Omul dă ce are-n suflet

O bătrână cerșetoare,

Zi de zi umbla prin sat.

Cerea hrană de mîncare,

Sau ceva de îmbrăcat.

A ajuns și la o casă,

Mare cu oameni bogați.

Cu piscină, cu terasă,

Dar păreau cam iritați.

Supărați nevoie mare,

Pe bătrînă că cerșește.

Că le strică din onoare,

Pe la poartă cînd sosește.

Și atunci stăpînul casei,

Vrînd să-și bată joc de ea.

-Îi arăt eu ticăloasei:

Să n-o văd la poarta mea.

Într-un coș a pus gunoi,

L-a împachetat frumos.

Și-l dădu ca un ciocoi.

-Azi am fost mai generos!

Bătrînica mulțumită,

A plecat la casa sa.

Însă a rămas uimită,

Cînd văzu ce se afla.

Și a doua zi în zori,

Se întoarse la bogat.

A umplut coșul cu flori,

I l-a dat și a plecat.

El privea nedumerit,

Nu știa ce să răspundă.

-Ce am dat și ce-am primit,

De la biata muribundă?

-Stai bătrînă nu pleca!

Alerga într-un răsuflet.

Spre bătrîna ce zicea,

,,Omul dă ce are-n suflet”.

-Fii atent cum faci un bine,

Și fii milostiv mereu,

Mîine poți să fii ca mine,

Încercat de Dumnezeu.

Pr. Iurie Hemei