Articole din rubrica Rugăciuni
Rugăciune pentru cei ce s-au depărtat de la Dreapta Credinţă
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu: Pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale, ale Sfinţilor a căror pomenire astăzi săvârşim…, a Sfântului… (a cărui rugăciune se face) şi a tuturor Sfinţilor Tăi; pe robul Tău… care s-a depărtat de la Dreapta Credinţă din neştiinţă, de frică, din răutatea oamenilor, de răutatea lui îngâmfându-se, de…
9:37, joi, 9 martie, 2017 | Continuarea
Educație alimentară – Meniu orientativ de post și reguli de alimentație
Când am ținut prima dată Postul Mare în întregime, matură fiind, ajungând la Sărbătoarea Bunei Vestiri, am mâncat toată ziua aproape doar pește, simțindu-mă secată de puteri. M-am întrebat multă vreme: cum de Sfinții Părinți vorbesc atât de frumos despre post și despre beneficiile sale, și despre cum ajută mintea și sufletul să se rupă…
12:06, joi, 9 martie, 2017 | Continuarea
8 martie – alegem comunismul sau tradiţia creştin-ortodoxă?
Destul de activă săptămâna asta, lumea în jurul meu era tare agitată cu „şinstirea” 8 martelui. Apare o întrebare retorica… Ce s-a întâmplat pe 8 martie? S-a născut cineva sau a murit vreo personalitate marcantă? Sau poate a fost vreun eveniment major internaţional? Unii spun că este ziua primăverii. Mă întreb atunci, care este logica…
1:01, miercuri, 8 martie, 2017 | Continuarea
De ce nu trebuie sărbătorită ziua de 8 martie? Care este sărbătoarea femeii creștine?
Cu totii stim ca 8 Martie este “ziua internationala a femeii”. De asemenea stim ca femei sint in toate tarile lumii. Cu toate acestea, in ultimii ani ne-am dat seama ca aceasta zi se serbeaza doar in tarile fostei URSS si in unele tari foste socialiste. De ce in celelalte tari nu se serbeaza aceasta…
8:24, miercuri, 8 martie, 2017 | Continuarea
Naşii de botez şi rolul lor în viaţa finului
Adesea mulţi creştini acceptă foarte uşor rugămintea de a fi naş sau naşă de botez. Dar oare la fel de mulţi sunt şi acei care au meditat şi la responsabilităţile pe care o implică această datorie, şi pe care o vor purta pe tot parcursul vieţii? De multe ori auzim cu câtă dragoste se vorbeşte…
6:00, marți, 7 martie, 2017 | Continuarea
Popas Duhovnicesc la Accent TV: Triumful Ortodoxiei
Popas Duhovnicesc: emisiune realizată de Accent TV Părintele Veaceslav Bodarev: Predica la Duminica Ortodoxiei
12:13, marți, 7 martie, 2017 | Continuarea
Rugăciunile dimineții. Sculându-ne din somn, cădem către Tine, Bunule…
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de…
8:17, marți, 7 martie, 2017 | Continuarea
Fiecare dimineaţă este un dar de la Dumnezeu
E o tradiţie ca de Sfântul Nicolae să primim daruri. Mai ales cei mici se bucură de ele cu mare încântare. Dar dacă ne-am gândi mai atent, ne-am da seama că zilnic avem parte de daruri. Şi e mare păcat că în fiecare zi ne trezim cu atâtea lucruri bune nu numai fără să le…
6:56, marți, 7 martie, 2017 | Continuarea
De ce nu se vindecă unele boli?
Întreba cineva pe Sfântul Paisie Aghioritul: “Părinte, de ce nu găsesc oamenii leac pentru cancer?” Iar părintele i-a răspuns: “Dacă ar găsi leac pentru cancer, atunci ar apărea o altă boală, care nu ar avea leac”. Asta s-ar întâmpla deoarece bolile apar datorită păcatelor, iar în starea de păcat în care trăiește lumea, este imposibil…
9:44, luni, 6 martie, 2017 | Continuarea
Pedeapsa înfricoșătoare a celor care hulesc sfintele icoane
În vara anului 1991, o femeie sectantă din comuna Frătăuți-Suceava s-a dus la soacra ei, o creştină foarte evlavioasă, bolnavă. Nora, văzând pe perete o icoană mare, frumoasă a Maicii Domnului, la care se ruga bătrâna ziua și noaptea cu lacrimi, i-a zis cu mânie: „Mamă, nu te mai închina la icoane, căci icoanele sunt…
9:51, sâmbătă, 4 martie, 2017 | Continuarea
Rânduiala slujbei Sinodicon-ului în Duminica Triumfului Ortodoxiei
SINODICONUL ORTODOXIEI – CE SE CITEŞTE ÎN PRIMA DUMINICĂ DIN POST (A ORTODOXIEI) Dupa ispravirea citirii ceasurilor, spre locul obisnuit unde se afla arhiereul in vesminte, vin din altar arhimandritii, egumenii, preotii, diaconii; preotii scot icoana Mintuitorului si a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si le pun pe analogul din mijlocul bisericii. [De se va intimpla…
9:45, sâmbătă, 4 martie, 2017 | Continuarea
Cuviosul Părinte Proclu: „Măicuţa Domnului să vă ducă-n în Rai cu tot cu mine!”
Cuviosul Părinte Proclu – filă vie de Pateric. Cateva însemnări din sfaturile duhovnicești ale Părintelui Proclu. De curând, din 27 ianuarie, am mai rămas orfani de încă un părinte duhovnicesc, rugător a toată lumea. La vârsta de 88 de ani, răpus de slăbiciunea trupului, Părintele Proclu Nicău, pustnicul din Munții Neamțului, s-a mutat la Părintele…
11:10, sâmbătă, 4 martie, 2017 | Continuarea
Maica Domnului Ierusalimitissa – icoana care o înfățișează cel mai bine pe Maica Domnului
Gheronda, care este icoana care o înfățișează cel mai bine pe Maica Domnului? – Maica Domnului Ierusalimitissa. Odată am văzut-o acolo la Colibă, la Panaguda… Dacă-ți voi povesti despre aceasta, vei mai spune și altora? – Nu, Gheronda, nimănui. – Aşadar, am văzut în vedenie că trebuia să merg într-o călătorie îndepărtată și că trebuia…
8:57, sâmbătă, 4 martie, 2017 | Continuarea
Ce este coliva? Originea și semnificația colivei
Numele vine de la grecescul κόλλυβα, τά — ta kolliva sau κόλλυβον, τό — to kollivon, care inseamna coliva. La inceput coliva a servit ca hrana, iar mai apoi la pomenirea mortilor, dupa modele si traditii care existau deja in lumea pagana a timpului. Coliva, facuta din grau fiert, indulcita cu miere sau cu zahar,…
12:54, vineri, 3 martie, 2017 | Continuarea
Între Mărţişor şi 8 Martie. Spune-mi ce sărbătoreşti, ca să-ţi spun cine eşti
Comunismul a trecut, sărbătorile i-au rămas! Nu ştiu dacă e vorba de inerţiile româneşti (“Aşa am apucat”) sau faptul se constată şi la alte meridiane. Cert este că la noi, cu complicitatea populistă a autorităţilor, 8 Martie sau 1 Mai se ţin ca nişte sărbători nevinovate şi vechi de cînd lumea. Mai nimeni nu pare…
2:48, miercuri, 1 martie, 2017 | Continuarea

