Articole scrise de Pr. Ioan Lisnic
Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Bălți – locaș sfânt distrus în timpul campaniei atee
În timpul arhipăstoriei P. S. Episcop Visarion la Bălți (1923-1935) s-a construit monumentala catedrală “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” (1924-1934), Palatul Episcopal (1925-1932) şi cele cinci biserici din oraşul Bălţi: Biserica “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” (1915, 1924-1929) de lângă închisoare; Biserica “Sf. Voievozi Mihail şi Gavriil” (1926-1934), din cartierul oborului; Biserica “Sf. Cuv. Parascheva”…
12:36, marți, 3 aprilie, 2018 | Continuarea
Frații Vladimir și Leonid Derevenco, medici basarabeni de talie mondială
Originari dintr-o familie de viță nobilă din satul Putinești, jud. Soroca, frații Vladimir și Leonid Derevenco aveau studii temeinice în domeniul medicinii. Vladimir Derevenco a fost medic militar, “leib-medic” al familiei împăratului rus, Nicolai al II-lea, apoi profesor universitar. În perioada stalinistă a fost supus represiunilor fiind judecat din cauza “concepțiilor monarhiste”. După eliberarea din…
10:35, sâmbătă, 17 martie, 2018 | Continuarea
Preotul Porfirie Gondiu – acuzat de “agitație antisovietică printre enoriași”
Preotul Porfirie Gondiu s-a născut în anul 1900. După absolvirea Școlii de cântăreți, la 1 martie 1921, este numit cântăreț la Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului” din Cinișeuți, jud. Orhei . În anul 1945 a fost hirotonit preot. La 16 noiembrie 1945, părintele Porfirie era înregistrat preot în parohia Batâr, r-nul Căinari, jud. Bender. La 27 octombrie…
10:10, luni, 12 martie, 2018 | Continuarea
Preotul Serghie Zaporojan – judecat pentru agitație antisovietică
Preotul Serghie Zaporojan s-a născut în anul 1924 în orașul Chișinău. Avea studiile Școlii de cântăreți. În anul 1944 se refugiază peste Prut, revine în RSSM în 1945, fiind mobilizat în armata sovietică. A fost demobilizat în anul 1947, activând în continuare în calitate de cântăreț bisericesc. La 10 martie 1948 a fost hirotonit preot,…
12:56, vineri, 23 februarie, 2018 | Continuarea
Regele Carol al II-lea şi Marele Voievod Mihai, la Sfințirea Catedralei din Bălți. 2 iunie 1935
Din cauza lipsei mijloacelor financiare, construirea catedralei din Bălți, cât şi a celorlalte edificii s-au petrecut greoi şi cu mari întârzieri. Iar din partea comitetului de construcţie, în grija căruia era şi construirea reşedinţei episcopale, pentru a obţine mijloacele necesare, se făceau nenumărate demersuri. Într-o dare de seamă episcopală, Preasfinţitul Visarion al Hotinului menţiona: „nu am…
2:04, luni, 18 decembrie, 2017 | Continuarea
Catedrala Sf. Cuv. Parascheva din Soroca- edificiu profanat și distrus de autoritățile comuniste
Începând cu anul 1923, anul reânființării Episcopiei Hotinului, cârmuirea centrală eparhială prin P.S. Episcop Visarion au dus tratative în continuu cu autoritățile locale din orașul Soroca în privința dobândirii unui teren pe care să se construiască o catedrală a orașului. Necesitatea construirii unei catedrale se datora faptului că vechea catedrală, aflată în evreime,…
7:13, sâmbătă, 21 octombrie, 2017 | Continuarea
Frații preoți Teodor și Gheorghe Harghel în temnițele comuniste
Trei fii ai cântărețului bisericesc Vasile Harghel au fost preoți. Preoții Teodor și Gheorghe au fost persecutați de către regimul comunist, fiind condamnați la ani grei de temniță. Al treilea fiu, arhimandritul Antonie Harghel, doctor în teologie, s-a născut la 3 octombrie 1895 în satul Soloneț, jud. Soroca, unde tatăl său era cântăreț la biserica…
8:46, sâmbătă, 14 octombrie, 2017 | Continuarea
Preotul Gheorghe Ivanov – taumaturgul din Stolniceni
Preotul Gheorghe Ivanov s-a născut la 25 mai 1880 în familia cântărețului Bisericii “Sf. Nicolae” din satul Chișcăreni, jud. Iași (Bălți). A fost botezat la 29 mai în biserica din satul natal de către preotul Gheorghe Țau, având nași pe diaconul Dimitrie Celan din Chișcăreni și Elisaveta, soția paraclisierului bisericii din Măgurele, Nicolae Antohi[1]. A învățat…
6:55, sâmbătă, 9 septembrie, 2017 | Continuarea
Mitropolitul Arsenie Stadniţichi – canonizat și trecut în rândul neomartirilor ortodocși
Viitorul Mitropolit Arsenie Stadniţichi s-a născut la 24 ianuarie 1862 în familia preotului Gheorghe Stadniţchi din satul Comarova (Cumarău), jud. Hotin. A învățat la Școala spirituală din Edineț, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău și în perioada anilor 1881-1885 la Academia Teologică din Kiev. O perioadă scurtă de timp a fost profesor la Școala spirituală din…
4:55, sâmbătă, 26 august, 2017 | Continuarea
Preotul Petru Duminică – arestat și schingiuit până la moarte
Preotul Petru Duminică s-a născut în anul 1883 în familia lui Dumitru Duminică, român din Odesa. Avea studiile Seminarului Teologic din Odesa, pe care le-a absolvit în anul 1904. O perioadă scurtă de timp a slujit in caltate de cântăreț bisericesc, apoi a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Vasile cel Mare” din localitatea Adrianovka, jud….
10:23, luni, 24 iulie, 2017 | Continuarea
Preotul Teodor Florea – arestat în repetate rânduri pentru „activitate antisovietică”
Perioadele de detenție: I. Anul 1927. A fost încarcerat timp de 6 luni în închisoarea din Odesa; II. 20 februarie 1931 – decembrie 1933, întemnițat în închisoarea din Odesa și în lagărele de concentrare de pe teritoriile RASS Mordovia și regiunea Arhanghelsk; III. 7 februarie 1937 – 21 martie 1939, ținut în închisoarea din Herson;…
8:00, joi, 20 iulie, 2017 | Continuarea
Preotul Dimitrie Baltaga – omorât în timpul revoluției din 1917
Preotul Dimitrie Baltaga s-a născut în anul 1843, în familia preotului Sava Baltaga din localitatea Lozova, județul Chișinău. Avea studiile Seminarului Teologic din Chișinău, pe care le-a absolvit în anul 1867. În toamna aceluiași an a fost hirotonit preot pe sema Bisericii “Sf. Nicolae” din satul Costești, județul Chișinău, unde a slujit până în 1917. Pe…
9:21, luni, 10 iulie, 2017 | Continuarea
Preotul Alexandru Nazarevici – condamnat la moarte prin împușcare
Preotul Alexandru Nazarevici s-a născut la 1 august 1879 în familia cântărețului bisericesc Petru Nazarevici din satul Gvozdăuți, jud. Hotin. A învățat la Școala spirituală din Edineț. În luna august a anului 1905 a fost numit cântăreț la Biserica “Schimbarea la Față a Domnului” din Cherstinești, jud Hotin. La 4 martie 1909 a fost transferat…
12:47, sâmbătă, 1 iulie, 2017 | Continuarea
Preotul Nicolae Gonța* (Goanță) – martirizat prin împușcare
Părintele Nicolae Gonța s-a născut la 10 iunie 1908. Avea studiile Seminarului Teologic și a Facultății de Teologie din Chișinău. În anul 1929, părintele era student în anul II la Facultatea de Teologie. La 1 octombrie, același an, a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Nicolae” din Ciocâlteni, jud. Orhei. În următorul an, la 1 februarie…
12:05, vineri, 23 iunie, 2017 | Continuarea
Părintele Zosima Cerchez – monahul “fără de arginți”
Potrivit relatărilor celor care l-au cunoscut, părintele Zosima îndeplinea cu strictețe pravila monahală, era și un bun predicator. Tot câștigul său îl împărțea săracilor și celor în nevoi. Deseori îl auzeai zicând: “Călugării nu au nevoie de bani”. De aceea și a fost numit monahul “fără de arginți”. Avea și darul proorociei. Părintele Zosima Cerchez…
12:51, sâmbătă, 17 iunie, 2017 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice