Articole din rubrica Articole, Educaţia copiilor, Educaţie, Educație religioasă
Copiii simt că părinţii nu-i iubesc atunci când sunt neastâmpăraţi. Cum disciplinăm copiii în mod corect
Disciplina trebuie să fie cu rost şi să slujească dreptăţii. Scopul disciplinării copiilor este să-i învăţăm ce-i bine şi ce-i rău. Copiii au un foarte acut simţ al dreptăţii şi se tulbură când părinţii se mânie din nimic sau când le fac reproşuri neîntemeiate. Dacă le atragem atenţia asupra unei greşeli înainte de a-i pedepsi,…
4:14, luni, 28 octombrie, 2019 | Continuarea
Copiii au nevoie sa petreacă timp cu părinții
În cele mai multe familii, fiecare membru trăieşte parcă după un alt program, stă în camera lui, la televizorul lui, şi urmăreşte programului lui preferat. În opinia mea, toate aceste obiceiuri erodează sentimentul apartenenţei la o familie, legăturile dintre membrii ei şi efectele încă nici nu pot fi pe deplin evaluate. Când ajungi să comunici…
1:14, marți, 22 octombrie, 2019 | Continuarea
Învaţă-i pe copii…
Învățați-i pe copiii voștri că nu au nevoie de nimic din afara lor pentru a fi fericiți – nici o persoană, nici un loc sau lucru – și că adevărata fericire se găsește înăuntrul lor. Învațați-i că lor le sunt de ajuns ei înșiși. Învățați-i pe copiii voștri că eșecul este o ficțiune, că fiecare…
11:30, miercuri, 28 august, 2019 | Continuarea
Taţii se descurcă mai uşor cu fiii, decât mamele
Dacă e să ne gândim serios la viitorul fiu, atunci nu trebuie să-i protejăm fiecare pas. Fiecare părinte stabileşte individual limita riscului, în funcţie de caracterul propriu şi de cel al copilului. O cunoștință, o femeie cu mână de fier, îşi educă fiii după exemplul vechilor spartani. Sub un soare torid, micuţul ei de 2…
12:15, marți, 27 august, 2019 | Continuarea
Din ce cauză devin copiii capricioși?
Cel mai des capriciile apar din cauza firii copilului și a purtării necugetate a părinților. Copilul s-a schimbat, a devenit agitat, pune întrebări la care noi refuzăm să răspundem. El a început să se îmbrace singur, dar noi îl grăbim. Există capricii caracteristice anumitor vârste critice, când apar negativismul, încăpățânarea. Aceste capricii se manifestă la…
12:00, marți, 27 august, 2019 | Continuarea
10 principii importante în educația copiilor. Sfaturi pentru părinți
Cele mai importante sfaturi privind educația copiilor sunt moștenite de la părinți sau împrumutate din lucrările celor mai celebri pedagogi și pediatri. Janusz Korczak este una dintre personalitățile care au marcat secolul trecut prin lucrările sale despre privind educația copiilor. Dacă n-ar fi fost exterminat în lagărul german de la Treblinka, acest pediatru celebru ar…
2:48, joi, 1 august, 2019 | Continuarea
Zâmbeşte şi învață-ți copilul să zâmbească!
Zâmbetul – cel venit din inimă, cel care transmite mesajul „mă bucur” – trebuie să fie nelipsit de pe feţele părinţilor. Sunt atât de frumoşi oamenii când zâmbesc! Mai ales atunci când o fac natural şi nu de complezenţă. Până la urmă, însă, e bun şi un zâmbet de complezenţă; în orice caz, e mult…
1:03, marți, 23 iulie, 2019 | Continuarea
Copiii urmează cu uşurinţă exemplele care le sunt date
Copilul trebuie învăţat să facă binele, tăindu-şi voia. În acest scop, părinţii înşişi să dea exemplu de bună vieţuire, făcându-le copiilor cunoştinţă cu cei a căror grijă de căpetenie este nu pentru plăceri şi onoruri, ci pentru mântuirea sufletului. Copiii urmează cu uşurinţă exemplele care le sunt date. Cât de devreme încep să-şi copieze mama…
2:05, sâmbătă, 20 iulie, 2019 | Continuarea
Ar trebui ca părinții să-și protejeze copiii de dispozitivele electronice? Gabor Maté explică dependența
Brian Rose: Spune-mi despre rețelele de socializare, pentru că băieții mei nu au ajuns acolo încă, deși pot să se descurce destul de rapid pe un laptop, dar nu sunt pe rețelele de socializare, dar fiica mea este, desigur. Evident, acel grup de prieteni de aceeași vârstă este la îndemână pe acest nou dispozitiv care…
1:15, miercuri, 26 iunie, 2019 | Continuarea
Îndemn pentru elevi: Alege ora de Religie! sau De ce preţuiesc tinerii ora de religie?
Câteva impresii ale elevilor de la ora de Religie… „Ora de religie în școală a reprezentat aprofundarea cunoștințelor mele în acest domeniu. Am aflat lucruri noi despre viață, despre istorie și despre puterea lui Dumnezeu. Datorită profesoarei mele, pe care o admir foarte mult și care a știut să se facă plăcută, ora de religie…
10:48, luni, 20 mai, 2019 | Continuarea
Cu cât îți îmbrățișezi mai mult copiii, cu atât devin mai inteligenți. Iată de ce!
Cu cât îți îmbrățișezi mai mult copilul, cu atât mai bine își dezvoltă creierul, spun autorii unui studiu recent al Spitalului Nationwide pentru Copii din Ohio. Cercetătorii au intervievat 125 de copii prematur și pe termen lung, studiind răspunsurile lor la contactul fizic. Ei au descoperit ca bebelușii prematur răspund la afecțiune mai puțin decât…
3:30, marți, 5 februarie, 2019 | Continuarea
Ce se întâmplă când purtați ură în inima voastră…
Într-o zi, o învățătoare le-a spus copiilor din clasa ei să vină cu o pungă de plastic cu câțiva cartofi. Fiecare cartof va primi numele unei persoane pe care copilul o urăște. A doua zi, fiecare copil a adus cartofi. Unii aveau doi cartofi, alții trei… în timp ce câțiva aveau cinci. Învățătoarea le-a spus…
7:20, joi, 19 aprilie, 2018 | Continuarea
„Părinții care insuflă copiilor ideea că sînt egali cu adulții riscă să-i transforme în oameni nefericiți”
Cel mai frumos lucru care i se poate întîmpla unui om este să aspire. Aspirația este iubirea în mișcare. Doar prin aspirație neîntreruptă sîntem buni, nu putem fi buni în stare înțepenită. Binele și iubirea nu sînt valori fixe, ci sînt într-o continuă mișcare spre desăvîrșire. A lipsi pe cineva de aspirații, înseamnă a-l lipsi…
8:38, miercuri, 21 martie, 2018 | Continuarea
Un copil este cuminte dacă-i dedici multe eforturi
Să ajungem acum la lucrul cel mai important dintre toate: înfrânarea. Un copil este cuminte dacă-i dedici multe eforturi. Această parte a înţelepciunii e întinsă şi minunată, pentru că presupune multă învăţătură despre Dumnezeu, despre darurile Sale, despre gheenă şi despre Împărăţia Cerurilor. Şi spune Scriptura: „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii” (Pilde 1,7). Să-i…
8:53, vineri, 9 februarie, 2018 | Continuarea
Părintele Constantin Necula, despre rolul de mamă
Părintele Profesor Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, despre rolul de mamă.
9:06, luni, 5 februarie, 2018 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice