Articole din rubrica Monitorizarea presei
Expoziţie stradală dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni la Chişinău
Până în data de 18 august, românii de peste Prut pot vizita expoziţia stradală „Constantin Brâncoveanu şi epoca sa“, organizată la Galeria La Rond, situată în apropierea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău, informează Ziarul Lumina. Evenimentul este prilejuit de împlinirea celor 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Voievod…
9:05, miercuri, 23 iulie, 2014 | Continuarea
Şapte ani de la trecerea la cele veşnice a Patriarhului Teoctist
Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Română comemorează şapte ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007). Solemnităţile organizate în Catedrala patriarhală cu ocazia acestui eveniment cuprind: – 09.00 – 11.30 slujba Sfintei Liturghii; – 11.30 – 12.00 slujba Parastasului; – 12.15 – lansarea volumului comemorativ intitulat:…
8:30, miercuri, 23 iulie, 2014 | Continuarea
Membrii unei asociaţii religioase ameninţă Mitropolia Moldovei cu greva foamei. „Noi pierdem ortodoxia”
Membrii Asociaţiei „Pro Ortodoxia” ameninţă cu greva foamei dacă mitropolitul Vladimir nu va lua atitudine în cazul legilor antidiscriminare promovate de autorităţi. Activiştii au ieşit în faţa presei astăzi, după ce, timp de 40 de zile, au protestat în faţa sediului Mitropoliei Moldovei. „Dacă biserica ortodoxă în persoana sinodului în fruntea căruia se află mitropolitul…
7:12, miercuri, 23 iulie, 2014 | Continuarea
22 iulie, are loc Parastasul de 31 de ani al Părintelui Ilie Lăcătușu, găsit neputrizit și binemirositor în Giulești
Mulți dintre cei ce au fost „să vadă minunea” mărturisesc că mâinile părintelui sunt, uneori calde, ba chiar că ar clipi sau și-ar mișca ușor buzele. Imaginația lor sau nu, cert este că acest preot a fost descoperit, în 1998, în cimitirul din Giulești al Capitalei, întreg, neputrezit și binemirositor, întocmai ca un sfânt. Deși…
12:54, marți, 22 iulie, 2014 | Continuarea
Canonizaţi Sfinţii închisorilor ! Protest împotriva indiferenței Patriarhiei față de Sfinții închisorilor
După Dreptul canonic ortodox, semne ale sfinţeniei sunt: – moartea martirică – dovada cea mai certă; – mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe; – viaţa curată, viaţa sfântă; – darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte. Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei: – să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă; – puterea de a…
11:00, marți, 22 iulie, 2014 | Continuarea
Scrisoarea emoționantă a unui medic norvegian către Obama: Dacă ați sta o noapte cu noi, ați decide să puneți punct carnagiului palestinian
Un medic norvegian care lucrează voluntar la un spital din Gaza a trimis o scrisoare deschisă președintelui american Barack Obama, în care îl invită să petreacă măcar o noapte la spitalul din Shifa, unde sunt aduși morții și răniții palestinieni în urma ofensivei armatei israeliene din Fâșia Gaza. Medicul Mads Gilbert, care asistă zilnic la…
8:59, luni, 21 iulie, 2014 | Continuarea
Înalt Prea Sfințitul Vladimir a marcat 25 de ani de când este mitropolit
Oaspeti de rang inalt si cadouri care mai de care. Politicienii au facut astazi coada la Mitropolie ca sa-l felicite pe InaltPreaSfintitul Vladimir cu ocazia a 25 de ani de cand este mitropolit. Presedintele, premierul, seful legislativului, dar si alti demnitari de seama au venit cu daruri alese si urari de sanatate. Igor CORMAN, PRESEDINTE…
9:05, duminică, 20 iulie, 2014 | Continuarea
Creștinii din Irak, amenințați cu moartea de jihadiștii SIIL. ”Vă convertiți, plătiți taxă sau vă ucidem!”
”Te convertești, plătești sau mori”. Așa sună ultimatumul SIIL, organizația jihadistă islamică Statul Islamic pentru Irak și Levant, care a preluat controlul asupra unor zone mari din Irak, îl dă creștinilor din orașul Mosul. Una dintre cele mai vechi comunități din Irak, cea creștină, este amenințată cu dispariția, în urma prigoanei la care este supusă…
7:23, duminică, 20 iulie, 2014 | Continuarea
Patriarhul României a îndemnat la rugăciune pentru victimele tragediei din Ucraina
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi la Sfintei Liturghii oficiată astăzi, 20 iulie 2014, la Mănăstirea Caraiman, să se roage pentru cei trecuţi la Domnul în urma tragediei din Ucraina. „Trebuie să pomenim în rugăciunile noastre pe oameni care, în data de 17 iulie anul acesta, au murit în tragicul accident din…
1:56, duminică, 20 iulie, 2014 | Continuarea
Sute de preoţi şi enoriaşi au pornit într-un Drum al Crucii şi al Pocăinţei. „Este o ocazie de a mulţumi lui Dumnezeu”
Sute de preoţi şi enoriaşi au pornit astăzi într-un Drum al Crucii şi al Pocăinţei, în jurul capitalei. Procesiunea va dura până în data de 20 iulie, iar credincioşii fac popasuri la mai multe biserici din capitală. Ala Bordeianu este profesoară de vioară şi de 11 ani participă la Drumul Crucii şi al Pocăinţei. Femeia…
12:45, sâmbătă, 19 iulie, 2014 | Continuarea
Părintele Arsenie Papacioc – 3 ani de la trecerea la Domnul
Pe 19 iulie se împlinesc trei ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Papacioc, fostul duhovnic al Mănăstirii “Sfânta Maria” – Techirghiol. Parastasul va fi oficiat mâine, după Sfânta Liturghie, informează TRINITAS TV. Părintele Arsenie Papacioc s-a născut în anul 1914, în satul Miseleanu, judeţul Ialomiţa. Tuns în monahism la Mănăstirea Antim din…
8:58, vineri, 18 iulie, 2014 | Continuarea
Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani
În ziua de marţi, 22 iulie 2014, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani. În perioada 19 – 23 iulie 2014, Patriarhul României se va afla pentru activităţi misionare şi vizite de şantier în zona Prahovei din Arhiepiscopia Bucureştilor. Ca atare, mesajele de felicitare cu ocazia aniversării zilei…
8:53, vineri, 18 iulie, 2014 | Continuarea
Inchizitorii printre noi
Imaginati-va ca intr-o zi firma la care lucrati va da un chestionar cu intrebari personale de genul: (1) sunteti membru al comunitatii homosexuale? (2) sunteti un aliat al comunitatii homosexuale, chiar daca nu va identificati ca fiind homosexual? Vi se par ireale ori imposibile astfel de intrebari? Daca raspundeti negativ, va inselati. Ele incep sa…
7:01, vineri, 18 iulie, 2014 | Continuarea
Parastas pentru Mitropolitul Iosif Naniescu
Cu prilejul împlinirii a 196 de ani de la nașterea Mitropolitului Iosif Naniescu a fost săvârșită, ieri seară, o slujbă de pomenire la mormântul ierarhului, informează TRINITAS TV. Numit cel sfânt şi milostiv, Iosif Naniescu a fost, timp de 27 de ani, mitropolit al Moldovei. El a continuat opera începută de Mitropolitul Veniamin Costachi, finalizând…
12:09, joi, 17 iulie, 2014 | Continuarea
„Moaștele de la București ale Sfântului Nicolae sunt false” – O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară
Referitor la articolul intitulat „Moaștele de la București ale Sfântului Nicolae sunt FALSE”. Câte dintre celelalte 10.000 de relicve din România sunt autentice apărut în cotidianul România Liberădin ziua de 15 iulie 2014, sub semnătura domnilor Petru Răchită şi Răzvan Chiruţă, precizăm: Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae au fost aduse de cruciaţi în oraşul italian Bari în secolul al…
10:15, joi, 17 iulie, 2014 | Continuarea

