate fi naş de botez şi în ce condiţii
Cât de canonică este alegerea mai multor naşi de botez, pentru un singur beneficiar, cum trebuie aleşi naşii, precum şi despre îndatoririle acestora faţă de fini şi ale finilor faţă de aceşti părinţi ai lor spirituali, într-un interviu cu pr. prof. dr. Constantin Leonte de la parohia „Sfântul Gheorghe“ Bacău. Părinte profesor, care este rolul…
12:46, joi, 7 februarie, 2013 | Continuarea
Comportamentul după Sfânta Liturghie
N-ar trebui ca după ce plecăm de la biserică să ne ocupăm cu lucruri care n-au nicio legătură cu biserica, ci îndată ce ajungem acasă să luăm Biblia, să chemăm în jurul nostru soţia şi copiii şi să le împărtăşim şi lor cele spuse la biserică şi numai după aceea să ne apucăm de treabă. Dacă atunci…
12:36, joi, 7 februarie, 2013 | Continuarea
Despre Sfânta Liturghie și comportamentul creștinului în timpul acesteia
Numele vine de la grecescul « leitourghia » care înseamnă slujbă, funcţie, activitate de interes public în serviciul poporului ( de la « leitos » – popor şi « ergon » – lucrare). Ïn limbajul occidental, prin liturghie se înţelege cultul general al Bisericii. În ortodoxie, Liturghia este slujba în cadrul căreia se reactualizează în biserică, în chip nesângeros, jertfa Mântuitorului…
12:29, joi, 7 februarie, 2013 | Continuarea
Viaţa celui între Sfinţi Părintele nostru Grigorie de Dumnezeu cuvîntătorul, Patriarhul Constantinopolului
Patria Sfîntului Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu (Teologul), era a doua parte a Capadociei, cetatea Nazianz, de unde se numeşte şi Nazianz. Părinţii lui erau de bun neam şi cinstiţi, tatăl său avea acelaşi nume de Grigorie, iar maica lui se numea Nona. Însă tatăl său era mai înainte în necredinţă, fiind născut de părinţi necredincioşi,…
12:04, joi, 7 februarie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul
Rugaciunile incepatoare: In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin. Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi,…
11:54, miercuri, 6 februarie, 2013 | Continuarea
Un grup de părinţi din Republica Moldova se pronunţă împotriva vaccinării obligatorii a copiilor
Un grup de părinţi din Republica Moldova se pronunţă împotriva vaccinării obligatorii a copiilor, din cauza faptului că în rezultatul vaccinării, copii au prezentat reacţii adverse şi s-au îmbolnăvit. Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la „INFOTAG”, mama a trei copiii minori Elena Lungu a menţionat că după vaccinarea de hepatită virală a…
10:39, miercuri, 6 februarie, 2013 | Continuarea
A fost lansată rubrica ÎNTREABĂ MITROPOLITUL
Adesea slujitorii și credincioșii au întrebări, unele care necesită un răspuns de urgență, dar nu se pot deplasa spre Direcția mitropolitană din binecuvântate pricini. Totodată, ierarhul are un program de lucru destul de încărcat, uneori este în deplasări sau în vizite canonice. Astfel, pentru a fi mai accesibil clericilor și mirenilor s-a binecuvântat crearea rubricii ÎNTREABĂ…
11:16, miercuri, 6 februarie, 2013 | Continuarea
Seri duhovnicești la biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM: invitat Vlad Madan
În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) au loc următoarele întruniri: ora 18.00 – slujba Acatistului Sfântului Duh, pentru luminarea minţii şi reuşită la învăţătură; ora 19.00 – Seri duhovnicești: discuţii cu tinerii la diverse teme actuale. În ziua de miercuri, 30 ianuarie, ora 19.00, la întâlnirea cu tinerii este așteptat dl. Vlad Madan, jurnalist, lector…
10:11, marți, 5 februarie, 2013 | Continuarea
Despre averea Bisericii și presa în România
Motto: “Predicatorii aceştia ai idealismului se recrutează de cele mai multe ori dintre ghiftuiţii şi îmbuibaţii lumii” – Nicolae Steinhardt ACTUALIZARE 2: Această inițiativă a eternei “societăți civile” cu papion a fost pregătită ca la carte. Ca lumea să fie bine încălzită, cei de la hotnews au postat articole ale ateilor militanți, asumându-și opiniile ca fiind…
3:58, marți, 5 februarie, 2013 | Continuarea
Concurs de creaţie – „Sfântul Închisorilor – Valeriu Gafencu”
Concurs de eseuri dedicat celor 61 de ani de la trecerea la Domnul a „Sfântului Închisorilor – Valeriu Gafencu” (18 februarie 1952) Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Republica Moldova organizează un concurs de creaţie dedicat Sfântului Închisorilor – Valeriu Gafencu. Doritorii pot participa la următoarele categorii : Eseu la una din temele : a) …
10:54, marți, 5 februarie, 2013 | Continuarea
Dr. Prof. A. I. Osipov – Izvoarele, istoria şi aprecierea păgînismului
Izvoarele păgînismului. Ce a generat şi continuă să genereze păgînismul în om şi în societate? Motivul central şi de bază al apariţiei păgînismului este modul greşit de autoapreciere al omului. Cartea Facerii povesteşte cum primii oameni au fost seduşi pe calea ruperii fructului interzis din copacul cunoaşterii binelui şi răului pentru a deveni “ca dumnezeii”…
12:46, marți, 5 februarie, 2013 | Continuarea
Pomenirea Sfântului Mucenic Agatanghel
După ce au trecut de la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos 250 de ani – în vremea împărăţiei lui Valerian (253-259) -, cetatea de scaun a Ancirei, din părţile Galatiei, a odrăslit pe acest Sfânt Mucenic Clement, ca pe o ramură aleasă de vie, plină de mulţi struguri ai duhovniceştilor daruri, de prea bun neam….
7:02, luni, 4 februarie, 2013 | Continuarea


Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus