Articole din rubrica Monitorizarea presei
David Cameron: redefinirea căsătoriei este unul din momentele de care sunt cel mai mândru
Premierul britanic „conservator” David Cameron ne furnizează o nouă mostră de „atașament” la valorile conservatoare. Cu ocazia unei reuniuni publice el a declarat, în weekend-ul trecut, că legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex în Marea Britanie a fost una din realizările sale cele mai importante. Întrebat care au fost cele mai semnificative realizări ale…
2:35, vineri, 16 ianuarie, 2015 | Continuarea
Când politica e ipocrită, unele vieți par mai importante decât altele
În timp ce la Paris, 50 de șefi de stat și lideri globali au participat alături de peste un milion de cetățeni la un marș exprimându-și revolta, dar și solidaritatea cu poporul francez după uciderea celor 17 francezi de către trei teroriști fundamentaliști islamici, masacrul comis în Nigeria de gruparea teroristă Boko Haram (afiliată Al Quaida),…
11:25, vineri, 16 ianuarie, 2015 | Continuarea
Mai mamă decât mama – o pisică a încălzit câteva ore copilul abandonat
Într-una din cladirile inalte din Obninsk, regiunea Kaluga (Rusia) a fost găsit un copilaș abandonat. Temperatura din bloc era destul de scăzută, dar copilul nu a pățit nimic datorită unei pisici fără stăpân. Pisica Murka, care de trei ani care locuiește în acest bloc, s-a culcat în cutia unde a fost abandonat copilul, astfel încât…
7:20, joi, 15 ianuarie, 2015 | Continuarea
Mitropolitul Ioan al Banatului: Astăzi avem de-a face cu o agresiune culturală externă
Manifestările dedicate Zilei Naționale a Culturii Române și împlinirea a 165 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu au fost deschise joi, la Timișoara, de Filiala locală a Academiei Române, eveniment în cadrul căruia mitropolitul Banatului, ÎPSS Ioan Selejan, susținând alocuțiunea cu tema ‘Cultura – candela neamului’. Înaltul prelat a afirmat că astăzi…
3:33, joi, 15 ianuarie, 2015 | Continuarea
Site-ul ziarului Lumina al BOR a fost spart: Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah
Site-ul ziarului Lumina al Bisericii Ortodoxe Române a fost spart de hackeri, care au postat un mesaj în limba franceză: „Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah, iar Mahomed este trimisul lui Allah”. Atacul este revendicat de hackerii „darkshadow” şi „xWARRIORtn”. Pe site a fost postat următorul mesaj: „Nous sommes habitués à votre faiblesse quand…
9:38, miercuri, 14 ianuarie, 2015 | Continuarea
13 ianuarie 2015: Cuviosul Paisie Aghioritul a fost trecut în rândul sfinților
Sfântul Sinod, sub președinția Sanctității Sale, s-a întrunit în ședință ordinară astăzi, marți, 13 ianuarie 2015, pentru a dezbate temele înscrise pe ordinea de zi. În timpul ei, Sfântul Sinod : a) aprobând, în unanimitate, referatul Comisiei Canonice, a înscris în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe pe monahul Paisie Aghioritul și b) la propunerea Sanctității Sale,…
10:05, marți, 13 ianuarie, 2015 | Continuarea
O biserică ortodoxă română a fost profanată în Franţa
Portalul francez L’observatoire de Christianophobie anunță că în dimineața zilei de 10 ianuarie, în jurul orei 10, poliţia a făcut constatarea la faţa locului că biserica ortodoxă română „Sf. Ioan de Kronstadt şi Sf. Nectarie de Eghina” din Rennes, Franţa, a fost profanată. Două jardiniere aflate pe treptele bisericii au fost răsturnate şi sparte, crucile au…
9:30, marți, 13 ianuarie, 2015 | Continuarea
Îmbrăţişarea care a salvat-o pe Kyrie
Practica medicală are uneori nevoie de situaţii extreme pentru a se ridica la un nou nivel, aşa cum s-a întâmplat în anul 1995 cu gemenele Brille şi Kyrie Jackson care s-au născut cu douăsprezece săptămâni înainte de data preconizată a naşterii. Ambele s-au născut pe 17 octombrie. Protocolul medical al Statelor Unite prevedea ca ele…
9:23, marți, 13 ianuarie, 2015 | Continuarea
Dorin Chirtoacă și-a cerut scuze de la Mitropolia Moldovei pentru declarațiile șefei Direcției Cultură
Dorin Chirtoacă, și-a cerut scuze de la Mitropolia Moldovei pentru declarațiile șefei Direcției Cultură, Lucia Culev. Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, Chirtoacă scrie că a primit o scrisoare de la Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldovei, care își exprimă regretul și nedumerirea față de declarațiile Luciei Culev. La rândul său,…
11:05, duminică, 11 ianuarie, 2015 | Continuarea
Casa familiei modeste din Hârtopul Mic s-a umplut de daruri și …bucurie
Casa unei familii din Criuleni, care a sarbatorit acum 4 zile Craciunul la o masa modesta si fara prea multe daruri pentru copii, s-a umplut de oaspeti. Induiosati dupa ce au vizionat un reportaj la Pro TV, zeci de oameni au venit sa le aduca daruri. Cei doi copii nu mai contenesc sa admire jucariile…
9:15, duminică, 11 ianuarie, 2015 | Continuarea
Autorităţile din UTA Gagauz-Yeri au discutat cu clerul din autonomie posibilitatea creării unei Eparhii găgăuze
Potrivit site-ului local www.gagauzinfo.md, la o întâlnire organizată săptămâna aceasta cu participarea conducerii locale şi a preoţilor din regiune a asistat şi episcopul de Comrat şi Cahul Anatolie. La eveniment, s-a menţionat că un grup de enoriaşi locali a avut anterior şi o întrevedere cu mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove Vladimir, unde s-a discutat…
8:04, duminică, 11 ianuarie, 2015 | Continuarea
O mamă britanică însărcinată refuză sfatul doctorilor de a avorta bebeluşul prematur. Un an mai târziu, copilul este sănătos
O situaţie obişnuită: o mamă însărcinată căreia i se spune că bebeluşul său nu este viabil refuză să cedeze la ceea ce ea considera presiune din partea medicilor pentru a avorta. Cu siguranţă, micul Jett Morris, care s-a născut prematur la 25 de săptămâni, nu auzea scenariile triste şi înfricoşătoare la care urma să fie…
3:12, vineri, 9 ianuarie, 2015 | Continuarea
Un băieţel autist poate câştiga premiul Nobel
Kristine Barnett a fost uluită când fiul ei, Jacob, pe care medicii l-au diagnosticat cu autism la vârsta de 2 ani, a rezolvat un puzzle de 5000 de piese la vârsta de 3 ani. Aşa că l-a înscris într-un program special şi l-a lăsat să studieze despre lucrurile care îl pasionau. Astăzi, la vârsta de…
10:00, joi, 8 ianuarie, 2015 | Continuarea
Planned Parenthood: Peste 320.000 de avorturi la cerere în 2014
Anul trecut, organizaţia Planned Parenthood din SUA a efectuat peste 327.000 de avorturi la cerere şi a avut venituri de peste 500 milioane dolari doar de la contribuabili. Profitul înregistrat depăşeşte 120 milioane dolari. Avorturile reprezintă 94% din totalul serviciilor „de sănătate” oferite femeilor gravide, de către această organizaţie. De-a lungul timpului, ponderea altor servicii,…
4:29, joi, 8 ianuarie, 2015 | Continuarea
Scuze, dar eu nu sunt Charlie!
Ca şi în perioada ce a urmat publicării iniţiale a caricaturilor ce îl ridiculizau pe fondatorul religiei musulmane, şi în urma evenimentelor tragice de astăzi, aud tot felul de comentarii ce trădează stupizenie, superficialitate vinovată şi deci o incapacitate de a înţelege natura situaţiei, altminteri extrem de grave (mai ales dacă ţinem cont că recentele…
3:23, joi, 8 ianuarie, 2015 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova