Articole scrise de Natalia Lozan
Biserica Ortodoxă Rusă – victoria reprezentantului Austriei la „Eurovision”, încă un pas spre abandonarea identității creștine a Europei
Biserica Ortodoxă Rusă și-a exprimat îngrijorarea în privinţa rezultatelor concursului internațional „Eurovision-2014” şi a victoriei reprezentantului Austriei, travestitului sub pseudonimul Conchita Wurst. „Este încă o verigă din lanțul legitimării culturale a păcatului în lumea modernă, o încercare de a întări noile norme culturale. Procesul de legalizare a ceea ce Biblia nu denumeşte altfel decât o…
10:30, duminică, 11 mai, 2014 | Continuarea
Când te rogi, vrăjmaşul nu are putere asupra ta
Nu există alt ajutor mai necesar, mai folositor şi mai mare pentru războiul trupesc decât rugăciunea neîntreruptă, spusă cu evlavie, credinţă şi cucernicie. Tocmai de aceea apostolul Pavel ne porunceşte: „Rugaţi-vă neîntrerupt”, pentru a ne păzi nevătămaţi de săgeţile ascuţite ale celui viclean, pe care le îndreaptă necontenit spre noi. De cel ce se roagă…
8:34, duminică, 11 mai, 2014 | Continuarea
Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu
11 mai 2014. În a IV-a duminică după marele Praznic al Învierii Domnului numită și Duminica Slăbănogului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii. În dimineața zilei Preasfinţia…
8:10, duminică, 11 mai, 2014 | Continuarea
Duminica a IV-a după Paști la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei
În Duminica a IV-a după Paști, a Slăbănogului, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii enoriașilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, săvîrșind Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul serviciului divin, pentru activitatea sîrguincioasă şi pentru toată atenţia care o au asupra…
8:02, duminică, 11 mai, 2014 | Continuarea
Ce persoane nu se pot trece pe pomelnic?
Când facem pomelnic pentru Sfânta Liturghie, pe cine să trecem în primul rând? Cel mai mare neam pe care îl avem pe fața pământului nu-i tata și mama, cât veți trăi voi. Cel mai mare neam pe care îl avem nu-i soția, nu-i soțul, ci este preotul care ne-a botezat, și al doilea este nașul…
3:50, duminică, 11 mai, 2014 | Continuarea
Miracolul cântecului unui frate care şi-a salvat surioara de la moarte
Ca orice mama buna, atunci cand Alina a aflat ca este insarcinata cu cel de-al doilea copil, a facut tot ce a putut ca sa isi ajute baietelul de 4 ani, Mihai, sa se pregateasca emotional si mental pentru venirea pe lume a fratelui sau surorii sale mai mici. Dupa cea de-a doua ecografie, familia…
1:57, duminică, 11 mai, 2014 | Continuarea
Stareţul Dionisie Ignat de la Colciu – 10 ani de la mutarea la cele veşnice
Părintele Dionisie Ignat s-a născut în 22 septembrie 1909, în comuna Vorniceni din judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani cu opt copii. Bătrânul Dionisie a trecut la cele veşnice în 28 aprilie/11 mai, 2004, la vârsta de 95 de ani, dintre care 78 de ani petrecuţi în Sfântul Munte. Noi avem nevoie, cum suntem, cum…
12:21, duminică, 11 mai, 2014 | Continuarea
Salvia, floarea Maicii Domnului
De mii de ani, cea mai mare atenţie a persoanelor preocupate de sănătatea celor din jur a fost îndreptată spre planta Salvia officinalis, considerată „iarbă sfântă“ la greci, şi „simbolul sănătăţii“, la orientali. Pentru romani devenise un panaceu universal, care vindeca toate bolile umane sau planta celor 1.000 de virtuţi terapeutice. De altfel, denumirea speciei…
12:00, duminică, 11 mai, 2014 | Continuarea
Îngerul de la Sfântul Botez are mare putere
Atunci în ceasul morţii are mare îndrăzneală îngerul de la botez. Când vine acesta, toţi se dau la o parte. Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare putere. De aceea, când vă rugaţi acasă, după ce aţi terminat rugăciunile, să faceţi şi câteva închinăciuni la îngerul pe care îl aveţi de…
11:15, sâmbătă, 10 mai, 2014 | Continuarea
Dumneavoastră intelectualilor, mult vi s-a dat, mult vi se va cere!
Dumneavoastră intelectualilor, mult v-a dat Dumnezeu, mult vă va și cere. Aveți o răspundere colosal de mare și de riscantă. Sunteți misionari, sunteți apologeți, sunteți oameni cărora le stă în putință să orienteze poporul acesta. Numai pe cele ale preoției nu le cere Dumnezeu să le faceți, fiindcă Domnul nu vă cere dumneavoastră nici priveghere,…
11:14, sâmbătă, 10 mai, 2014 | Continuarea
Ne putem ruga singuri acasă, fără a merge la Sfanta Liturghie?
Care este raportul între rugăciunea personală, intimă şi rugăciunea Liturgică? Ne putem ruga singuri acasă, făcând abstracţie de Sfânta Liturghie? Părintele Arsenie: Dumneavoastră faceţi o confuzie, să ştiţi… Rugăciunea Liturgică nu se poate compara cu nici o altă rugăciune. Sfânta Liturghie este Jerfa fără de sânge pe care o face Hristos. Nu poate explica mintea…
8:25, sâmbătă, 10 mai, 2014 | Continuarea
O lecţie despre închinare
A fost odată… Pe vremea când oamenii mari nu-i prea pricepeau pe copii (fie vorba între noi, nici acum nu prea cată să-i priceapă întru totul). A fost dar, atunci, un copilaş care se născuse fără mâini. Mămica lui fusese bolnavă, şi cum pe atunci nu prea erau bani pentru căutarea sănătăţii, n-a avut cum…
3:30, sâmbătă, 10 mai, 2014 | Continuarea
Părintele Justin – astăzi mi se pare că nepăsarea este cel mai greu păcat
E foarte important să ştii să te rogi. De multe ori şi noi călugării, stăm în mănăstiri şi nu ne rugăm, doar ni se pare că ne rugăm. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie. Trebuie să insistăm pe lucrarea…
3:20, sâmbătă, 10 mai, 2014 | Continuarea
„Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim”
Am citit cândva, nu mai ştiu unde, că unui cuvântător i s-a spus să spună ultimul cuvânt pe care ar vrea el să-l spună, că după aceea nu poate să mai rostească nici un cuvânt. Să ştiţi că nu mai ştiu ce cuvânt a spus omul acela. Mă gândesc eu aşa, că dacă voi mai…
11:10, sâmbătă, 10 mai, 2014 | Continuarea
Fericirea s-a mutat la sat?
Căutarea fericirii la sat a devenit în România un adevărat fenomen. De la un an la altul, tot mai mulţi oameni aleg această cale. Modă sau o schimbare de mentalitate impusă de realităţile triste ale oraşului? –Neo-ruralii Cine se uită pe harta „România altfel”, de pe internet, poate vedea că întreaga ţară trăieşte furia migraţiilor…
10:13, sâmbătă, 10 mai, 2014 | Continuarea

