Articole din rubrica Articole, Minuni și vindecări, Pilde și povestiri
Minununata intervenţie „radio” a Bătrânului Iosif Vatopedinul
Această minune, trăită de un prieten al familiei mele, s-a petrecut pe data de 2 iulie 2009, la o zi după fericita adormire a Bătrânului Iosif Vatopedinul (ucenicul Fericitului Gheron Iosif Isihastul). Înca din luna mai a anului trecut, viaţa de familie a lui A. trecea printr-o grea încercare. Deşi era casătorită de câţiva ani…
11:15, miercuri, 1 iulie, 2015 | Continuarea
„Vreau să fiu în rând cu lumea”
Într-un sat, nişte părinţi credincioşi şi-au însurat fiul. Nora avea o fire blândă şi îngăduitoare. În ajunul postului Sf. Apostoli Petru şi Pavel, socrul i-a spus: „Draga mea, noi, în familie, avem un obicei – în timpul postului mâncăm mai simplu. Slănina o ascundem în cămară şi postim. Eşti de acord să ţii post?”. „Da”,…
6:07, miercuri, 1 iulie, 2015 | Continuarea
„Cum aţi supravieţuit aici timp de 48 de ore?”
Un tânăr deţinut a fost adus în baracă1, condamnat la 20 de ani pe baza art. 58 – un student având abia 23 de ani – şi îl chema Alexie. Cu lipsa de experienţă şi cu voiciunea tinereţii nu a întârziat să ajungă la neînțelegeri cu criminalii. Până acum nu fusese niciodată în închisori sau…
3:58, miercuri, 1 iulie, 2015 | Continuarea
Să avem grijă cum ne apropiem de sfintele moaște
În luna aprilie 1994 a venit la Hozeva un grup de închinători din Grecia. În grup era o femeie cu fiica ei. Mama era în vârstă de 50 de ani, iar fiica de vreo 18. Când fiica a încercat să se apropie de racla Sfântului Ioan Iacob cu o lumânare aprinsă în mâini, monahul Ghermanos,…
9:26, marți, 30 iunie, 2015 | Continuarea
Povestea brutarului şi a lăptarului
Într-una din zile, un negustor de produse lactate primeşte o citaţie pentru a se prezenta la judecătorie, fiindu-i intentat un proces de către brutarul său. Omul, foarte îngrijorat, se tot întreba oare cu ce-o fi invinuit… Brutarul însă ştia cu ce, şi încă cum! Acesta din urmă îl bănuia pe lăptar că îl înşeală la…
1:18, sâmbătă, 27 iunie, 2015 | Continuarea
Model de rugăciune pentru toate femeile
Model de rugăciune pentru toate femeile dintr-o pildă a Părintelui Paisie Olaru despre rugăciunea unei țărănci La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: – Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu…
5:30, vineri, 26 iunie, 2015 | Continuarea
Măi, omule, nu te atinge !
Undeva în munţii României se nevoiesc trei călugări la un schit construit recent. Au un tractor cu care îşi fac aprovizionarea, căci locul este greu accesibil. Într-o zi au chemat un taf care să le tragă doi stejari pe care-i tăiaseră şi să-i ducă la un gater pentru scândură. Pe când treceau prin satul din…
12:25, marți, 23 iunie, 2015 | Continuarea
Poţi influenţa viaţa altora atât prin ceea ce faci, cât şi prin ceea ce nu faci
În timp ce se afla în faţa copiilor din clasa a 5-a, doamna Thompson, în prima zi de şcoală, le-a spus un neadevăr. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor săi că îi iubeşte pe toţi la fel de mult. Totuşi, acest lucru nu era posibil, deoarece în primul rând, cufundat în banca sa, era băieţelul…
7:28, sâmbătă, 20 iunie, 2015 | Continuarea
„Nu te teme, părinte, mergi că te ţin bine”
Un creştin a venit să se mărturisească. Avea un bunic preot, părintele Gheorghe, într-un sat din jurul Dramei. Când era mic, acesta îl ajuta pe bunicul său în Sfântul Altar. Părintele Gheorghe, era refugiat din Asia Mică, după măcelurile făcute de turci în oraşul Smirna, încheiat cu incindierea cetăţii. Era evlavios, deşi nu ştia multă…
6:15, joi, 18 iunie, 2015 | Continuarea
Prin credinţă au primit iertarea
Părintele duhovnic Sava Aghioritul irosea ceasuri întregi ea să pomenească sufletele celor vii şi ale celor morţi şi păstra în suflet o taină. Este vorba despre o vedenie pe care o avusese când era încă preot tânăr la Schitul Sfântului Iacob, cu un înger care sub înfăţişarea preotului spăla şi curăţa păcatele „în Sângele Mielului”….
7:03, miercuri, 17 iunie, 2015 | Continuarea
Neascultarea de duhovnic
„Măicuţa egumenă A. trebuia să meargă la Kiev pentru rezolvarea unor probleme de mănăstire. Cerându-i binecuvântare Părintelui Lavrentie pentru a pleca la drum, acesta îi răspunde: – Nu e bine să mergi acum, mai îngăduie puţin. Măicuţa a sărutat mâna Părintelui, dar a insistat să meargă acum. Şi a doua zi s-a pornit la drum…
6:52, miercuri, 17 iunie, 2015 | Continuarea
„Mulțumesc, Hristoase al meu, că mi-ai dat destui bani!”
Mă aflam într-un magazin, în sectorul cu jucării. Cu coada ochiului am observat un băiețel de vreo cinci ani, care ținea în brațe o păpușă. Îi mângâia mereu părul și o strângea cu grijă la piept. Mă întrebam pentru cine oare să fie destinată această păpușă. La un moment dat băiețelul s-a întors către doamna…
6:14, marți, 16 iunie, 2015 | Continuarea
Cheia potrivită
La un călugăr a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înţelegere în casă. – Ce-ai făcut în această situaţie, a întrebat-o călugărul? – Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-l. – Când aţi avut iar probleme, ce-ai mai făcut? – Acelaşi lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproşat şi l-am certat. Şi…
7:21, luni, 15 iunie, 2015 | Continuarea
Îngerul rănit
Obosită de petreceri, femeia uşoară coboară din pat şi se aşează în faţa oglinzii. Avea părul încâlcit şi ochii obosiţi de nesomn. O clipă avu impresia că e urâtă, dar mâna i se duse involuntar după cutia cu farduri şi, cu mişcări lenoase, dar precise, prinse a se găti… Îşi netezi ridurile, îşi ascunse vârsta….
6:25, luni, 15 iunie, 2015 | Continuarea
Puterea untdelemnului sfinţit
Cuviosul avea acest obicei minunat: când trebuia să se culce puţin, punea mai întâi un rând de pietre pe pământ şi peste ele arunca o pătură mică. Apoi cânta imne de înmormântare, ca şi cum s-ar fi îngropat singur pe sine. Pe urmă, zicea pe de rost patru Apostoli şi patru Evanghelii şi multe altele….
6:46, sâmbătă, 13 iunie, 2015 | Continuarea

