Articole din rubrica Articole, Citate și cugetări
Câtă deznădejde, cât nu este prezent Hristos!
Odată, prin al doilea an de preoţie, în oraşul meu natal, am fost martorul unei îngropăciuni (căci nu înmormântare era) care m-a cutremurat mai mult ca altele. Un tânăr se…
9:20, duminică, 17 decembrie, 2017 | Continuarea
„Cel mai bogat om, este cel care se mulțumește cu ce are”
Om slab este cel care nu-și poate ascunde tainele sale. Tare este cel care își stăpânește mânia. Răbdător este acela care își poate ascunde nefericirea sa. Bogat este cel care…
7:20, sâmbătă, 16 decembrie, 2017 | Continuarea
Părintele Teofil Părăian: „Eu pe aceia care nu merg la biserică nici nu-i socotesc oameni credincioşi”
Într-o zi au bătut la uşa chiliei mele doi tineri căsătoriţi. Mi-au adus un pomelnic şi mi-au cerut să le fac o rugăciune. Am intrat în vorbă cu ei şi,…
1:00, miercuri, 13 decembrie, 2017 | Continuarea
O pomenire a unui ctitor este veşnică, pentru că în slujba veşniciei este lucrarea lui
Prin zidirea sau restaurarea de biserici, omul este în permanenţă împreună cu Hristos Mântuitorul. Zidirea unei biserici înseamnă a fi cu Domnul Hristos. Dărâmarea unei biserici înseamnă a fi împotriva…
6:26, vineri, 1 decembrie, 2017 | Continuarea
„Dumnezeule, știi că nu mai pot!”
De la Avva Macarie Egipteanul ne-a rămas o apoftegmă scurtă, mai degrabă o scenă din viața marelui ascet, pe care suntem lăsați să o privim fără vreo explicație suplimentară. „Povestea,…
8:45, miercuri, 29 noiembrie, 2017 | Continuarea
Despre Dumnezeu şi bucuria vieţii. 11 gânduri duhovniceşti ale Mitropolitului Antonie Plămădeală
Trebuie să remarcăm, înainte de orice, că a merge după Mântuitorul, adică a-I urma învăţăturile, e la voia noastră. E la voia noastră să ne ducem la întâlnirea cu El,…
4:44, sâmbătă, 18 noiembrie, 2017 | Continuarea
Părintele Arsenie Boca: ,,Sufletul, izgonit din trup de moartea acestuia, are să se chinuiască în felul fiecărei patimi, care l-a ros în viața pământească,,
Suferința Să nu uităm că una e lupta şi suferinta omului mărturisit şi alta e suferinta omului nemărturisit. Unul e luminat la minte, liniştit şi câştigă din nou nevinovătia; celălalt…
2:19, marți, 7 noiembrie, 2017 | Continuarea
Omul făţarnic
Omul făţarnic întotdeauna una are în inimă şi alta pe limbă, una are în minte şi alta la arătare. Omul făţarnic nu are nici mintea sănătoasă, nici inima, nici arătarea,…
5:00, luni, 30 octombrie, 2017 | Continuarea
Crezi tu, oare, într-o viaţă viitoare fericită, fără de sfârşit?
Crezi tu, oare, într-o viaţă viitoare fericită, fără de sfârşit? Crezi tu oare în chinurile viitoare fără de sfârşit gătite păcătoşilor care nu se căiesc? Nu crezi, sau crezi foarte…
4:50, vineri, 20 octombrie, 2017 | Continuarea
Fii pozitiv! 10 expresii care îţi vor schimba viaţa și gândirea
Unii dintre cei mai importanți factori care ne afectează fericirea este reprezentat de modul în care percepem evenimentele care se petrec în viața noastră. O persoană care are o perspectivă…
12:35, miercuri, 4 octombrie, 2017 | Continuarea
Ce câştig judecând pe fratele meu?
Străduiţi-vă să nu acuzaţi niciodată pe altul, ci rugaţi-vă pentru el. A judeca pe cineva pentru lipsurile pe care le are, înseamnă să nu-ţi vezi propriile tale defecte. În starea…
10:11, sâmbătă, 30 septembrie, 2017 | Continuarea
Bogăţia e făcută să slujească, nu să conducă, sau ce bogat se va mântui?
În societatea post-modernă se insistă asupra valorilor materiale şi se neagă cele spirituale, dezechelibrînd individul şi societatea per ansamblu. Ba se vehiculează asupra faptului că religia, creştinismul este învechit, este…
8:38, joi, 28 septembrie, 2017 | Continuarea
Crucea, suferința și durerea pot fi mântuirea
Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozavă, cea mai înjositoare, destinată celor mai nelegiuiți. Or, Dumnezeu, în mila Sa, a luat asupra Lui acest blestem și din…
2:29, marți, 26 septembrie, 2017 | Continuarea
Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut…
Bucuria mea se bazează şi pe credinţa mea. Eu de exemplu, sunt foarte pozitiv în felul de a vedea lucrurile. Eu nu mă prea gândesc la pedepsele lui Dumnezeu, ci…
12:55, sâmbătă, 23 septembrie, 2017 | Continuarea
Noi să o cinstim pe Maica Domnului
Cel ce o huleşte pe Maica Domnului nu-i om bun. Cine o huleşte pe Maica Domnului? Că mai tare se scârbeşte Mântuitorul când o huleşte cineva pe Maica Domnului, decât…
2:10, marți, 5 septembrie, 2017 | Continuarea