Articole din rubrica Acatiste, Articole, Interviu, Sfaturi duhovnicești
Cum ne mântuim astăzi?
De vorbă cu Părintele David de la Mănăstirea Putna – Mai iau creştinii în serios problema mântuirii? – Nu cred lucrul acesta. Prea puţini. Faptele vorbesc. Părintele Iachint de la Putna spunea: „Vorba sună, fapta tună”. Un creştin care ia în serios problema mântuirii ar trebui să „zboare pe sus”, ca Sfinţii Părinţi. De ce…
10:12, joi, 17 aprilie, 2014 | Continuarea
Cum putem trăi cu adevărat bucuria Învierii
Pregătirea pentru Învierea Domnului trebuie făcută în duh de rugăciune şi post, prin eliberarea de egoism şi descoperirea revelaţiei dumnezeieşti prin iubire. Rugăciunea pe care o facem pentru iertarea păcatelor devine hrană spirituală, anulând astfel hrana materială. Spovedania ne ridică din păcat pironindu-ne pe cruce, ca mai apoi să înviem prin Sfânta Euharistie. Un interviu…
3:32, marți, 15 aprilie, 2014 | Continuarea
In Memoriam Ion Aldea Teodorovici
Ion Aldea Teodorovici (n. 7 aprilie 1954, Leova, Republica Moldova – d. 30 octombrie 1992, Coșereni, România) a fost compozitor și cântăreț român din Republica Moldova. Ion Aldea Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire, în orașul Leova. Dragostea pentru muzică, manifestată timpuriu, i-a fost cultivată de părinți. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a…
11:15, luni, 7 aprilie, 2014 | Continuarea
Un interviu cu Dumnezeu
La studiile pe care le urmez, am primit o însărcinare de a prezenta un interviu imaginar cu o personaliate cunoscută şi apreciată. Dar deoarece acei care cu adevărat sunt personalităţi remarcabile pentru mine, nu sunt cunoscuţi atât de mult pe cât ar merita să fie, şi din contra acei care sunt personalităţi de valoare pentru…
3:09, sâmbătă, 5 aprilie, 2014 | Continuarea
Bill Gates: „Are sens să crezi în Dumnezeu”
Cel mai bogat om din lume a declarat recent că face parte dintr-o familie creştină, care frecventează biserica şi în care credinţa în Dumnezeu este foarte importantă. Într-un interviu pentru Rolling Stone, Bill Gates vorbeşte despre religie ca fiind un sistem foarte important şi un cadru benefic pentru creşterea şi educarea copiilor săi, care au…
11:37, luni, 24 martie, 2014 | Continuarea
Pr. Varahiil: Până nu ne oprim de la păcate, nu ne putem mântui
Vă propunem spre atenţie un interviu realizat cu Părintele Varahiil de la Sfânta Mănăstire Noul-Neamţ, pentru a afla gândurile şi poveţele unui monah cu trăire deosebită. Părintele Varahiil a venit la Mănăstirea Noul-Neamţ în anul 1941, pe când avea 23 de ani. După închiderea locaşului sânt, din 1962 până în 1990, s-a nevoit la unele…
10:07, duminică, 23 martie, 2014 | Continuarea
Eu port în inima mea un Chișinău care nu există
Obișnuim astăzi să ne clarificăm relațiile cu persoanele pe care le iubim sau alături de care lucrăm. Încercăm să găsim răspunsuri la unele situații dificile din relațiile noastre cu familia, cu persoanele iubite. Dacă ceva nu merge în această relație, ceva nu e clar, apelăm la psihologi, la confidenți, la prieteni, pentru a înțelege unde…
11:52, miercuri, 5 martie, 2014 | Continuarea
Student în România anului 2014: „N-am curajul să spun că țin post”
Luna aprilie, anul 1951, închisoarea de la Pitești. Nicolae Purcărea, un tânăr deținut politic de 28 de ani a coborât în infern. Reeducare prin tortură. După 11 ani de închisoare, în care a suferit pentru a-și păstra credința și demnitatea, stătea drept înaintea lui Eugen Țurcanu, cel mai cumplit torționar al României comuniste. Țurcanu îl…
3:21, marți, 25 februarie, 2014 | Continuarea
Sectele – capcane pentru naivi. Mărturiile roabei lui Dumnezeu Ludmila, care mai bine de zece ani a fost membră a sectelor protestante
Roaba lui Dumnezeu Ludmila mai bine de zece ani a fost membră a sectelor protestante, „baptismul” şi „penticotalii”. De la început ea nu a avut dorinţa să ne povestească despre calea sa dificilă, dar motivul prin care s-a hotărât să răspundă la întrebările noastre, a fost faptul că acest interviu ar putea să ferească pe…
10:59, joi, 20 februarie, 2014 | Continuarea
Europa şi homosexualitatea. Medic de familie: „Raportul Lunacek încalcă drepturile omului” (interviu)
Vă prezentăm un interviu realizat cu Alina Ioana Dida, medic de familie şi colaboratoare la site-urile Rost Online şi Culturavieţii.ro. Interviul a fost realizat de Epoch Times. Parlamentul European a aprobat la începutul lunii februarie, cu 394 de voturi pentru, 176 împotrivă şi 72 de abţineri „Foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei şi discriminării…
1:07, sâmbătă, 15 februarie, 2014 | Continuarea
/Hotnews.ro/ Republica Moldova: Fundamentalismul ortodox contra Vestului
Din strada, nici nu pare o biserica. E o cladire scunda, vopsita intr-un verde sters, cu acoperisul de tabla, la fel ca multe alte case din centrul Chisinaului. O cruce de lemn infipta in trotuarul din fata intrarii si o clopotnita cu cinci clopote de diferite dimensiuni, impodobita la randul ei cu o cruce, arata…
11:14, vineri, 14 februarie, 2014 | Continuarea
Ieromonahul Savatie Baştovoi: Oamenii de stat caută în biserici ceea ce nu au: credibilitate
— Scriaţi, recent, într-un eseu, „nu mă apasă atât relele pe care le fac, pe cât mă apasă binele pe care nu-l fac”. Când şi cum aţi înţeles, aţi simţit asta? — Orice înţeles e o taină care se produce în inima omului. În afara tainei, cunoaşterea nu există, deoarece pentru noi, creştinii, cunoaşterea nu…
10:19, joi, 13 februarie, 2014 | Continuarea
Patriarhul Chiril a vizitat facilităţile olimpice de la Soci
Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Chiril, sosit la Soci, a vizitat o serie de facilități sportive de la Jocurile Olimpice. Vizitând unul din centrele sportive, Patriarhul Chiril a declarat într-un interviu pentru RIA „Novosti” :”Consider că sportul aduce mari beneficii omului. Exercițiile, dar şi pregătirea psihologică care-l însoțește pe cel care practică sportul, au un…
7:42, miercuri, 5 februarie, 2014 | Continuarea
Egalitate în societate și în Biserică
În ultimul timp, tot mai mai mult se vorbește despre atitudinile, comportamentul și obligaţiile femeii, dar foarte puţin se accentuează despre cum ar trebui să fie un bărbat. Acest subiect poate fi analizat din multe aspecte, dar mi-am propus să-l abordez din punctul de vedere al Bisericii. În acest scop am realizat un interviu cu…
9:33, marți, 4 februarie, 2014 | Continuarea
Rusia: Solicitare de deschidere a unor lăcaşuri de rugăciune în toate aeroporturile din ţară
În data de 4 ianuarie 2014, președintele Uniunii Ruse a Cetățenilor Ortodocși, Valentin Lebedev, a anunţat că pregăteşte o scrisoare pentru Ministrul Transporturilor, în care va solicita înfiinţarea unor lăcaşuri de rugăciune în toate aeroporturile din ţară. „Împreună cu Biserica Ortodoxă Rusă am înaintat această idee la diferite forumuri, dar, până acum, nu am găsit…
8:36, sâmbătă, 25 ianuarie, 2014 | Continuarea

