Articole din rubrica Sfaturi duhovnicești
Hristos este iubire
”Hristos este iubire și cere de la noi iubire. Atunci cunoaște că Îl iubim, când îl iubim și pe aproapele nostru.” (Sf. Iosif Isihastul)
6:18, sâmbătă, 8 decembrie, 2018 | Continuarea
Sfântul Maxim Grecul – despre înşelăciunea viselor din timpul somnului
O, tu pierzătorul cel mai rău şi duşmanul sufletelor omeneşti care născoceşti orice fărădelege, degeaba mă tulburi neîncetat cu visele din timpul nopţii: ba cu cele pline de tristeţe, ba cu cele pline de bucurie! Sau crezi că prin ele ademeneşti sufletul meu şi îl determini să fie atent la ele, de parcă ar fi drepte? Piei,…
11:11, vineri, 7 decembrie, 2018 | Continuarea
Rugăciune către Maica Domnului pentru ajutor grabnic
Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare spre tine îmi îndrept gândul, inima şi toate simţurile şi te rog cu lacrimi: Până când Măicuţă a milostivirii va fi această durere necontenită pe pământ? Până când vrăjmaşii nevăzuţi ai neamului omenesc vor da lovituri atât de puternice bieţilor oameni? Până când vor pângări şi vor necinsti trupurile, sufletele…
12:30, luni, 3 decembrie, 2018 | Continuarea
Dăruiești chiar dacă nu ai, poate mai ales dacă nu ai
Cuvintele Părinților deșertului sunt dublate și susținute de propria experiență a Duhului. Această experiență stă în spatele cuvintelor și le dă forță și autenticitate. A pune în practică aceste cuvinte înseamnă a le transforma în propria viață, a le întrupa și, în cele din urmă, a te salva prin ele. Învățătura duhovnicească se cere întrupată…
8:35, sâmbătă, 1 decembrie, 2018 | Continuarea
Contribuția Mitropolitului Visarion Puiu la dezvoltarea învățământului teologic din Basarabia. Centenarul numirii sale în funcția de director al Seminarului Teologic din Chișinău
Marele ierarh, Mitropolitul Visarion Puiu a desfăşurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcţiile de Director al Seminarului din Galaţi (1909-1918), Director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918-1921), Episcop al Argeşului (1921-1923) şi al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923-1935), Mitropolit al Bucovinei (1935-1940), Șef al Misiunii Ortodoxe…
9:17, vineri, 30 noiembrie, 2018 | Continuarea
Ce este postul? O primenire a minții, o înnoire lăuntrică
„Ce este postul? O primenire a minții, o înnoire lăuntrică”, a subliniat Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna într-un clip video realizat de Doxologia la începutul Postului Nașterii Domnului. „Pe lângă faptul că ne oprim de la anumite bucate, să ne silim în a ne schimba și mintea, adică să lăsăm cele rele deoparte și să…
4:40, joi, 29 noiembrie, 2018 | Continuarea
Predică la Duminica a-23-a după Rusalii: Evanghelia lui Lazăr şi a bogatului nemilostiv (Luca 16, 19-31) – Sfântul Nicolae Velimirovici
Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se strălucit în toate zilele. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost…
9:38, sâmbătă, 24 noiembrie, 2018 | Continuarea
Secretul păcii în familie este să nu te cerți niciodată – o poveste de dragoste impresionantă
Un bărbat și o femeie erau căsătoriți de peste 60 de ani. Ei împărtășeau totul și discutau despre orice. Nu aveau secrete unul față de celălalt, cu excepția unei cutii de pantofi pe care femeia o ținea pe dulapul ei de haine, și despre care l-a atenționat pe soțul ei să nu o deschidă sau…
5:32, joi, 22 noiembrie, 2018 | Continuarea
De ce copiii spun minciuni?
Fiecare dintre noi minte. Începe din fragedă copilărie şi nu încetează până la adânci bătrâneţi. Numai că unele minciuni sunt evidente, altele mai puţin, unele aparent inofensive, altele periculoase. De ce copiii spun minciuni şi de unde apare în sufletul lor inocent această seminţă de păcat din care, cu vârsta, creşte un adevărat arbore al…
4:56, joi, 22 noiembrie, 2018 | Continuarea
De ce nu-și găsesc unii jumătatea?
Pentru că unii n-au jumătate. Dumnezeu a zis nu! Și El știe de ce a zis nu. De exemplu: o fată la 16 ani s-a rugat până la 19 ani să se căsătorească cu un anumit băiat. La 19 ani ai ei, Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și împotriva voinței părinților ei, a părinților lui, s-a…
4:54, joi, 22 noiembrie, 2018 | Continuarea
Omule, viața ta este în Cer, începe să o trăiești de aici de pe pământ!
Caută pacea cu toată lumea și sfințenia fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu. Iartă tuturor totul, iar ție nimic. Spune lui Dumnezeu: Doamne, pe nimeni nu am osândit, nici Tu nu mă osândi. Dăruiește-i lui Dumnezeu inima și El îți va dărui cerul. Muncește ca și cum nu ai muri niciodată, dar…
4:38, joi, 22 noiembrie, 2018 | Continuarea
Rugăciunea preotului să fie împreună cu a voastră, şi atunci Dumnezeu face minuni
Preotul trebuie să se roage pentru toţi. Rugăciunea mea este de mijlocire. De aceea îmi daţi pomelnice şi eu mă rog pentru dumneavoastră. Dar să ştiţi că dacă nu vă rugaţi cu mine, degeaba! Pentru că preotul nu este „mama Omida”, care spune nu ştiu ce chestii acolo, în timp ce tu poţi să o…
8:30, duminică, 18 noiembrie, 2018 | Continuarea
Cel mai mare medicament
Când intră Hristos în inimă, patimile se mistuie. Nu mai poţi nici să înjuri, nici să urăşti, nici să te răzbuni, nici, nici… Unde să se mai găsească urile, antipatiile, osândirile, egoismele, frământările, întristările? Stăpâneşte Hristos şi dorul fierbinte după lumina cea neînserată. Acest dor te face să simţi că moartea este numai puntea pe…
8:20, duminică, 18 noiembrie, 2018 | Continuarea
Nu te teme, crede numai! (Gânduri la Duminica Învierii fiicei lui Iair)
În această duminică Biserica, prin pericopa evanghelică rânduită a se citi, ne îndeamnă din nou să se amintim despre valoarea și importanța credinței pentru fiecare dintre noi. Chiar și cele mai simple exemple din viața noastră ne arătă că fără credință toate faptele noastre sunt foarte greu de realizat. Cu atât mai mult când ne…
4:00, sâmbătă, 17 noiembrie, 2018 | Continuarea
Suntem asemenea coralilor
Ştiţi care este diferenţa dintre un om sfânt şi unul obişnuit? Omul sfânt nu se cruţă pe sine; el nu se teme de suferinţă. Noi toţi am dori să fim sfinţi, dar fără să facem mari eforturi. Atunci când este cazul să sacrificăm ceva, noi ne retragem şi ne izolăm de tot ce ni se…
12:47, sâmbătă, 17 noiembrie, 2018 | Continuarea

