Boboteaza sărbătorită la Sfânta Mănăstire Ciuflea
13:07, marți, 19 ianuarie, 2021 | Cuvinte-cheie: manastirea curchi

În evlavie și bucurie au petrecut credincioșii veniți de Bobotează la Sfânta Mănăstire cu hramul Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea.
Boboteaza – această sărbătoare ne amintește de botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului. Momentul, numit și Epifania sau Teofania, reprezintă începerea activității Mântuitorului de propovăduire a Evangheliei. Duhul Sfânt s-a pogorât în chip de porumbel, iar glasul Tatălui a mărturisit dumnezeirea Fiului: “Acesta este Fiul Meu cel dorit întru Care am binevoit” (Matei III, 17)
În Catedrala Sfintei Mănăstiri s-a săvârșit, cu acest prilej, slujba Utreniei și Sfintei Liturghii de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae, Duhovnic-administrator al mănăstirii dimpreună cu soborul de preoți și diaconi. A urmat apoi, în curtea așezământului monahal, slujba de sfințire a apei (Agheasma Mare).
Părintele Nicolae a ținut un cuvânt de învățătură despre mijloacele de sfințire a credincioșilor, despre posibilitatea pe care o oferă Biserica de a ne îndumnezei fiecare prin participarea la sfintele slujbe, totodată, arătând că la Botezul Domnului are loc arătarea Preasfintei Treimi; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul se descoperă tuturor ca Mesia cel mult aşteptat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel.
În acelaşi timp, Părintele Arhimandrit a subliniat legătura spirituală dintre Epifania de la Iordan şi lucrarea sfinţitoare şi mântuitoare a Tainei Sfântului Botez, primită în pruncie de fiecare creştin.Astfel, prin botez refacem legătura cu Dumnezeu şi ne facem părtaşi morţii şi învierii Domnului nostru Iisus Hristos, prin întreita afundare în cristelniţă.
După Sfinţirea Apei, Părintele Nicolae a binecuvântat credincioşii, stropindu-i cu apă sfinţită, mergând prin mijlocul lor, până la intrarea îm mănăstire, unde i-a binecuvântat pe toţi cei prezenți la săvârșirea Tainei.
La final, preoții slujitori au împărțit apa sfințită credincioșilor care au venit în număr mare să primească și să ducă în casele lor darul Sfântului Duh.
Sursa: http://ciuflea.md/





















În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, numită și Duminica Cincizecimii sau Duminica Mare, Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, Vicar mitropolitan și Egumen...
În Duminica a VII-a după Paști, închinată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, obștea Mănăstirii Curchi și numeroși credincioși...
„Domnul, Cel Ce slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe Dânsul, adăpost te-a dat pe tine credincioşilor…” — aceste cuvinte...
„Sărbătoarea de astăzi este o sărbătoare a uimirii, atât pentru oameni, cât și pentru îngeri: pentru oameni, fiindcă Dumnezeu Se...
În Duminica a VI-a după Paşti, dedicată vindecării orbului din naştere, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, împreună cu...
În Duminica a IV-a după Paști, când Biserica face pomenirea vindecării slăbănogului de la Vitezda, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei,...
„Toată istoria creștinismului nu este altceva decât istoria unei singure și unice minuni, a minunii Învierii lui Hristos, care se...
