Articole din rubrica Ştiri
Mitropolitul Vladimir a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite și binecuvântarea colivei
În prima vineri a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a oficiat Liturghia Darurilor înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Din primele ore ale dimineții, odată cu începerea serviciului divin, numeroși credincioși au pășit pragul Catedralei pentru a lua parte la această slujbă deosebită prin importanța și frumusețea ei, dar și bun…
2:36, vineri, 15 martie, 2019 | Continuarea
Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite și Sfințirea Colivei în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni
În dimineaţa zilei de vineri 15 martie 2019, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni, s-au oficiat următoarele slujbe rânduite de Biserică, caracteristice Postului Mare: Rugăciunile dimineţii, Utrenia, Ceasurile I, III, VI şi IX. După ceasul I, tradiţional, a fost oficiată, de către soborul preoţilor şi diaconuilor slujitori ai catedralei, slujba de pomenire a răposaţilor. După slujba…
2:29, vineri, 15 martie, 2019 | Continuarea
Liturghia Darurilor înainte Sfințite și Binecuvântarea Colivei la Catedrala Episcopală din Soroca
În prima vineri a Postului Mare, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi ai Catedralei. La sfârşitul slujbei, PS Ioan a rostit un cuvânt de învăţătură în care…
2:27, vineri, 15 martie, 2019 | Continuarea
Mănăstirea Ciuflea | A patra stare din Canonul cel Mare – „trecerea“ de la „omul cel vechi“ la „omul cel nou“
În cea de-a patra zi a Postului Mare, la Sfânta Mănăstire Ciuflea din Chișinău s-a citit a patra stare din Canonul cel Mare, în cadrul Slujbei Pavecerniței cele Mari. În seara zilei de joi, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca) a oficiat Pavecernița cu citirea Canonului cel Mare al Cuviosului Andrei Criteanul, dimpreună cu slujitorii Catedralei…
9:20, joi, 14 martie, 2019 | Continuarea
Ultima parte a Marelui Canon al Sfîntului Andrei Criteanu, citit în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni
Conform programului liturgic stabilit de Sfinţii Părinţi, în locaşele sfinte din întreaga lume a răsunat astăzi, înălţându-se spre cer slujba ultimii părţi a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul slujbei Pavecerniţei Mari. Cu acest prilej, PS Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu soborul de preoţi slujitori ai catedralei, a dat citire ultimei părți a Canonului celui Mare în…
7:44, joi, 14 martie, 2019 | Continuarea
„Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” | Ultima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Episcopală din Soroca
În cea de-a patra zi a Postului Mare, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca s-a citit a patra parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul Slujbei Pavecerniței cele Mari. Pe tot parcursul slujbei, întreaga comunitate s-au afundat în rugăciunea pocăinței și a nădejdii în marea milostivire a Împăratului…
7:32, joi, 14 martie, 2019 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Canonul Sfântului Andrei Criteanul, în cea de-a treia zi din prima săptămână a Postului Mare
Din nou și din nou, drept-măritorii enoriași ai Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău au îngenunchiat în profundă smerenie la citirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Ca și în zilele precedente, slujba a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir și slujitorii sfântului locaș. Canonul Sfântului Andrei nu e „mare” atât prin întindere, ci îndeosebi…
8:22, miercuri, 13 martie, 2019 | Continuarea
În seara zilei de miercuri a primei săptămîni din Postul Mare,PS Petru a oficiat Pavecernița Mare cu citirea Canonului a Sf. Andrei Criteanu la catedrala Episcopală
În seara zilei de miercuri a primei săptămâni din Postul Mare, PS Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de clericii catedralei episcopale ,,Sfîntul Binecredincios Kneaz Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni, a săvîrșit slujba Canonului celui Mare. La această slujbă de pocăinţă au participat şi numeroşi creştini din oraşul Ungheni. Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei!…
7:23, miercuri, 13 martie, 2019 | Continuarea
A treia parte a Canonului Sf. Andrei Criteanul, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca
În seara zilei de miercuri, Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a slujit cea de-a treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca. Acest imn liturgic mai este cunoscut şi sub denumirea de „Canonul Mare“, nu doar pentru numărul mare de stihiri, ci şi pentru profunzimea…
6:28, miercuri, 13 martie, 2019 | Continuarea
Apariție editorială: Imnele Vecerniei, Utreniei, Vol. I Priveghere
Imnele Vecerniei, Utreniei, Vol. I Priveghere, Chişinău, 2019 Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, a văzut lumina tiparului lucrarea Imnele Vecerniei, Utreniei, Vol. I Priveghere, cuprinzând Slujba Privegherii, opt glasuri tradiţionale la „Doamne, Strigat-am”, „Dumnezeu este Domnul”, „Irmoasele Învierii” şi „Laude”, precum şi mărimurile polieleurilor sărbătorilor mari de peste an, culegere şi aranjament…
4:09, miercuri, 13 martie, 2019 | Continuarea
Numai în lumina lui Hristos Îl poţi vedea pe Dumnezeu | Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană
Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” și-a deschis în această dimineață larg ușile pentru numeroșii creștini veniți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, pentru a petrece în rugăciune și pocăință această primă săptămână a Marelui Post, premergător praznicului Învierii Domnului. Întâistătătorului i-au coliturghisit Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și…
1:06, miercuri, 13 martie, 2019 | Continuarea
Cea de-a III- a zi a Postului Mare: Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”, din municipiul Ungheni
În dimineaţa zilei de miercuri, 13 martie 2019, începând cu ora 07:00, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul de Ungheni. s-au oficiat slujbele orânduite acestei zile: Rugăciunile dimineţii, Utrenia, Ceasurile I, III, VI, IX, Obedniţa şi Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite. La finele ceasului I, tradiţional, a fost oficiată slujba de pomenire a răposaţilor, de către soborul de preoţi slujitori ai…
12:40, miercuri, 13 martie, 2019 | Continuarea
Episcopul Ioan a oficiat Liturghia Darurilor înainte sfinţite la Catedrala Episcopală din Soroca
În prima miercuri a Postului Mare, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi ai Catedralei. În cadrul serviciului divin, Episcopul Ioan a ţinut un cuvânt de învăţătură în…
12:00, miercuri, 13 martie, 2019 | Continuarea
Arhipăstorul a oficiat a doua parte a Canonului cel Mare, la Catedrala Mitropolitană
Marți seara, 12 martie 2019, în a doua zi a Postului Sfintelor Paști, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit a doua parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Ierarhul a fost înconjurat…
8:53, marți, 12 martie, 2019 | Continuarea
A doua parte a Marelui Canon al Sfîntului Andrei Criteanu, citit în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni
Conform programului liturgic stabilit de Sfinţii Părinţi, în locaşele sfinte din întreaga lume a răsunat astăzi, înălţându-se spre cer slujba celei de-a doua părţi a Canonului Sfântului Andrei Criteanu, în cadrul slujbei Pavecerniţei Mari. Cu acest prilej, PS Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu soborul de preoţi slujitori ai catedralei, a săvârşit slujba Canonului…
7:12, marți, 12 martie, 2019 | Continuarea

