Header image

Casa. Un cântec atemporal…

21:08, marți, 9 martie, 2021 | Cuvinte-cheie:

De dimineața eram la geamul buneilor devale. Răzuiam geamul cu unghiile, îl topeam cu suflarea și începeam… Doar fragmente am memorat din el. Din acel miraculos text. Astăzi s-a născut Iisus… mititel și-nfățeșel… florile dalbe, flori de măr… Le tot adun ca să fac din ele un cântec întreg, dar nu reușesc, n-am timp pentru că iată iese bunica cu colacii, cu bomboanele, cu rublele, bancnotele celea verzi, de trei, și mă apucă plânsul și plâng, plâng, plâng, pentru că sunt timpuri care nu se vor repeta niciodată, iar textul acela așa și a rămas acolo undeva departe, suspendat între cer și pământ, pe sticla veciei.
S-a dus Turea. Și iată că la o mică distanță, Vlad Olarescu. Plângem. Acasă suntem jefuiți, până la ultima ață, de clanuri mafiotice cu rădăcini adânci în ofchoruri. Departe, în străinătăți unde-am fugit chipurile să scăpam de ei, să ne facem un rost minim murim, fără șansa măcar de a fi aduși și înmormântați în țarina străbunilor. Vii n-are nevoie nimeni de noi. Dar morți? Și atunici ce ne rămâne, acum când am început să plecăm unul după altul? Să fim arși pe rug și să ni se împrăștie cenușa pe vânt, doar astfel ne mai putem întâlni cu visele noastre de început. Ce om uriaș ai fost. Doar cei tari își măsoară puterile cu America! Adio, Vlad!
Am încheiat lectura romanului Păpușa de Ismail Kadare. Un roman trist. Un roman devastator despre mama scriitorului. L-am dat deoparte. L-am reluat iarăși. În câteva rânduri. Ce m-a mișcat? Mama desigur, felul ei ușor, inocent, aparent alogic și inexplicabil de a-și fi iubit fiul, bărbatul, viața. Bunica. Tatăl. Unchii. Prietenii. Personaje austere, rupte parcă din roca montană a Albaniei. Dar mai presus de toate casa din Gjirokastra, lemnul și piatra ei. Cântecul final de nuntă, apoteotic, de la sfârșitul romanului despre aceasta casă în care biruie morții. Iata-l. „Mireasă, pe ușa pe unde-ai intrat… acolo să-ți cadă dinții.” Repet acest cântec poate a suta, a mia oară dupa ce-am închis cartea și-mi zic:” Prin cinci case am trecut în viața mea, pe care am tot năzuit s-o opresc. Să nu se destrame. Cu fiecare din case. Toate au dispărut. Iată de ce au avut nevoie casele mele, viața mea ca să nu se cheltuie în gol. Dar n-au avut. Un cântec atemporal.”
Ion Bradu 
(18 ianuarie 2021, ultimul articol postat pe blog înainte de plecarea la ceruri)
http://braduion.blogspot.com/
Contact Form Powered By : XYZScripts.com