Orfelinatele, în general, funcţionează destructiv - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Orfelinatele, în general, funcţionează destructiv

17:40, luni, 21 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Fragment din interviul cu protoiereul Dmitri Smirnov, referitor la problemele caselor de copii şi noţiuni de tutelă

Nikita Filatov
Protoiereul Dmitri Smirnov cunoaşte profund subiectul educaţiei copiilor orfani nu doar în calitate de preşedinte al Comisiei Patriarhale pentru problemele familiei, protecţia maternităţii şi a copilăriei, ci şi ca persoană care a organizat trei orfelinate pentru copii, inclusiv pentru copiii ofiţerilor căzuţi în războaiele locale. Părintele Dmitri are opinii mai mult decât sceptice referitor la sistemul de stat de „îngrijire” a copiilor rămaşi fără ocrotirea părintească. De ce acest sistem nu este bun? Ce impact au internatele asupra sufletelor copiilor crescuţi în ele? Poate oare dezvoltarea amplă a serviciilor de tutelă să îmbunătăţească această situaţie? La ce trebuie să se aştepte părinţii adoptivi? Părintele Dmitri răspunde la aceste şi alte întrebări în interviul de mai jos.
 
 
– Părinte Dmitri, astăzi am dori să discutăm despre copiii crescuţi în orfelinate, despre socializarea lor, posibilitatea de a-şi găsi un loc în viaţă. Cum credeţi, sistemul de orfelinate funcţionează? Este capabil să facă faţă obiectivelor trasate de stat şi societate?
– Sistemul de orfelinate de stat funcţionează, însă, din păcate, funcţionarea lor este, în general, destructivă. De aceea, de când am început să studiez ceea ce se întâmplă aici, eu consider că acest sistem trebuie lichidat. Şi mă bucur că statul nostru deja a adoptat această poziţie.
Statul obişnuia să cheltuiască miliarde de ruble din sursele bugetare pentru întreţinerea băieţilor şi a fetelor în aceste orfelinate, ca ulterior 90% din ei să se pomenească în instituţiile penitenciare. După absolvirea casei de copii la vârsta de 18 ani, 40% din absolvenţi ajungeau în închisoare. În fiecare an ce urma, alte 10% din absolvenţi deveneau deţinuţi. Şi doar 10% din numărul total al absolvenţilor realizau ceea ce noi numim astăzi socializare.
În medie, statul aloca pentru întreţinerea unui copil în internat între 50 şi 80 de mii de ruble lunar. Evident, cea mai mare parte a acestor surse le consuma aparatul. Şi aparatul nicidecum nu vrea să întoarcă aceşti bani benevol. Aparatul nu prea se interesează, ce se va întâmpla cu aceşti copii în viitor. Contează să nu aibă loc incidente atât timp cât aceşti copii sunt beneficiarii aparatului. Iar dacă aceştia ulterior ajung să fie tutelaţi de Ministerul de Interne, de organele de urmărire, reiese că educatorii deja nu mai sunt responsabili pentru nimic. Aparatul era satisfăcut de această situaţie. Şi a fost nevoie de eforturi colosale pentru ca acest sistem să înceapă a se schimba câtuşi de puţin. În particular, a ajutat criza economică: statul a început a căuta, unde pot fi făcute economii.
Personal, deja de 20 de ani vorbesc la diferite foruri că noi irosim banii iraţional. Rezultatul este negativ. Nu este lipsă de rezultat – acesta este chiar negativ. Este evident că sistemul, în general, funcţionează prost. În prezent numărul orfanilor s-a redus considerabil în aceste internate, şi chiar numărul de instituţii rezidenţiale scade. Însă, totuşi, lichidarea lor completă ar fi o greşeală.
– De ce?
– Pentru că, de exemplu, în Moscova, dar, cred că, şi în întreaga regiunea a Moscovei, fiecare al cincilea copil luat în tutelă ulterior se întoarce înapoi în internat. Concetăţenii noştri romantici nu fac faţă acestei sarcini serioase, de natură medico-pedagogică, ce îi revine unui tutore. Nu au nici suficientă inteligenţă, nici capacitate de învăţare, nici simţul responsabilităţii. Aşa că aceste instituţii – cu sistemul lor destul de penitenciar, adică, închis – deocamdată sunt necesare.
Evident, colectivele de educatori fac tot ceea ce pot. Şi copiii sunt dificili, foarte mult traumaţi din punctul de vedere psihic, iar unii rămân afectaţi, inclusiv, din cauza bolilor părinţilor.
Alcoolismul grav, narcomania, viaţa sexuală dezordonată – aceste lucruri au impact colosal asupra copiilor. Iar atunci când ei sunt concentraţi într-un singur loc, aceste probleme escaladează enorm. De aceea, educatorii au o sarcină foarte grea. Şi, totuşi, este nevoie de o instituţie care să aibă grijă de aceşti copii în această vârstă atât de delicată.
Reducerea propriu-zisă a copiilor din instituţii, de asemenea, va aduce rezultate, pentru că fiecare copil concret se va bucura în acest caz de mai multă atenţie. Orfelinatele de stat se vor apropia mai mult de modelul familial, comparativ cu cel penitenciar.
– Părinte, cineva ar putea să vă contrazică: dacă se va reduce la maxim numărul de orfelinate şi numărul de copii în ele, atunci ce să facem cu acest flux interminabil de orfani? Unde vor ajunge ei, în familii?
– Dacă o parte din banii pe care în consuma până nu demult sistemul de îngrijire a copiilor, rămaşi fără ocrotirea părintească – pentru că părinţii nu erau responsabili şi grijulii – ar fi direcţionaţi spre eficientizarea acestui sistem, atunci el ar putea funcţiona destul de bine. Iar dacă toţi banii se vor cheltui pentru aceasta, atunci ar putea fi creat un sistem impecabil.
– Aţi menţionat de traume psihologice. Pot oare aceste fi tratate cumva? Şi de ce este nevoie de tratarea lor?
– Trebuie de găsit câte o persoană pentru fiecare instituţie, care ar căuta în toată regiunea oameni doritori de a le oferi căldură acestor copii – nu contra bani, ci din dragoste. Oameni care să îi vindece, atât fizic, cât şi spiritual, să le ofere o cale în viaţă – adică, să aibă grijă de ei ca de propriii copii. Aceşti oameni trebuie să fie instruiţi special. Şi este de dorit ca acest om să fie directorul orfelinatului, sau primul adjunct responsabil pentru resursele umane, ca el personal să găsească oameni pe care îi doare inima pentru aceşti copii. Nu angajaţi formali, care lucrează pentru salariu, dar nu fac nimic în realitate, doar se irită din cauza acestor copii. Astfel de persoane responsabile pot fi găsite pentru orfelinatele rămase în ţară. Şi atunci instituţiile rezidenţiale vor începe o viaţă absolut nouă.
Şi trebuie permanent să avem grijă de aceşti copii, să căutăm plasarea lor în familii. Aceste familii trebuie să fie selectate minuţios. Să se lucreze cu fiecare familie adoptivă. Bineînţeles, aceasta trebuie să fie familie. Tata şi mama, căsătoriţi legal. De cele mai multe ori o persoană solitară nu are suficiente puteri pentru a creşte un orfan. Pentru unele state cel mai important este să distribuie banii, însă această abordare de asemenea este dăunătoare pentru copii. Atunci când un copil devine orfan a doua oară, el este traumat dublu, acest fapt are un impact foarte grav asupra psihicului său. De aceea, este foarte important ca familia să fie selectată o perioadă destul de îndelungată – de la jumătate de an la un an.
Mai întâi să facă cunoştinţă, apoi candidaţii să vizite instituţia rezidenţială, apoi să facă plimbări comune cu copilul, să meargă împreună la circ, la teatru, la expoziţia lui V. Serov, la piscină… Apoi să invite în ospeţie. „Este ziua Irinei, vrem să te invităm la sărbătoare. Vei veni?” Iar viitorul tată: „Vrei să confecţionezi un cadou?” Apoi fac împreună cadoul: poate fi o poezie, sau un obiect confecţionat de către copil. Este deja o acţiune pedagogică, una care va rămâne în memoria copilului toată viaţa. Apoi să urmeze vizitele în viitoarea familie a copilului. Apoi… Un exerciţiu: „Ne-ai vizitat deja de patru ori. A cincia oară ai putea veni singur? Noi vom merge în acelaşi autobuz, în acelaşi vagon de metrou. Dacă te vei simţi incomod – vei alerga spre noi, noi te vom susţine. Iată, poftim, cheile. Hai, vino singurel”. Acest lucru este foarte important pentru copil. Să urmeze a doua, a treia vizită sine-stătătoare. Apoi: „Ai vrea să devii sine-stătător?” „Aş vrea”. – „Doar dacă vei fi de acord să locuieşti împreună cu noi, ca eu să-ţi fiu tată, iar soţia mea – să-ţi devină mamă”. Apoi copilul poate fi luat în vacanţă, o dată, de două ori, în vacanţa mare din vară.
Şi dacă copilul nu este dificil, dacă îngrijitorii sunt destul de abili şi reuşesc să-l stăpânească, iar toate manipulările copilului sunt neutralizate de capacitatea pedagogică a îngrijitorilor, atunci, după o vacanţă de vară reuşită, poate începe procesul de instituire a tutelei. Este nevoie de certificat – că nu ai antecedente penale – acest certificat se eliberează timp de două luni; apoi este nevoie de inspecţie a spaţiului locativ… Şi iată acum acest băieţel sau fetiţă, sau poate chiar ambii, pot fi luaţi în familie.
Traducere din rusă, Pr. Constantin Cojocaru
Sursa: pravoslavie.ru 
Copiii din internate
Contact Form Powered By : XYZScripts.com