Articole din rubrica Articole, Blogger, Vieţile Sfinţilor
Pomenirea Sf. Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Țării Românești
Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul a fost mitropolit al Ţării Româneşti între anii 1823-1834. S-a născut la Bucureşti în 1765 cu numele de botez Gheorghe, a învățat la universitatea din București limba latină, greaca și teologia. După care a ajuns ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, fiind călugărit la Mănăstirea Neamţ. Dornic de desăvârşire, la îndemnul Sfântului…
8:53, miercuri, 5 iulie, 2017 | Continuarea
Cât de importantă este rugăciunea de dimineaţă !
“Mântuitorul, ca Dumnezeu, nu avea nevoie să se retragă la linişte şi în singurătate pentru a se ruga Tatălui ceresc, căci El vedea şi vorbea faţă către faţă cu Tatăl. Dar obişnuia uneori să se roage singur, mai ales noaptea, precum făcea de obicei pe Muntele Taborului şi în Grădina Ghetsimani, ca să ne înveţe…
11:20, marți, 4 iulie, 2017 | Continuarea
Despre ispite și încercări
Din vina căsătoriților, a unuia dintre soți sau chiar din vina ambilor soți, viața unei căsnicii se poate transforma într-o mare nefericire. Posibilitatea unei căsnicii fericite este uriașă, însă nu trebuie să uităm nici de posibilitatea unui eșec. Și doar o viață trăită cu înțelepciune și dreptate te poate ajuta să atingi culmile ideale ale…
12:00, luni, 3 iulie, 2017 | Continuarea
Avva Lot și bătrânul origenist
Deșertul egiptean nu a fost monocrom, ci destul de mozaicat din perspectiva convingerilor teologice ale asceților. Marea dispută care a divizat lumea monahilor a fost cea între origeniști și antropomorfiști, cu variațiile și cu nuanțele ei. Ereticii menționați cel mai des în apoftegme sunt tocmai acești origeniști, despre a căror doctrină nu ni se spune…
12:54, sâmbătă, 1 iulie, 2017 | Continuarea
Muștele. Cît vom continua să așteptăm minuni de la Domnul fără să ridicăm singuri măcar un deget întru ajutorul nostru?
În ultimul timp aici la noi, pe malurile străvechi ale Bîcului, asistăm printre literați la un fenomen extrem de interesant, trecerea masivă a poeților la uneltele prozei. Poeți buni, afirmați scriu nuvele de proporții, romane, chiar și piese de teatru, care, promovate masiv, le aduc un plus de popularitate și o certitudine definitivă a împlinirii….
4:59, miercuri, 21 iunie, 2017 | Continuarea
Educație alimentară – De ce să nu ne temem să postim. Despre lipsa calciului și a proteinelor în timpul postului.
Foarte mulți dintre noi, în special cei ce au intrat recent în viața Bisericii, se lovesc de problema postului. Ne temem de post, căci ne spun părinții, mătușile, prietenii, ba chiar și unii medici că „O să slăbești! Nu vezi cât ești de slabă, mai și postești? O să te îmbolnăvești, căci organismului îi trebuie…
8:14, luni, 19 iunie, 2017 | Continuarea
Icoana Maicii Domnului „Pătimitoarea” cinstită în mod deosebit de către credincioşii orașului Cimișlia
Credincioșii din orașul Cimișlia au avut posibilitatea să aducă în această săptămână cinstire icoanei Maicii Domnului „Pătimitoarea”, adusă din localitatea Otcenaşovka, Ucraina. Cu binecuvântarea Preasfințitului Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, icoana făcătoare de minuni a fost adusă miercuri, 14 iunie 2017, la Biserica centrală din or. Cimișlia, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, păstorită de…
11:40, duminică, 18 iunie, 2017 | Continuarea
ANUNȚ! Tabere de vară la Mănăstirea Curchi
Cu binecuvântarea PS Siluan, Episcop de Orhei, Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”, Curchi, în colaborare cu Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, organizează două tabere de vară. Tabăra pentru copii cu vârste între 8-12 ani se va desfăşura în incinta sfintei mănăstiri Curchi în perioada 10-13 iulie 2017. Iar tabăra pentru tineri cu vârste între 18-27 ani…
12:30, sâmbătă, 17 iunie, 2017 | Continuarea
Să punem în viața noastră pe primul loc Biserica mamă
Un îndrumător îndrăzneț nu este chiar totdeauna de folos, dar unul înțelept este totdeauna necesar. Fiindcă în înțelepciune este totdeauna și îndrăzneală, dar în îndrăzneală nu este totdeauna și înțelepciune.” (Părintele Constantin Sârbu, 1905 – 1975) Cu voia și mila Domnului am ajuns la sfârșit de an școlar, un an cu multe evenimente și realizări…
12:01, vineri, 9 iunie, 2017 | Continuarea
Petr Mamonov – „Mîntuieşte-te pe tine – şi e destul!”
Petr Mamonov este o prezenţă constantă pe acest blog. Mulţi români îl iubesc, îl citesc, îi urmează felul în care a venit la Ortodoxie, la Hristos. De aceea, cînd am decoperit acest lung interviu, imediat am decis că va fi interesant şi pentru cei care nu cunosc limba rusă! Purced la tălmăcirea lui pre limba noastră, cea românească….
6:40, luni, 5 iunie, 2017 | Continuarea
Dumnezeu – Sfânta Treime
Învățătură despre Dumnezeu – Sfânta Treime (Lectură de Valeriu Mârza) „Sfânta Treime este suprema taină a existenţei, care explică toate, sau fără de care nu se poate explica nimic.” (Părintele Dumitru Stăniloae)
5:28, sâmbătă, 3 iunie, 2017 | Continuarea
„A te mântui nu e un lucru complicat, ci e unul înţelept”
„Ştii să învingi, Hannibal, dar nu ştii să profiţi de victorie!”. Aşa ziceau romanii despre unul dintre cei mai mari duşmani ai lor şi luptătorul de excepţie, Hannibal de Cartagina. Precum se ştie, acela învingea în lupte, iar în bătălia de la Cannae a dat Romei o lovitură nemaiauzită şi, în general, a cîştigat numele…
7:00, marți, 30 mai, 2017 | Continuarea
Cu cei mai buni copii la Religie, în pelerinaj la Mănăstirea Marta și Maria
Avem deja o tradiție ca la sfîrșit de an școlar, cei mai buni copii la Religie, să meargă în pelerinaj la mănăstirile din țară. De data aceasta au mers și unii copii nevoiași din cadrul centrului de zi a Bisericii Sf. Dimitrie din Anenii Noi. De multe ori anume aceste lecții practice sînt cele mai…
12:30, marți, 30 mai, 2017 | Continuarea
Mănăstirea Curchi, în imagini rupte din poveste
Mănăstirea Curchi, în imagini rupte din poveste Istorica Mănăstire Curchi – nestemată din coroana Maicii Domnului și leagăn al spiritualității naționale își redeschide astăzi larg porțile pentru tot creștinul care cu inimă smerită și cu gând curat vine să plece genunchii în fața Atotțiitorului și să-și aline setea duhovnicească de liniște, împăcare și curăție… (Siluan,…
10:49, sâmbătă, 27 mai, 2017 | Continuarea
Apel de solidaritate: Anișoara are nevoie de ajutor
Ana Rusu, o mamă care îngrijește de doi copii, are nevoie de ajutor. Ea a fost diagnosticată cu Limfomă Hodgkin, iar soțul ei face un apel către toată lumea de bună credință: ”copiii noştri au mare nevoie de mamică sănătoasă!” Soțul Anei Rusu a lansat un apel plin de durere în care roagă lumea de…
10:20, marți, 23 mai, 2017 | Continuarea

