Header image

Articole din rubrica Articole, Maica Domnului, Rugăciuni

Rugăciune către Maica Domnului Prodromiţa

O, Împărăteasă Prealăudată a îngerilor şi Acoperământul milostivirii neamului omenesc, Maică a Domnului, Ceea Ce întru minunată icoana Ta ne-ai dăruit nouă chipul frumuseţii Tale, nu-Ţi întoarce nici acum faţa Ta de la robii Tăi cei cu gândurile plecate spre cele pământeşti. Cu cheia rugăciunii Tale descuie-ne uşa milostivirii Fiului Tău şi ne primeşte şi…

10:06, sâmbătă, 25 iulie, 2020 | Continuarea

Rugăciune pentru fericire în familie către Sfânta Olga, Împărăteasa Rusiei

Sfântă și întocmai cu Apostolii Mare Împărăteasă Olga, prima între sfinții Rusiei, rugătoare caldă și mijlocitoare a noastră către Dumnezeu! La tine alergăm cu credință și ne rugăm cu dragoste: fii ajutătoarea noastră întru tot binele și precum în viața vremelnică te-ai ostenit să-i luminezi pe strămoșii Rusiei cu lumina sfintei credințe și să-i înveți…

12:58, vineri, 24 iulie, 2020 | Continuarea

Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Eufimia

Condac 1: Ca un crin într-o grădină aleasă, Sfântă muceniță a lui Hristos Eufimia te-ai aflat în ceata creștinilor, care slujeau Domnului. Erai gătită cu luminoasă frică și dragoste pentru mărturisirea lui Dumnezeu și viața cea veșnică, iar noi văzându-te așa, te lăudăm:Bucură-te Sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos! Icos 1: Înconjurând păgânii casa…

10:00, vineri, 24 iulie, 2020 | Continuarea

Rețeta duhovnicească a Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov

Vă trimit o rețetă duhovnicească. Și vă sfătuiesc să folosiți doctoria propusă de câteva ori pe zi, mai ales în clipele de mare suferință, atât a sufletului, cât și a trupului. Nu vor întârzia să se arate puterea și vindecarea ascunse în doctorie, care la arătare e cât se poate de smerită. Însingurându-vă rostiţi fără…

8:03, joi, 23 iulie, 2020 | Continuarea

Canonul Sfântului Sfinţit Mucenic Pangratie

Canonul Sfântului Sfinţit Mc Pangratie. Alcătuire a lui Teofan Cântarea I, glasul 1: Irmosul: Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, „Cel ce a făcut minunate minuni cu braţ înalt şi a mântuit pe Israel, că S-a preaslăvit”. Preacinstită piatră te cunoaşte pe tine Biserica, Pangratie, întătrindu-se pururea cu tăria cuvintelor tale. Pentru aceea, cinsteşte…

7:27, miercuri, 22 iulie, 2020 | Continuarea

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Toma din Maleon

Troparul Sfântului Cuvios Toma din Maleon, glasul al 8-lea: Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună…

10:51, luni, 20 iulie, 2020 | Continuarea

Rugăciune la alăptare, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, înaintea icoanei sale „Cea care alăptează”

Primeşte, Doamnă de Dumnezeu Născătoare, rugăciunile cele cu lacrimi ale robilor tăi care aleargă la tine. Te vedem în sfânta icoană cum Îl ţii în braţe şi-L alăptezi pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, pe Domnul Iisus Hristos. De L-ai şi născut fără de durere, totuşi cunoşti durerile mamelor, şi neputinţele fiilor şi fiicelor omeneşti…

4:59, joi, 16 iulie, 2020 | Continuarea

Rugăciunea de fiecare zi a Sfîntului Ierarh Filaret al Moscovei

Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta….

12:11, joi, 16 iulie, 2020 | Continuarea

 Canon de rugăciune la Praznicul Aşezării veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne

Tropar la Praznicul Aşezării veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, glasul al 8-lea: Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit, prin naşterea ta cea mai presus de fire, Nestricată rămânând, că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace…

11:11, miercuri, 15 iulie, 2020 | Continuarea

Acatistul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Condac 1: Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, care cu dreptate și cu dragoste a cârmuit poporul său; ctitor de locașuri sfinte și apărător al creștinătății; cel cinstit cu numele de “atlet al credinței creștine”, cu bucurie într-un glas să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății! Icos 1: Din pruncie ai fost crescut…

1:46, miercuri, 15 iulie, 2020 | Continuarea

Canonul de rugăciune al Cuviosului Paisie Aghioritul

Rânduiala de chilie Metanie de 300 boabe cu Rugăciunea lui Iisus, rostită cu închinăciuni până la genunchi (nu vatămă dacă se îndoaie puţin genunchii, ci ajută ca aceştia să nu obosească şi aduce umilinţă, deoarece prin îndoirea genunchilor noştri arătăm dragostea noastră pentru Dumnezeu); O sută de rugăciuni către Maica Domnului: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă! cu…

5:53, marți, 14 iulie, 2020 | Continuarea

Acatistul Sfinţilor Mucenici Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian

Troparul Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, glasul al 8-lea: Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi de minuni făcătorilor, Cosma şi Damian, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă. Condacul 1 Cei aleşi făcători de minuni, răbdătorilor de patimi ai lui Hristos şi doctori preaînţelepţi, care în…

9:02, marți, 14 iulie, 2020 | Continuarea

Arată-ne pe noi, Doamne, fii ai luminei și ai zilei

Rugăciune de dimineață Stăpâne Dumnezeule, cel ce eşti sfânt şi necuprins, care ai zis să strălucească lumina întru întuneric, cel ce ne-ai odihnit în somnul de noapte, şi ne-ai ridicat spre lauda şi ruga bunătăţii tale, fiind îmblânzit de singură milostivirea ta: primeşte-ne pe noi, cei ce şi acum ne închinăm ţie, şi după putinţă…

8:14, marți, 14 iulie, 2020 | Continuarea

Doamne, în orice zi Te voi chema, degrabă mă auzi

PSALMUL 101 Rugăciunea unui sărac mâhnit, care-și îndreptează înaintea Domnului ruga sa. Doamne, auzi rugăciunea mea, și strigarea mea la Tine să ajungă. Să nu întorci fața Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta. În orice zi Te voi chema, degrab auzi-mă. Că s-au stins ca fumul zilele…

1:20, luni, 13 iulie, 2020 | Continuarea

Canon de rugăciune la Soborul Sfinţilor 12 Apostoli

Troparul Sfinţilor 12 Apostoli, glasul al 4-lea: Cei ce sunteţi între apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă. Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii… Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Ceata Apostolilor dorind eu să o…

11:40, luni, 13 iulie, 2020 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com