Articole din rubrica Acatiste, Avortul. Planificarea familială, Biserica
Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos pentru pruncii avortați
Mergând la locul de rugăciune, în faţa icoanei, aprinde candela şi o lumânare de ceară; dacă se poate, aprinde într-o căţuie şi puţină tămâie curată şi, cu mintea trează, fa-ţi semnul crucii de trei ori, zicând de fiecare dată: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.După aceea să stai puţin, în…
10:55, duminică, 17 aprilie, 2016 | Continuarea
Cearta în familie nu e un mijloc de înlăturare a răului…
Părinte, de obicei grijile vieţii, nu întotdeauna, dar de multe ori, duc la probleme în familie, probleme între prieteni. Ce cale le recomandaţi să urmeze în aceste situaţii? Mi-aduc aminte că atunci când eram copil se spunea în familie că şi din pricina sărăciei şi din pricina necazurilor vin certurile. Şi mi se întâmplă şi…
1:00, miercuri, 6 aprilie, 2016 | Continuarea
O sarcină nedorită?
Răspunsul la această întrebare depinde de omul care răspunde. Într-un fel vede avortul o fată de liceu care a rămas însărcinată împotriva voii sale, altfel vede avortul o femeie care până la căsătorie a făcut multe avorturi, iar atunci când s-a căsătorit și a vrut să-și întemeieze o familie a descoperit că nu mai poate…
4:30, luni, 4 aprilie, 2016 | Continuarea
Rugăciunea părinților pentru copilul nou-născut
Doamne Iisuse Hristoase, Care ne-ai dăruit acest copil, rânduieşte precum ştii intrarea lui în rândul celor drept-credincioşi care au fost luminaţi prin Sfântul Botez. Doamne, dăruieşte-i sănătate şi putere acestui prunc, Tu, Care ai fost crescut cu grijă de către Preasfânta Fecioară. Doamne, să nu vină peste noi mânia Ta şi să nu îngădui ca…
9:28, miercuri, 30 martie, 2016 | Continuarea
Educație alimentară – Știm cu adevărat cum să servim și să luăm masa?
În lumea tradițională, mâncarea și masa erau considerate sfinte, și pe bună dreptate. Ne hrănim trupul dat de Dumnezeu, cu mâncarea dată tot de El. În lumea contemporană, însă, masa s-a transformat în cu totul altceva. Momentul în care îi aducem aminte soțului despre robinetul pe care nu l-a reparat încă, despre tigaia fără de…
11:49, miercuri, 30 martie, 2016 | Continuarea
Ai dori să-ţi laşi copilul bogat? Învaţă-l să fie cinstit
Iubirea de bani pe toate le răstoarnă, le distruge, așa cum un tiran pune stăpânire pe o cetate, și lipsește sufletele oamenilor de frica de Dumnezeu. De aceea suntem indiferenți și nu ne pasă nici de mântuirea noastră, nici de mântuirea copiilor noștri. Scopul nostru e cum să devenim mai bogați și să ne lăsăm…
6:10, luni, 28 martie, 2016 | Continuarea
«Să nu te atingi de soție!»
Această îtâmplare a avut loc cu circa 20 de ani în urmă. Inițial ne-am căsătorit doar civil, apoi am hotărât să facem și cununia religioasă. Îmi amintesc că s-a întâmplat în preajma Postului Mare. Și cu cât mai aproape era începutul postului, cu atât mai tristă deveneam. Soțul s-a cununat cu mine în biserica ortodoxă,…
11:29, sâmbătă, 26 martie, 2016 | Continuarea
Nimic nu este mai tare decât femeia evlavioasă şi înţeleaptă
Pe când femeia, şezând în casă, ca într-o şcoală de filozofie, şi adunându-şi mintea în sine va putea să ia aminte la rugăciuni şi la citiri şi la cealaltă filosofie. Şi precum cei ce locuiesc în pustietăţi nu au nimic care să-i îngreuieze, aşa şi ea, fiind pururea înlăuntrul casei, poate necontenit să se bucure…
4:40, marți, 8 martie, 2016 | Continuarea
Mama – izvor nesecat de dragoste
Maternitatea este un dar al lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. Prin maternitate, femeia este chemată să slujească tainei vieții, firește nu numai ca păstrare a vieții biologice, dar mai ales ca expresie și trăire a vieții în Duhul Sfânt. Caracteristica structurii sufletești a femeii este altruismul. Femeia-mamă, în autenticitatea ei, îi are ca centru al…
12:20, marți, 8 martie, 2016 | Continuarea
Doar cu harul dumnezeiesc este posibilă realizarea căsătoriei
Omul, pentru a fi apt de căsătorie, trebuie să fi dobândit o oarecare maturitate. Cei care nu s-au dezvoltat normal pentru vârsta lor, ca persoane, cei care depind încă de părinţii lor, care au nevoie de siguranţa şi satisfacerea nevoilor lor din partea altora sau cei care cer numai satisfacerea propriilor nevoi psihologice sau intime,…
9:36, marți, 8 martie, 2016 | Continuarea
În deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu
Într-o zi a venit la Colibă cineva şi mi-a spus că este foarte mâhnit, pentru că nu se înţelege cu femeia lui. Cu toate acestea am văzut că nu există ceva serios între ei. El are o “umflătură”, femeia lui alta şi de aceea nu se pot apropia unul de altul. Au nevoie de puţină…
6:40, miercuri, 2 martie, 2016 | Continuarea
Există o singură putere capabilă să depăşească singurătatea omului: această putere e dragostea
O altă sarcină a legăturii conjugale este depăşirea singurătăţii. Omului îi este greu, „nu-i este bine” să fie singur. Dezbinarea dintre oameni, izolarea constituie un simptom îngrijorător al vremii noastre. Familia este o biruinţă asupra dezbinării. Statul care constă din familii armonioase este puternic, şi acest lucru ne lipseşte foarte mult acum. Atunci când omul…
10:50, miercuri, 2 martie, 2016 | Continuarea
Evlavia părinţilor şi sănătatea spirituala a copiilor se afla într-o legătură strânsă
In vacuumul spiritual, umplut de permisivitatea absoluta si uneori chiar de indracire, te poti sprijini doar pe o spiritualitate autentica si pe setea de Lumina. Nu trebuie sa permitem ca fiul sau fiica noastra sa creasca singur, ca o buruiana pe marginea drumului, fara sa inteleaga unde este Dumnezeu si unde este intunericul, unde este…
7:50, miercuri, 2 martie, 2016 | Continuarea
Soţii pot deveni „suflete pereche“: Mituri care ne sabotează împlinirea în căsătorie
În cultura noastră, există numeroase mituri, idei preconcepute, cu privire la căsătorie, care ajung să acţioneze din interior şi riscă să aibă efecte distructive asupra relaţiei dintre soţi. Reproşuri, acuze, conflicte interminabile sau tăceri îngheţate, sentimentul de însingurare, senzaţia că soţul/soţia nu ne mai înţelege pot avea drept punct de pornire ideile, aşteptările nerealiste cu…
7:20, marți, 1 martie, 2016 | Continuarea
Mai bine prea târziu decât niciodată (Prozrenie) – film rusesc cu subtitrare în româna
Filmul „Mai bine prea târziu decât niciodată” ne prezintă o poveste impresionantă și tristă despre o femeie ce face un avort pentru a nu renunța la cariera de actriță. Suferind și regretând, însă, cele întâmplate, ea face un gest cu totul neașteptat. Regizor: Tatiana Erdenko În rolurile principale: Arina Lâcova, Anatolii Kurkovski Anul apariției: 2012…
5:45, duminică, 28 februarie, 2016 | Continuarea

