Header image

ÎPS Mitropolit Vladimir: „Mergeți la biserică, acum, căci timp de amânare nu mai avem!”

18:39, vineri, 16 iulie, 2021 | Cuvinte-cheie: ,

Iubiți credincioși, multă zarvă, multă frământare este acum în lume, dar să zicem și noi, laolaltă cu psalmistul: „În Domnul am nădăjduit. Cum veţi zice sufletului meu: «Mută-te în munţi, ca o pasăre?»” (Psalmul 10, 1).

Iată, mila lui Dumnezeu a lucrat și o parte din restricțiile crizei pandemice au fost anulate, având posibilitatea să vizitez în ultima perioadă comunitățile euharistice din țărișoara noastră.

Am înălțat cu mult dor și dragoste rugăciuni împreună cu poporul binecredincios la mai multe mănăstiri și parohii.

Credincioșii, după o lungă pauză, au venit să ia binecuvântare, să se spovedească, să se împărtășească, să se cunune și să-și boteze copilașii.

În timpul carantinei, transmisiunile live de la sfintele slujbe ne-au fost de folos, pe toată perioada cât am stat încuiați în casele noastre. Dar acuma, străduiți-vă să mergeți la Bisericile lui Dumnezeu, cât ele sunt încă deschise. Pentru că ați văzut, cum am trecut cu toții printr-o perioadă, în care nu le-am putut frecventa.

Nimic nu este mai puternic în lumea aceasta decât Biserica. Căci, după cum corabia lui Noe a scăpat de apele potopului pe cei ce au urcat în ea, așa și Sfânta Biserica scapă din noianul păcatelor și de orice primejdie pe cei ce se adăpostesc în ea.  Iar cei ce nu vin la biserică se îneacă și se pierd în greutățile vieții, ca și lumea rămasă afară din corabia lui Noe.

„Iată acum vremea potrivită, iată acum ziua mântuirii!” (2 Corinteni 6, 2). Dragii mei, Domnul nu-i lasă pe ai Săi, numai că e nevoie de făcut pașii necesari. Mărturisiți-vă acum, împărtășiți-vă acum cu Cinstitul Trup și Scumpul Sânge al Domnului. Mergeți la biserică, acum, căci timp de amânare nu mai avem. Mântuirea se lucrează aici și acum.

Nădăjduind în mila lui Dumnezeu,

† VLADIMIR,

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Contact Form Powered By : XYZScripts.com