Articole scrise de Natalia Lozan
Mitropolitul Nicolae al Mesoghiei: Misiunea Bisericii este de a trezi
Recent, Mitr. Nicolae de Mesogaia si Lavreotiki, o zona rurala dimprejurul Atenei, a emis o pastorala in care a cerut credinciosilor sa voteze doar pentru candidatii care cred in Dumnezeu si cinstesc istoria tarii, un altfel de vot constituind un pacat. “Adevarul este ca reprezentantii nostri politici sunt in mare masura responsabili. Ne-au ruinat. Au…
3:30, joi, 15 mai, 2014 | Continuarea
În Franța băieții au fost rugați să vină la școală în fuste
Conform comunicatului de presă al academiei (departamentul educațional teritorial) oraşului Nantes (Franţa), băieţilor şi bărbaţilor profesori, din 27 de școli le este recomandat să vină la ore vineri, 16 mai 2014, în fuste, raportează RIA Novosti. Este explicat că această acţiune numită „Ridică-ți fusta”, vizează combaterea discriminării femeilor şi are ca scop îmbunătățirea relațiilor dintre sexe, revigorând dezbaterile cu privire…
9:09, joi, 15 mai, 2014 | Continuarea
O societate în care am uitat să mai fim oameni (video)
Aceasta este unul dintre cele mai bune exemple care ar putea să ne deschidă ochii…. sau măcar să ne facă să ne punem întrebări serioase în legătură cu societatea în care trăim. Pe mine mă înfioară cruzimea, nedreptatea, dar mai ales nepăsarea oamenilor. Un must see pentru toată lumea! Acest experiment are la bază un…
8:06, joi, 15 mai, 2014 | Continuarea
Cum scăpăm de tristeţe?
– Să fiţi veseli! Dragă, eu ştiu ce vă spun, cu toată siguranţa: oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu…
10:44, miercuri, 14 mai, 2014 | Continuarea
Câtă vreme ard eu, le poţi aprinde şi pe toate celelalte
Patru lumânări ardeau încetişor. Ambianţa era atât de plăcută, încât le puteai auzi vorbind: – Eu sunt Pacea, spunea una dintre ele, oricum, nimeni nu mă mai poate păstra aprinsă. Cred că mă voi stinge… – Eu sunt Credinţa, spunea alta. Dincolo de tot ce se întîmplă, eu am fost lipsită de orice obligaţie, aşa…
8:23, miercuri, 14 mai, 2014 | Continuarea
Ce înseamnă fericire?
Un semn al sfârşitului lumii este şi dispariţia porţilor dintre vecini. Şi puteţi observa lucrul acesta, mai ales la ţară, existau porţi între vecini; acum nu. Ca să te duci la vecin, ieşi pe poartă în drum, mergi puţin, intri pe poarta lui. Sunt foarte puţini care mai au porţi între ei Şi asta de…
3:06, miercuri, 14 mai, 2014 | Continuarea
Rugăciunea este relaţie şi întâlnire, nu comandă şi forţare
Întâi de toate, este foarte important să ne amintim că rugăciunea este o întâlnire şi o relaţie; este vorba de o relaţie tainică, una care nu poate fi impusă nici de noi, nici de Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu se poate face prezent sau că ne poate lăsa cu sentimentul absenţei Sale face parte din această…
2:01, miercuri, 14 mai, 2014 | Continuarea
Extractele din plante pot înlocui E-urile din alimente
Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Cercetări Alimentare (ICA) au descoperit că extractele din plante pot înlocui conservanții chimici, folosiți în industria alimentară. Cercetătorii ICA au constatat că extractele din scorţişoară şi plante medicinale au aceleaşi proprietăţi ca şi conservanţii chimici. „Una dintre cercetările pe care le-am realizat şi le-am finalizat la ICA este…
1:29, miercuri, 14 mai, 2014 | Continuarea
Cei şaizeci de preoţi martiri
Cele ce urmează sunt o relatare directă despre cât erau de neclintiţi credincioşii în credinţa lor în faţa autorităţilor ateiste care îi ameninţau cu moartea. Iată cuvintele martorilor oculari: „În anii ’30 am călătorit prin toată Siberia cu ocazia unei expediţii ştiinţifice. Drumul pe care ne aflam trecea prin mijlocul unui ţinut cu desăvârşire pustiu;…
12:34, miercuri, 14 mai, 2014 | Continuarea
Unei femei cultivate pe care lumea o batjocorşte fiindcă merge la Biserică
La batjocură să răspunzi prin zâmbet. Batjocura lor vine din răutatea inimii; zâmbetul tău să fie lipsit de răutate. Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zâmbetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească preţul rugăciunii tale înaintea Veşnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgeţile răutăţii, urii, ticăloşiei şi…
8:53, miercuri, 14 mai, 2014 | Continuarea
Purtarea de grijă a Maicii Domnului
In timpul ocupaţiei germane, rezerva de grâu a Sfintei Mănăstiri Filoteu era pe sfârşite şi părinţii au hotărât să taie milostenia! Un bătrân cuvios, Părintele Sava, s-a mâhnit mult când a aflat aceasta şi ruga conducerea mănăstirii să nu procedeze astfel pentru că vor mâhni pe Hristos şi va pleca binecuvântarea din mănăstire. Le-a pus…
11:42, marți, 13 mai, 2014 | Continuarea
Jertfa pentru binele celui bolnav
Dacă cerem ceva de la Dumnezeu fără să jertfim şi noi ceva, rugăciunea nu ne este ascultată. Dacă stau şi spun: „Dumnezeul meu, te rog, fă-l bine pe cutare bolnav’, fără să fac vreo jertfă, este ca şi cum aş spune nişte cuvinte frumoase. Numai atunci când Hristos va vedea dragostea mea, jertfa mea, îmi…
11:25, marți, 13 mai, 2014 | Continuarea
Dumnezeu nu este Dumnezeul egalităţii, ci al dragostei
Câtă vreme dăinuieşte dragostea, nimeni nu se gândeşte la egalitate. Câtă vreme domneşte dreptatea, nimeni nu vorbeşte despre egalitate. Dumnezeu nu este Dumnezeul egalităţii, ci al dragostei. Egalitatea înlătură cu desăvârşire dreptatea, şi dragostea înlătură astfel şi moralitatea. Oare soţul îşi iubeşte soţia din pricina egalităţii? Mama îşi iubeşte oare copilul din pricina egalităţii ?…
11:15, marți, 13 mai, 2014 | Continuarea
Prot. Mitr. Alexei Ifodiev a trecut la cele veşnice
Cu profund regret am aflat de trecerea la cele veşnice la 7 mai a.c., a unui cinstit şi râvnitor slujitor la Altarul Domnului – Părintele Protoiereu Mitrofor Alexei Ifodiev, care a lăsat în urma sa întristaţi confraţi şi fii şi fiice duhovniceşti care îi vor simţi de acum înainte lispa îndrumării înţelepte. Sfinţia Sa a…
7:30, luni, 12 mai, 2014 | Continuarea
Doi bebeluşi au ajuns pe lume ţinându-se de mână
O femeie din America a adus pe lume o pereche de gemeni care se ţineau de mână. Momentul a fost fotografiat, scrie rtv.net. Gemenele, pe nume Jenna şi Jillian, au fost monoamniotice sau „mono mono” adică cele două fete au împărţit acelaşi sac amniotic şi au fost în contact pe toată durata sarcinii. Astfel de…
7:17, luni, 12 mai, 2014 | Continuarea

