„Binecuvântaţi şi nu blestemaţi!”

Ca să înţelegeţi mai bine cât de urât este blestemul înaintea lui Dumnezeu, voi aduce de faţă o povestire înfricoşată, care se cuprinde în Scrisoarea Sfinţitului Mucenic Dionisie Areopagitul, trimisă către fericitul Dimofil.

Sfântul Dionisie Areopagitul a trăit în vremea Sfinţilor Apostoli, a fost răpit pe nori de la Atena, la Ghetsimani, pentru a fi de faţă la înmormântarea Maicii Domnului. S-a săvârşit ca mucenic la anul 96 în cetatea Parisului (care se chema Luteţia) pe vremea aceea. În scrisoarea lui către Dimofil, spune că mergând el odată, în insula Creta, a fost găzduit de Sf. Apostol Carp (unul din cei 70 de Apostoli). Acesta i-a povestit cum a avut el o mare supărare, din cauza unui elin (adică necredincios), care convinsese pe un creştin ca să-şi lepede Sfânta Credinţă şi să primească înşelăciunea idolească.

Atunci, dumnezeiescul Carp, fiind copleşit de multă întristare, nu şi-a dat bine seama ce face. Căci el, în loc să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea celui pierdut, precum şi pentru luminarea păgânului, s-a lăsat biruit de mânie şi de amărăciune împotriva acestor doi ticăloşi. Fiind seara, a adormit Sfântul cu duhul tulburat şi cu inima plină de mânie. La miezul nopţii s-a sculat la rugăciune, ca de obicei. În vremea rugăciunii avea inima amărâtă de întristare, ceea ce nu se cuvenea unui slujitor şi ucenic al lui Hristos. În starea aceasta de tulburare, zicea în mintea lui că nu merită să mai trăiască acei oameni fară Dumnezeu, care duc în rătăcire pe alţii. Cugetând el acestea, se ruga lui Dumnezeu ca să-l lovească cu trăsnet pe amândoi ticăloşii. Îndată ce a cugetat acestea, i se părea că se cutremură locul unde se afla, iar cerul s-a deschis. Printr-o deschizătură a cerului a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos împreună cu negrăită mulţime de îngeri, cari erau în chip de oameni. Văzând aceasta, Fericitul Carp se mira foarte mult şi uitându-se apoi în jos, a văzut temelia casei desfăcută în două şi s-a arătat acolo o prăpastie adâncă şi prea întunecoasă. Iar la marginea prăpastiei i-a văzut pe cei doi oameni pe care îi blestemase, fiind cuprinşi de frică şi de cutremur mare. De frica lor cea mare le tremurau picioarele şi neputând a se stăpâni, erau gata să cadă în prăpastie. Din fundul gropii, Fericitul Carp vedea cum se ridicau şerpii, care se agăţau de picioarele lor. Acum îi vedea că fluieră, acum îi vedea cum îi muşcă de picioare, trăgându-i în groapă. Deci se vedeau sărmanii că sunt gata să cadă de silă în prăpastie. În vremea aceasta, Fericitul Carp nu mai vroia ca să privească în sus, către Domnul, ci se necăjea cu mintea pentru ce nu cad mai repede în prăpastie ticăloşii aceia. Căuta chiar de multe ori ca să-i împingă singur în groapă. Dar neputând să-i arunce, se întrista şi blestema. La urmă s-a uitat în sus şi a văzut ca şi mai înainte cerurile deschise, iar pe Domnul L-a văzut cum i s-a făcut milă de cei doi osândiţi, care se primejduiau şi sculându-se Domnul de pe tronul Său, s-a apropiat de ei şi le întindea mâna ca să-i scape. Împreună cu Domnul se sârguiau şi Sfinţii îngeri ca să-i scape din primejdie pe cei doi oameni. Cum şedea Domnul cu mâna întinsă spre oameni, a rostit către Fericitul Carp aceste cuvinte: „Loveşte-Mă acum pe Mine, că iarăşi Eu sunt gata ca să pătimesc de multe ori pentru mântuirea oamenilor. Şi plăcut îmi este ca să pătimesc iarăşi şi să mor pentru aceştia, ca să nu se osândească, chiar dacă alţi oameni nu sunt vinovaţi (ca să mă răstignesc pentru ei). Însă, gândeşte-te bine, dacă îţi convine oare şi ţie ca să schimbi prietenia cea cu Dumnezeu şi cu îngerii cei buni şi să primeşti în schimb pe cea de-a pururea prietenie cu şerpii şi cu demonii!” (Vezi Sinaxarul cel mare, la 3 Octombrie, Viaţa Sfântului Sfinţit Dionisie Areopagitul).

Atunci a cunoscut Sfântul Carp că nu este plăcută lui Dumnezeu mânia cea fară socoteală.

Sfântul Ioan Iacon de la Neamț – Hozevitul, „Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine…” Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 349-351