Articole din rubrica Ştiri
Marți 28 iulie, de sărbătoarea Sfântului Binecredincios Kneaz Vladimir se vor trage clopotele în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul BOM
Preasfințiți ierarhi, preacucernici părinți protopopi, preacuvioși părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși, marți 28 iulie, de sărbătoarea Sfântului Binecredincios Kneaz Vladimir se vor trage clopotele în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Pentru a învinge încercările la care suntem supuși în ultima perioadă, către sărbătoarea Sfântului Binecredincios Kneaz Vladimir, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul…
6:24, luni, 27 iulie, 2020 | Continuarea
Mănăstirea Ciuflea – Duminica a VII după Cincizecime – Vindecarea a doi orbi și a unui mut
În Duminica a VII după Cincizecime, credincioși chișinăuieni însetați de Cuvântul Domnului s-au adunat în curtea Sfintei Mănăstiri Ciuflea din Chișinău, pentru a înălța rugăciuni de cerere și mulțumire către Bunul Dumnezeu, Preasfânta Născătoare și sfinții ocrotitori. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Mănăstirii Ciuflea,…
3:37, duminică, 26 iulie, 2020 | Continuarea
Sfânta Liturghie din Duminica a VII-a după Cincizecime la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca
În Duminica a VII-a după Cincizecime (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum), Episcopul Ioan al Sorocii a slujit în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca. Alături de ierarhul sorocean s-a rugat părintele-paroh Protoiereul Nicolae Craveț, protopop și secretar al Vicariatului de Soroca și enoriașii veniți la slujba duminicală. Răspunsurile…
1:53, duminică, 26 iulie, 2020 | Continuarea
„De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” Duminica a VII-a după Rusalii la Catedrala Mitropolitană
„Nu se clatină în credinţă cel care se sprijină cu tărie pe cuvântul Domnului.” În Duminica a șaptea după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în scuarul Catedralei Mitropolitane “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Pericopa evanghelică a vindecării celor doi orbi și a…
1:36, duminică, 26 iulie, 2020 | Continuarea
„După credința voastră fie vouă!” Duminica a șaptea după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede (Mc. 9, 24) În Duminica a VII-a după Rusalii, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni. Pericopa evanghelică din această Duminică pune înaintea ochilor noștri sufletești două minuni săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos: cea a vindecării a…
12:56, duminică, 26 iulie, 2020 | Continuarea
Zi mare în Bucovina lui Ștefan: IPS Calinic, noul întâistătător al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost întronizat
Astăzi, 26 iulie, în istoria Bisericii de pe meleagurile Bucovinei s-a mai scris o pagină. În incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, sute de credincioși, alături de oficialități locale și centrale, au participat la Sfânta Liturghie urmată de ceremonia de întronizare a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Ierarhul, fost…
12:30, duminică, 26 iulie, 2020 | Continuarea
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini”, la Catedrala episcopală din Soroca
Sâmbătă 25 iulie, în ziua cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini”, în curtea Catedralei episcopale din Soroca a fost oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. La slujba praznicală condusă de către Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, au participat: prot. Nicolae Craveț, protopop și secretar al Vicariatului de Soroca, egumena Vera (Spinei), stareța Mănăstirii Cușelăuca, preoți soroceni…
9:10, sâmbătă, 25 iulie, 2020 | Continuarea
Drumul Crucii în jurul municipiului Soroca în ajunul prăznurii liturgice a Icoanei Maicii Domnului „Cea cu trei mâini”
Vineri, 24 iulie 2020, în ajunul sărbătorii „Icoana Maicii Domnului „Cea cu trei mâini””, clerul și credincioșii soroceni au participat la tradiționalul Drum al Crucii, parcurs în jurul municipiului Soroca. Procesiunea din ajunul sărbătorii Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” a fost condusă de Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii…
6:22, vineri, 24 iulie, 2020 | Continuarea
Slujire liturgică arhierească în parohia „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din satul Vărvăreuca, raionul Florești
Joi, 23 iulie 2020, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan al Sorocii a slujit în biserica „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din satul Vărvăreuca, raionul Florești. Ierarhul a fost întâmpinat de către prot. Iurie MEDVEȚCHI, secretarul Protopopiatului Florești, preotul Ciprian COVALCIUC, parohul bisericii și preoții prezenți. În timpul vohodului mic,…
7:50, joi, 23 iulie, 2020 | Continuarea
De sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului „Kazanskaia”, Înaltpreasfințitul Vladimir a săvârșit Sf. Liturghie la biserica „Sf. Gheorghe” din Chișinău
Marți, 21 iulie 2020, de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului „Kazanskaia”, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. M. Muc. Gheorghe” din municipiul Chișinău. Chiriarhul Bisericii noastre, a împlinit astăzi 31 de ani de slujire arhierească la cârma Bisericii Ortodoxe din Moldova. Alături de Înaltpreasfinția Sa au…
5:42, marți, 21 iulie, 2020 | Continuarea
Sfântul Sinod l-a ales pe noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în ședința de lucru din data de 21 iulie pe noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Postul de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților a rămas vacant ca urmare a trecerii în veșnicie a Arhiepiscopului Pimen. Arhiepiscopul ales prin vot secret pentru această slujire este Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, actualul…
4:35, marți, 21 iulie, 2020 | Continuarea
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, la popas aniversar
La 21 iulie Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, aniversează 31 de ani de slujire arhierească. Cu această ocazie, colaboratorii Direcției Mitropolitane se alătură tuturor felicitărilor venite din partea ierarhilor, slujitorilor și mirenilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, cu următoarea urare: Înaltpreasfinția Voastră, Înaltpreasfințite Stăpâne, Iată că, prin mila şi voia Milostivului Dumnezeu, a…
8:22, marți, 21 iulie, 2020 | Continuarea
Mesajul de felicitare al PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, adresat Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, cu prilejul aniversării a 31 ani de arhierie
Cu prilejul împlinirii a 31 de ani de la hirotonia în dumnezeiasca vrednicie și înalta treaptă a Arhieriei, ne îndreptăm către păstorul nostru cel bun și vrednicul trimis al mântuirii noastre, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, cu cele mai alese gânduri de bine și belșug de bucurii. Ați preluat administraţia și păstorirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, cu…
8:07, marți, 21 iulie, 2020 | Continuarea
În Duminica a VI-a după Cincizecime, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”
În Duminica a VI-a după Cincizecime, a Vindecării slăbănogului din Capernaum, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în scuarul Catedralei Mitropolitane “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Serviciul divin a fost săvârșit în prezența enoriașilor Catedralei centrale, spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace pentru…
1:37, duminică, 19 iulie, 2020 | Continuarea
Sfânta Liturghie din Duminica a VI-a după Pogorârea Duhului Sfânt la Catedrala episcopală din Soroca
19 iulie 2020, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca a săvârșit Sfânta Liturghie din Duminica a VI-a după Pogorârea Duhului Sfânt în curtea Catedralei episcopale din Soroca. În cuvântul rostit la Sfânta Liturghie, Episcopul Sorocii a detaliat învăţăturile desprinse din pericopa evanghelică duminicală (Matei 9, 1-8) care relatează despre minunea vindecării de către Mântuitorul Hristos a…
1:30, duminică, 19 iulie, 2020 | Continuarea

