Natalia Lozan, autor la Portalul "Moldova Ortodoxă" - Pagina 384 din 519 | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Articole scrise de Natalia Lozan

ABC-ul creştin: Ecteniile, forme şi semnificaţii

În timpul Sfintei Liturghii, auzim deseori rugăciuni de cerere, rostite de diacon sau de preot în numele tuturor credincioşilor. După fiecare cerere, corul cântă Doamne miluieşte! sau Dă, Doamne! Acestea se numesc ectenii, cuvânt ce provine din limba greacă şi înseamnă o serie de rugăciuni rostite. Mai des sunt folosite cinci ectenii: Ectenia mare sau…

1:18, sâmbătă, 30 august, 2014 | Continuarea

Hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, Călărășeuca

În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Călărășeuca și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența viețuitoarelor sfîntului așezămînt și a mulțimii pelerinilor și închinătorilor veniți la sărbătoare a oficiat aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul serviciului divin,…

10:49, vineri, 29 august, 2014 | Continuarea

Despre petrecerea femeii în casă

Nimic, nimic nu este mai tare decât femeia evlavioasă şi înţeleaptă, spre a potoli şi a modela sufletul barbatului prin cele care ea vrea. Căci nu-i rabdă [bărbatul] aşa nici pe prieteni, nici pe dascăli, nici pe stăpânitori, cum [o îngăduie] pe îndemnatoarea şi sfătuitoarea care locuieşte împreună cu el. Căci îndemnul ei are şi…

9:00, vineri, 29 august, 2014 | Continuarea

Acatistul Maicii Domnului “Vindecătoarea”

Acatistul Maicii Domnului “Vindecătoarea” – pentru vindecare de boli trupeşti şi sufleteşti Rugaciunile incepatoare: In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin. Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti,…

8:44, vineri, 29 august, 2014 | Continuarea

Părinte, trebuie toți să se împărtășească?

– Dar, Părinte, trebuie toți să se împărtășească? – Măi, n-am spus eu asta, Domnul a spus-o, n-ai auzit? „Beți dintru acesta TOȚI”! Bineînțeles, nu cei care sunt opriți. Mai sunt și care nu au dezlegare de la duhovnic. Dar, altfel, fără Sfânta Liturghie, fără Hristos, cum să ne ducem viața de zi cu zi?…

6:14, vineri, 29 august, 2014 | Continuarea

Copilul în mijlocul ispitelor

În zilele noastre, dacă încercam să ducem o viaţă creştină, noi trebuie să conştientizăm că lumea din jur încearcă să supuna sufletul nostru ei – şi în religie (aceasta se poate observa uşor în răspanditele culte care schilodesc sufletele, impunand supunere faţă de un „sfânt” parvenit) şi în viaţa lumească omul se confruntă azi nu…

11:04, vineri, 29 august, 2014 | Continuarea

Încercările celor drepţi

Ades aud zicându-se: Dacă Dumnezeu ar iubi pe cei săraci, n-ar îngădui ca ei să fie săraci. Alţii, văzând un om căzut pradă unei neputinţe, unei boli lungi, întreabă: Ce s-au făcut milosteniile acestora? Ce bunele lor fapte? Ca nu cumva să cădeţi într-o asemenea greşeală, să cercetăm în amănunţime această chestie. De vreme ce…

10:20, vineri, 29 august, 2014 | Continuarea

Nu se fac nunţi

• În ajunul zilelor de miercuri şi vineri • În preziua şi în ziua Praznicelor Împărăteşti = (†) zilelor de hram şi sărbătorilor mari; • În Postul Mare, în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, În Postul Adormirii Maicii Domnului şi în Postul Crăciunului; • În perioada de la Naşterea Domnului până la Botezul Domnului…

9:26, vineri, 29 august, 2014 | Continuarea

Slujbă arhierească de Adormirea Maicii Domnului la Catedrala Mitropolitană

În ziua comemorării Adormirii Preamăritei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat un serviciu divin festiv la Catedrala Mitropolitană, dedicat emblematicului eveniment. Această zi a fost una deosebită și pentru monahul Ioan (Plopan), care s-a învrednicit să slujească în treapta de ierodiacon, fiind hirotonit de către Vlădica Vladimir și…

9:15, vineri, 29 august, 2014 | Continuarea

Jurnalul unui producător de pornografie

Pornografia ucide. E moarte. Ucide relaţiile dintre sexe, soţi, tineri şi tinere. Pornografia e murdărie legalizată. Un drept constituţional şi un drept murdar al omului. Unul care satisface înclinaţiile murdare ale unei persoane prin dezumanizarea altei persoane sau a altor persoane. O practică oribilă care prinde ca într-o capcană milioane şi milioane de oameni şi…

8:28, joi, 28 august, 2014 | Continuarea

Zi de hram la Mănăstirea Hîrbovăț

Joi, 28 august 2014, cînd Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sfînta Treime” din fortăreaţa duhovnicească a Hîrbovățului, care-şi sărbătoreşte Hramul. Fiind amplasată pe o colină înclinată, şi cu vedere deschisă spre miazăzi, de unde se văd…

7:47, joi, 28 august, 2014 | Continuarea

Fertilitatea femeilor – controlată de la distanță

Se naște un pui de panda și lumea e în extaz – se naște un copil și e considerat imediat „excedent al populației” Autor: Steven W. Mosher, fondator al Population Reasearch Institute. Sursa: Pop.org, Weekly Briefing: 2014 (V16) Vechea mea prietenă englezoaică, Ann Farmer, mi-a trimis recent un articol interesant, publicat în The Telegraph, care relatează…

12:50, joi, 28 august, 2014 | Continuarea

Nu cumva refuzi să te vindeci?

Păcatul nu este doar păcat în sine. Uneori îl poate determina pe om să nu dorească să se vindece de starea în care se află. Acum, în epoca Noului Testament, când a venit Hristos, dacă omul vrea să se vindece de păcat, Domnul îl vindecă imediat: ,,Voiești să te faci sănătos?” Dar el nu vrea….

12:11, joi, 28 august, 2014 | Continuarea

Ce este important pentru tine?

Un bãstinas american si prietenul lui treceau, in centrul orasului New York, pe lângã Times Square in Manhattan. Era in timpul prânzului si strãzile erau pline de oameni. Masinile claxonau, frânele taxiurilor scârtâiau pe la colturi, sirenele zornãiau, sunetele orasului erau asurzitoare. Deodatã, bãstinasul spune: – Aud un greiere ! Prietenul sau spune: – Ce…

10:56, miercuri, 27 august, 2014 | Continuarea

La Sfânta Mănăstire Căpriana va fi adusă spre veşnica aşezare şi închinare Copia exactă a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „AXIONIŢA”

Iubiţi întru Domnul părinţi, fraţi şi surori! Cu o deosebită bucurie în suflet vă aducem la cunoştinţă, că din mila Lui Dumnezeu şi prin mijlocirea preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în noaptea de 3 spre 4 septembrie în Sfânta Mănăstire Căpriana va fi adusă spre veşnica aşezare şi închinare Copia exactă a Icoanei făcătoare de minuni…

2:46, miercuri, 27 august, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com