Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei și-a sărbătorit Ocrotitorul ceresc

În ziua pomenirii Sfîntului Ierarh Nicolae, la 19 decembrie 2012, Catedrala Arhierească din orașul Orhei s-a aflat în veșmînt de sărbătoare cu prilejul hramului. Și în acest an praznicul a avut un farmec și o strălucire deosebită. În dimineața zilei, sfîntul locaș și-a deschis larg ușile pentru a primi cu multă bucurie duhovnicească racla cu părticele din cinstitele moaște ale sfinților din peșterile Lavrei Pecerska din orașul Kiev, aduse și așezate aici spre închinare permanentă, în procesiune solemnă, de către un impresionant sobor de preoți în frunte cu Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.
Sfînta Liturghie Arhierească a fost oficiată în ziua praznicului de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un numeros sobor de slujitori din cuprinsul Eparhiei „Țării de Sus”, a Blagociniei Orhei și din municipiul Chișinău. La serviciul divin a participat și mulțimea enoriașilor sfîntului locaș, care au venit să mulțumească pentru ajutorul primit în anul ce s-a scurs și să ceară și în anul viitor mijlocirile și ocrotirea Sfîntului Ierarh Nicolae. După citirea pericopei evanghelice, cu binecuvîntarea Ierarhului, arhimandritul Patrocl, duhovnicul Mănăstirii „Sf. Treime”, Rudi, a rostit un cuvînt despre pilda de smerenie, neagonisire și iubire altruistă față de aproapele, pe care ne-o oferă viața Sfîntului Nicolae. În cadrul Sfintei Liturghii, absolventul Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, Leonid Coțofana, a fost hirotonit în treapta de diacon, iar diaconul Sergiu Matei – în cea de preot.
La final, Prea Sfințitul Nicodim a adresat un cuvînt de felicitare credincioșilor cu prilejul hramului, îndemnînd pe toți să urmeze exemplul vieții și să ceară cu multă credință ocrotirea și mijlocirile acestui mare Sfînt al Ortodoxiei, căci pentru multa îndrăzneală ce a dobîndit-o în fața lui Dumnezeu, el niciodată nu întîrzie să vină în ajutor. De asemenea, la ceas de sărbătoare nu au fost uitați nici ctitorii și binefăcătorii sfîntului locaș, care au fost apreciați de către prea Sfințitul Nicodim cu distincții bisericești.
Pentru toți credincioșii participanți la Sfînta Liturghie a fost pregătită o agapă de sărbătoare.
Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/
















Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născîndu-se din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu...
Sfântul Ierarh Spiridon al trimitundei, Mare făcător de minuni și grabnic ajutător 12/25 decembrie Rugăciuni care se citesc înainte de...
Până la sfârşitul veacurilor, Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se smerească şi să-şi schimbe viaţa, iar acest proces este...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist CONDACUL 1 Pe părtașul virtuții și casnicul ințelepciuni lui Dumnezeu, pe cel...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacele şi Icoasele Condac 1: Cel ce verși mir de mult preț...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor...
Ocrotitoarea familiei și a femeilor cu grele nașteri precum și a pruncilor slabi și a persoanelor în vârstă (24 noiembrie...
