Header image

Articole din rubrica Articole, Comentariile zilei, Interviu, Teologie

ÎPS Mitropolit Vladimir – Slujind Altarului străbun

La data de 22 mai 2014, de sărbătoarea mutării moaştelor Sf. Irh. Nicolae, plenitudinea Bisericii Ortodoxe din Moldova va sărbători jubileul de 40 de ani de slujire clericală a Înalt Prea Sfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, iar la 21 iulie vom marca 25 de ani de slujire arhierească a Întâi Stătătorului…

12:21, joi, 22 mai, 2014 | Continuarea

Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău

E foarte important să ştii să te rogi. De multe ori şi noi, călugării, stăm în mănăstiri şi nu ne rugăm, doar ni se pare că ne rugăm. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie. Trebuie să insistăm pe lucrarea…

9:00, marți, 20 mai, 2014 | Continuarea

Patriarhul sârb a numit parada gay drept o adunare de perversiuni și vicii

Patriarhul sârb Irineu a numit parada gay drept „vârful aisbergului imoral  și adunarea tuturor perversiunilor și viciilor.” „Îmi pare rău pentru acești oameni care fac parte din așa–numita populație-gay. Este o tulburare sau abatere de la natura umană … nu pot înțelege de ce ni se impune această problemă nouă și ne-o arătă deschis, „- a spus Întâistătătorul…

8:57, sâmbătă, 17 mai, 2014 | Continuarea

Un abiturient din SUA nu a fost acceptat la programul colegiului din cauza credinței sale creștine

Un abiturient din SUA, după ce a declarat într-un interviu despre credința sa în Dumnezeu, nu a fost acceptat la programul colegiului, chiar dacă deţinea un punctaj înalt de trecere. În plângerea sa depusă la judecătoria districtuală, este menţionat că în scrisoarea explicativă din partea administrației colegiului este recomandat ca în viitor, să nu declare despre convingerile sale…

9:25, joi, 8 mai, 2014 | Continuarea

Părintele Paisie Aghioritul va fi canonizat în lunile apropiate

Părinţii Paisie Aghioritul, Iacov Tsalikis, Amfilohie (Makris) din Patmos, Sofronie (Saharov) de la Essex, și Efrem Katunakiotul neapărat vor fi canonizați, relatează AgionOros cu referire la surse greceşti.  Conform declaraţiei unui ierarh a Patriarhiei de Constantinopol, care a oferit un interviu portalului agioritikovima.gr, sprijinitor al canonizării este şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. De asemenea, arhiereul a negat speculațiile care circulă în mass-media…

8:49, miercuri, 7 mai, 2014 | Continuarea

Rusia va restricționa drastic practica „mamei surogat”

Parlamentarii ruși continuă seria reformelor bioetice ale legislației și dezbat o nouă lege privind maternitatea-surogat (gestația pentru altul), lege care ar urma să restricționeze puternic această practică, actualmente haotică, scrie RT.com. Astfel, va fi interzisă „închirierea” mamelor surogat, va fi necesar un acord obligatoriu din partea unei comisii medicale, iar femeile singure nu vor mai…

3:52, duminică, 4 mai, 2014 | Continuarea

Cum ne mântuim astăzi?

De vorbă cu Părintele David de la Mănăstirea Putna – Mai iau creştinii în serios problema mântuirii? – Nu cred lucrul acesta. Prea puţini. Faptele vorbesc. Părintele Iachint de la Putna spunea: „Vorba sună, fapta tună”. Un creştin care ia în serios problema mântuirii ar trebui să „zboare pe sus”, ca Sfinţii Părinţi. De ce…

10:12, joi, 17 aprilie, 2014 | Continuarea

Cum putem trăi cu adevărat bucuria Învierii

Pregătirea pentru Învierea Domnului trebuie făcută în duh de rugăciune şi post, prin eliberarea de egoism şi descoperirea revelaţiei dumnezeieşti prin iubire. Rugăciunea pe care o facem pentru iertarea păcatelor devine hrană spirituală, anulând astfel hrana materială. Spovedania ne ridică din păcat pironindu-ne pe cruce, ca mai apoi să înviem prin Sfânta Euharistie. Un interviu…

3:32, marți, 15 aprilie, 2014 | Continuarea

In Memoriam Ion Aldea Teodorovici

Ion Aldea Teodorovici (n. 7 aprilie 1954, Leova, Republica Moldova – d. 30 octombrie 1992, Coșereni, România) a fost compozitor și cântăreț român din Republica Moldova. Ion Aldea Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire, în orașul Leova. Dragostea pentru muzică, manifestată timpuriu, i-a fost cultivată de părinți. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a…

11:15, luni, 7 aprilie, 2014 | Continuarea

Un interviu cu Dumnezeu

La studiile pe care le urmez, am primit o însărcinare de a prezenta un interviu imaginar cu o personaliate cunoscută şi apreciată. Dar deoarece acei care cu adevărat sunt personalităţi remarcabile pentru mine, nu sunt cunoscuţi atât de mult pe cât ar merita să fie, şi din contra acei care sunt personalităţi de valoare pentru…

3:09, sâmbătă, 5 aprilie, 2014 | Continuarea

Focul Sfânt de la Ierusalim – o perpetuă binecuvântare cerească a Ortodoxiei

Sfânta Lumină de la Ierusalim – sau „Focul Sfânt”, cum i se mai spune – este poate cea mai mare dintre minunile creştine şi o perpetuă binecuvântare cerească a Ortodoxiei. Creştinătatea nu cunoaşte un alt fapt minunat care să se întâmple cu atâta regularitate, an de an, de două milenii încoace. Sfânta Lumină se pogoară numai…

6:08, vineri, 28 martie, 2014 | Continuarea

Bill Gates: „Are sens să crezi în Dumnezeu”

Cel mai bogat om din lume a declarat recent că face parte dintr-o familie creştină, care frecventează biserica şi în care credinţa în Dumnezeu este foarte importantă. Într-un interviu pentru Rolling Stone, Bill Gates vorbeşte despre religie ca fiind un sistem foarte important şi un cadru benefic pentru creşterea şi educarea copiilor săi, care au…

11:37, luni, 24 martie, 2014 | Continuarea

Pr. Varahiil: Până nu ne oprim de la păcate, nu ne putem mântui

Vă propunem spre atenţie un interviu realizat cu Părintele Varahiil de la Sfânta Mănăstire Noul-Neamţ, pentru a afla gândurile şi poveţele unui monah cu trăire deosebită. Părintele Varahiil a venit la Mănăstirea Noul-Neamţ în anul 1941, pe când avea 23 de ani. După închiderea locaşului sânt, din 1962 până în 1990, s-a nevoit la unele…

10:07, duminică, 23 martie, 2014 | Continuarea

Eu port în inima mea un Chișinău care nu există

Obișnuim astăzi să ne clarificăm relațiile cu persoanele pe care le iubim sau alături de care lucrăm. Încercăm să găsim răspunsuri la unele situații dificile din relațiile noastre cu familia, cu persoanele iubite. Dacă ceva nu merge în această relație, ceva nu e clar, apelăm la psihologi, la confidenți, la prieteni, pentru a înțelege unde…

11:52, miercuri, 5 martie, 2014 | Continuarea

Student în România anului 2014: „N-am curajul să spun că țin post”

Luna aprilie, anul 1951, închisoarea de la Pitești. Nicolae Purcărea, un tânăr deținut politic de 28 de ani a coborât în infern. Reeducare prin tortură. După 11 ani de închisoare, în care a suferit pentru a-și păstra credința și demnitatea, stătea drept înaintea lui Eugen Țurcanu, cel mai cumplit torționar al României comuniste. Țurcanu îl…

3:21, marți, 25 februarie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com