Articole din rubrica Ştiri
Pelerinajul tinerilor din ASCO de ziua Sfântului Spiridon
Perioada sărbătorilor de iarnă, începută de Moșii din luna decembrie, inspiră la o atmosferă mai deosebită. Toți sunt în așteptarea minunilor, a cadourilor, a unor bucurii deosebite. Cele mai frumoase emoții se trăiesc atunci când suntem împreună. Postul Nașterii Domnului este, pe bună dreptate, unul al bucuriei. Și pentru a întregi această stare, tinerii din…
10:08, vineri, 25 decembrie, 2015 | Continuarea
Părinte Iulian Rață, parohul bisericii „Sf. Treime” din Lucașeuca – zece ani de slujire la Altarul Domnului
În ziua pomenirii Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei, PC Părinte Arhimandrit Siluan (Șalari), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi și Protopop de Orhei, a săvârşit cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și a întregii Moldove, slujba Sfintei Liturghii în biserica cu hramul „Sf. Treime” din s. Lucașeuca, r. Orhei. În această deosebită zi, când Biserica îl…
4:12, vineri, 25 decembrie, 2015 | Continuarea
Tinerii din ASCO au colindat profesorii Universității de Stat din Moldova
În spiritul sărbătorilor de iarnă de care ne apropiem, în data de 23 decembrie 2015, cu binecuvântarea părintelui Octavian Moșin, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din R. Moldova, un grup de tineri ai asociaţiei studenţeşti a venit cu mesajul Naşterii Domnului către profesorii și conducerea Universității de Stat din Moldova. Tinerii i-au felicitat pe cei…
8:47, miercuri, 23 decembrie, 2015 | Continuarea
Reflectarea activității sociale și slujirii misionare în rândul tinerilor – activități prioritare pentru Biserică în anul 2016
Urmând recomandările Sectorului Sinodal Informațional al Bisericii Ortodoxe Ruse, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în anul 2016 activitățile sociale și slujirea misionară în rândul tinerilor se declară activități prioritare pentru Biserica Ortodoxă din Republica Moldova. Astfel, reprezentanții sectoarelor mitropolitane: Sectorul Relaţii Culturale; (Prot. mitr. Nicolae Ciobanu) Sectorul Activitate Socială și Caritate; (Prot. mitr. Nicolae Craveț) Sectorul…
5:23, miercuri, 23 decembrie, 2015 | Continuarea
Comunitatea Facebook Moldova Ortodoxă a depăşit numărul de 75 000 de abonați
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu de trei ani în rețeaua Internet activează portalul de gândire și atitudine creştin-ortodoxă – Moldova Ortodoxă www.ortodox.md, care a cooptat peste optzeci de slujitori, teologi, jurnalişti şi intelectuali ce abordează tematică religioasă. Astăzi Comunitatea Facebook Moldova Ortodoxă a depăşit numărul de 75 000 de abonați, iar tot mai mulţi cititori continuă să se alăture comunităţii noastre de pe…
8:06, marți, 22 decembrie, 2015 | Continuarea
Biserica „Întâmpinarea Domnului” din Chișinău a trăit din plin ziua Sfântului Nicolae
La biserica din incinta USM se adună diverse bunuri pentru persoanele nevoiaşe. Unii aduc, alţii iau. Însă de Sfântul Nicolae la această biserică se adună multă lume cu daruri şi nu mai puţini nevoiaşi. Anul acesta s-a dat start campaniei „Eşti cât dăruieşti”, prin care se încearcă adunarea de produse alimentare, haine, jucării etc., pentru…
10:50, sâmbătă, 19 decembrie, 2015 | Continuarea
Membrii ASCO au ajuns la 50 de copii ţintuiţi la pat
Acociația Studenţilor Creştini Ortodocşi în parteneriat cu Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului şi Liceul Teoretic cu Profil Real „M. Marinciuc” au adus alese bucurii pentru mai mulţi copilaşi din capitală care sunt ţintuiţi la pat. 15 voluntari au mers la casele copiilor şi le-au adus vestea sărbătorii închinate Sf. Nicolae. Aceştia s-au bucurat nu…
10:19, sâmbătă, 19 decembrie, 2015 | Continuarea
O sărbătoare frumoasă pentru micuţii pelerini din Orhei
Elevi din raionul Orhei au trăit clipe de neuitat de praznicul închinat Sf. Nicolae Circa 75 de copii de la Liceul „I. L. Caragiale” din or. Orhei şi de la Gimnaziul din s. Piatra au poposit de praznicul Sf. Nicolae în Chişinău. Dimineaţa au participat la Sf. Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană, primind Taina Împărtăşaniei…
10:09, sâmbătă, 19 decembrie, 2015 | Continuarea
Daruri de Sf. Nicolae la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Al şaptelea an consecutiv, de praznicul închinat Sf. Nicolae, ÎPS Mitropolit Vladimir invită copilaşii la Catedrala Mitropolitană. În acest an s-au adunat circa 500 de copii din diverse centre de plasament din municipiul Chişinău, precum şi poposiţi din raioanele Orhei, Străşeni şi Ialoveni. În dimineaţa zilei, a fost oficiată Sf. Liturghie, Mitropolitul Vladmir fiind înconjurat…
10:05, sâmbătă, 19 decembrie, 2015 | Continuarea
O lecţie spre luare aminte la Liceul Teoretic „Boris Dînga”, or. Criuleni
Acum o săptămână în or. Criuleni a avut loc un eveniment tragic. Câţiva tineri au fost implicaţi într-un tragic accident, în urma căruia unul a decedat. Aceştia erau învăţăcei la la Liceul Teoretic „Boris Dînga”. Astfel, la 18 decembrie s-a organizat conferinţa tematică „Tinereţea şi libertatea”, la care au participat clasele liceale. Invitat special a…
8:10, sâmbătă, 19 decembrie, 2015 | Continuarea
Șapte copii din cadrul Gimnaziului-internat nr. 3 din Chișinău, au fost botezați de către ÎPS Mitropolit Vladimir
În ziua pomenirii Cuviosului Sava cel Sfințit, Înalt Preasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru un grup de șapte copii, de diferite vârste, din cadrul Gimnaziului-internat nr. 3 din Chișinău. Cu acest binecuvântat prilej, Vlădica Vladimir le-a urat copiilor să trăiască toată viața după învățătura Sfintei Biserici Ortodoxe și să-și pună cu încredere…
7:31, vineri, 18 decembrie, 2015 | Continuarea
Un an fără părintele arhimandrit Agafon (Potoroacă)
Vrednic slujitor al Bisericii, arhim. Agafon (Potoroacă), acum un an a trecut la cele veşnice. Mare tristeţe i-a cuprins pe numeroşi slujitori, care se spovedeau la el, şi pentru mii de credincioşi, care făceau rând pentru a comunica şi primi îndrumarea părintelui. Un preot care s-a consacrat slujirii Domnului, îndurând anii grei ai perioadei sovietice,…
10:44, joi, 17 decembrie, 2015 | Continuarea
Portalul www.ortodox.md „Moldova Ortodoxă” la 3 ani de activitate 9.12.2015 (VIDEO)
Autori şi cititori ai portalului ortodox.md au sărbătorit trei ani de la lansarea proiectului mediatic „Moldova Ortodoxă”. În scurt timp portalul a ajuns una dintre cele mai solicitate pagini electronice ortodoxe din spaţiul sud-est european, având zeci de autori şi circa 75 000 de abonaţi.
9:10, duminică, 13 decembrie, 2015 | Continuarea
Sfântul Apostol Andrei cinstit la biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM
De sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, slujba Sfintei Liturghii la biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi. La sfânta liturghie în bisericile ortodoxe s-au citit fragmentele evanghelice de la Sf. Ev. Luca (cap. 13, vs. 10-46) și Sf. Ev. Ioan (cap. 1, vs. 35-51). După citirea…
5:49, duminică, 13 decembrie, 2015 | Continuarea
Document: Biserica Ortodoxă din Moldova propune măsuri de promovare a vieții nenăscute și contra avortului
Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Patriarhia Moscovei), întrunit pe 10 decembrie în ședință ordinară, a adoptat printre altele o hotărâre prin care solicită Ministerului Sănătății implementarea unor măsuri și amendarea unor acte legislative care privesc dreptul la viață al ființei umane nenăscute ca și libertatea de conștiință a cetățenilor contribuabili la bugetul de stat. Concret,…
9:19, sâmbătă, 12 decembrie, 2015 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice