Articole din rubrica Caritate, Ştiri
Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate, în comun cu ASCO, lansează colaborarea cu Asociaţia Obştească „Salvați Viaţă
Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate, în comun cu Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din Moldova, lansează colaborarea cu Asociaţia Obştească „Salvați Viaţă”, cu scopul implementării unei agende comune de activităţi întru susţinerea copiilor care au nevoie urgentă de intervenţii chirurgicale, şi ai căror familii întâmpină dificultăţi în colectarea sumei necesare pentru intervenţie. Domeniile de colaborare vor…
12:03, vineri, 4 martie, 2016 | Continuarea
În curs de apariţie: SFÂNTUL MASLU ŞI ALTE SLUJBE DE VINDECARE; ISTORIE ŞI ACTUALITATE
În curând, la Editura Sophia din Bucureşti va apărea o nouă carte – SFÂNTUL MASLU ŞI ALTE SLUJBE DE VINDECARE; ISTORIE ŞI ACTUALITATE (191 pagini). Cartea are la bază studiul mai vechi despre Sfântul Maslu (care constituie partea II-a a cărţii de faţă), dar care a fost substanţial îmbogăţit. Din cuprinsul de mai jos puteţi…
4:24, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Slujbă de pomenire a luptătorilor căzuţi în războiul de pe Nistru
Astăzi se împlinesc douăzeci și patru de ani de la declanşarea războiului de pe Nistru, care a răpit zeci de vieţi şi a lăsat o rană adâncă în trupul ţării. Această tristă aniversare a adunat la Sfânta Mănăstire Ciuflea din Chișinău mai mulţi combatanţi care au luptat jertfelnic pentru suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova şi…
3:20, miercuri, 2 martie, 2016 | Continuarea
Memorandum de colaborare semnat între Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldovei şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova
Marţi, 1 martie 2016, la sediul mitropolitan, în cadrul unei întrevederi oficiale între Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove şi D-na Stela Grigoraş, Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familie al Republicii Moldova a fost semnat Memorandumul de Colaborare între cele două instituţii. De asemenea, prezenţi la eveniment au fost Prot. Mit. Vadim Cheibaş, Secretarul…
10:08, miercuri, 2 martie, 2016 | Continuarea
A demarat campania „Un dar pentru biserica de acasă”
Conform deciziei Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, anul 2016 este declarat al FAMILIEI CREŞTINE. Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a fost iniţiată Campania „Un dar pentru biserica de acasă”, care îşi propune să colecteze fonduri şi să acorde ajutor pentru familii cu mulţi copii, socialmente-vulnerabile şi care se confruntă cu diverse dificultăţi. Astăzi, 1 martie,…
10:44, marți, 1 martie, 2016 | Continuarea
Primăvara duhovnicească adusă la Spitalul raional Soroca
În prima zi a primăverii, dar şi în perioada pregătitoare Postului Mare, a fost binecuvântată Secţia Reanimare a Spitalului raional Soroca. Slujba de sfinţire a instituţiei medicale vine în urma parteneriatului stabilit între Spital şi Vicariatul de Soroca. Serviciul divin a fost oficiat de către Preasfinţitul Episcop Ioan de Soroca, fiind ajutat de către PC…
9:19, marți, 1 martie, 2016 | Continuarea
Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron – Hramul Sfintei Mănăstiri Ciuflea
În ziua hramului Sfintei Mănăstiri Ciuflea – Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, dimpreună cu ÎPS Arhiepiscop Sava de Tiraspol și Dubăsari, PS Episcop Marchel de Bălți și Fălești, Arhim. Nicolae (Roșca) – duhovnicul așezământului monahal și mai mulți slujitori a oficiat un serviciu divin în străvechiul locaș, actualmente mănăstire a Chișinăului. Astfel,…
7:27, marți, 1 martie, 2016 | Continuarea
Doar împreună putem finisa biserica din Dumbrava!
De 10 ani se construieşte biserica “Sf. Petru Movilă” din Dumbrava. Intrăm în primăvară şi vrem să repornim lucrările la biserica de vară. Sunt atâtea de făcut! Ne mai presează şi datoriile din anii trecuţi! Tot ce s-a reuşit până în prezent este doar meritul oamenilor cu suflet mare, care au răspuns îndemnului nostru. La…
5:26, luni, 29 februarie, 2016 | Continuarea
Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Protoiereul Nicolae Ciobanu
În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) se citește Canonul de pocăință al Domnului nostru Iisus Hristos, ora 18.00, după au loc tradiționalele Seri duhovnicești – discuţii cu tinerii la diverse teme duhovniceşti, ora 19.00. În ziua de miercuri, 2 martie, ora 19.00, la întâlnirea cu tinerii este…
5:22, luni, 29 februarie, 2016 | Continuarea
Întrunirea ordinară a clerului Vicariatului de Soroca
La data de 29 februarie curent, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, preoții Vicariatului de Soroca au fost convocați în ședință ordinară. În cadrul adunării preoții au fost informați detaliat despre deciziile Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova din 11 februarie. În special, s-a relatat despre reorganizarea Sectoarelor mitropolitane, de asemenea, au…
2:52, luni, 29 februarie, 2016 | Continuarea
Momeala paranoiei apocaliptice – metodă sectară eficientă de secerare a sufletelor
Conferinţă teologică susţinută cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Petru, episcop de Ungheni şi Nisporeni de către preotul prof. Octavian Solomon în vederea combaterii paranoei apocaliptice adventiste trâmbiţate în ultimul timp. Biserica ”Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Buţeni împreună cu parohul acesteia protoiereul Andrei Procopenco a găzduit mai mulţi oaspeţi din Hânceşti, Logăneşti, Caracui, Fârlădani,…
2:36, luni, 29 februarie, 2016 | Continuarea
A fost lansată cartea „Trupul lui Hristos primiți…”
La Biserica Ghidighici a fost lansată cartea „Trupul lui Hristos primiți…”: Carte de rugăciuni și de reguli pentru primirea Sfintei Împărtășanii. În calitate de oaspete onorific am avut pe părintele Zosima Toia, protopopul mun. Chisinau, sectorul III, care s-a adresat către creștinii noștrii cu un cuvânt de învățătură, vorbind și despre cartea lansată. Mulțumim tuturor…
10:55, luni, 29 februarie, 2016 | Continuarea
Dumnezeu așteaptă să ne venim în simțire asemenea fiului risipitor
Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta (Luca 15, 18) Duminica a doua din perioada Triodului este numită a Fiului Risipitor, după pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie, și face parte din perioada premergătoare a Postului Mare. Prin conținutul și caracterul slujbei, ea…
10:53, duminică, 28 februarie, 2016 | Continuarea
Duminica Fiului Risipitor la Biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM
În Duminica Fiului Risipitor slujba Sfintei Liturghii de la biserica Întâmpinarea Domnului a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi. La Sfânta Liturghie, în bisericile ortodoxe s-a citit fragmentul evanghelic de la Sf. Ev. Laca (cap. 15, vs. 11-32). Duminica Fiului Risipitor – a doua Duminică din perioada Triodului, când continuăm să deprindem…
6:58, duminică, 28 februarie, 2016 | Continuarea
În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sf. Liturghie la Catedrala mitropolitană
În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, ÎPS Mitropolit Vladimir, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Chișinău. La Sfânta Liturghie, în toate bisericile din cuprinsul Mitropoliei s-a citit Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca (cap.15, vs.11-32) în care ni se prezintă Întoarcerea Fiului risipitor. După dreptate,…
3:55, duminică, 28 februarie, 2016 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice