Articole din rubrica Ştiri
ÎPS Mitropolit Vladimir: Bucuria şi frumuseţea Sfintelor Paşti să vă cuprindă sufletul!
Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la Învierea Domnului 2016 „Şi a înviat a treia zi după Scripturi…” (Din Simbolul Credinţei) Preasfinţiţi ierarhi, Preacucernici părinţi, Cuvios cin monahal, drept-măritori creştini, Hristos a Înviat! Din milostivirea lui Dumnezeu, ne învrednicim şi în acest an să prăznuim, cu bucurie sfântă, slăvita sărbătoare a Învierii Domnului. Am parcurs itinerarul…
4:00, sâmbătă, 30 aprilie, 2016 | Continuarea
Sfânta Lumină a pogorât și în acest an la Ierusalim. HRISTOS A ÎNVIAT!
În jurul orei 14:29, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a ieșit din Sfântul Mormânt și a dat Lumina Sfântă tuturor celor prezenţi.Lumina Sfântă a venit la Ierusalim, la Mormântul Domnului. Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat numai în stihar, a intrat în Sfântul Mormânt. În interior, Preafericirea Sa a îngenuncheat înaintea dalei de marmură ce acoperă…
3:40, sâmbătă, 30 aprilie, 2016 | Continuarea
Continuă campania „Un dar pentru biserica de acasă”
În ajunul Praznicului Învierii Mîntuitorului, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, campania cu caracter filantropic „Un dar pentru biserica de acasă” a ajuns și la Maria URSU din capitală. Maria are vîrsta de 12 ani și este diagnosticată cu tetrapareză spastică, luxație totală bilaterală de șold și scolioză toracolombară gr. IV….
12:53, sâmbătă, 30 aprilie, 2016 | Continuarea
Sfânta și Marea Sâmbătă la Catedrala mitropolitană din Chișinău
În Sfânta și Marea Sâmbătă, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei, s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei mitropolitane. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. În cadrul acestei sfinte slujbe s-au citit 16 Paremii,…
12:39, sâmbătă, 30 aprilie, 2016 | Continuarea
Experienţa urcuşului duhovnicesc
În perioada Postului Mare, în cadrul Gimnaziului nr. 31 din Chişinău s-au desfăşurat un şir de activităţi coordonate de profesorul de religie Veaceslav Iordachescu, menite să aducă mesajul corect al postirii către elevii şi cadrele didactice ale instituţiei. O parte a activităţilor s-au desfăşurat nemijlocit în cadrul orei de religie, avînd continuitate în etapa de…
10:34, sâmbătă, 30 aprilie, 2016 | Continuarea
Drumul crucii în Vinerea Mare la Nisporeni
Deja al IV-lea an, în cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, are loc acest drum al crucii numit de către teologii biblişti Via Dolorosa. Acesta se începea de la Tribunalul lui Pilat, din partea cea mai de jos a oraşului, şi continua până…
12:01, sâmbătă, 30 aprilie, 2016 | Continuarea
„Părinte, te rog din suflet mai stai să mai vorbim despre Dumnezeu…”
„Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul.” (Sfântul Prooroc David) Zilele din Săptămâna Patimilor sunt un bun prilej de a participa la sfintele slujbe premergătoare Învierii Domnului, dar și de face faptele milei cu cei sărmani și neajutorați. Astfel, nu spre laudă, dar…
1:59, vineri, 29 aprilie, 2016 | Continuarea
Tradiţii populare de Sf. Paşti expuse la Liceul „G. Meniuc” din capitală
În Săptămâna Patimilor, elevii de la ciclul gimnazial şi cel liceal din cadrul Liceului Teoretic „G. Meniuc” din Chişinău au organizat şi desfăşurat un proiect educaţional cu genericul „Lumină din lumină”, care a fost dedicat tradiţiilor populare de Sf. Paşti. Deşi în cadrul liceului au avut loc mai multe activităţi consacrate sărbătorii sărbătorilor, momentul culminant…
12:10, vineri, 29 aprilie, 2016 | Continuarea
La solemnitatea dedicată Zilei Drapelului, Mitropolitul Vladimir a îndemnat deputații la „unire”
Miercuri, 27 aprilie, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, a participat la solemnitatea dedicată Zilei Drapelului de Stat organizată la Parlamentul Republicii Moldova. Înainte de şedinţă, dl Andrian Candu, Preşedintele Parlamentului a avut o întrevedere cu reprezentanții cultelor creștine majoritare din țara noastră. Tot astăzi Vlădica Vladimir a participat, în holul Parlamentului, la Târgul caritabil, de confecţii hand-made,…
7:49, miercuri, 27 aprilie, 2016 | Continuarea
30 de ani de la producerea catastrofei nucleare de la Cernobîl
ÎPS Mitropolit Vladimir a participat, astăzi, la evenimentul de comemorare a victimelor catastrofei de la Cernobîl, desfășurat la Memorialul din strada Trandafirilor. La eveniment au mai participat Viceprim-ministrul RM, Gheorghe Brega, ministrul Apărării, Anatolie Șalaru, preşedintele Asociaţiei obşteşti „Societatea Cernobîl din Moldova”, Tudor Capațînă, Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Gnatîşin, Ambasadorul Republicii Belarus, Serghei Ciciuk, reprezentanți…
9:31, marți, 26 aprilie, 2016 | Continuarea
Totalurile Săptămânii Tineretului Ortodox în cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
În urma directivei Mitropolitului Chișinăului și a întregii Moldove, Vladimir pentru Săptămîna Tineretului Ortodox, Episcopia de Ungheni și Nisporeni, cu binecuvîntarea Preasfințitului Petru, a desfășurat activități pentru tineri și cu implicarea directă a tinerilor. Astfel, Sectorul Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret, Președinte – prot. Vadim Corostinschi, în parteneriat cu Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova a desfășurat…
6:55, luni, 25 aprilie, 2016 | Continuarea
„Săptămâna sufletului și a credinței” pentru tinerii din Costești
Profesorii de Religie din satul Costești, Ialoveni, în persoana Diac. Ion Scutaru de la L. T. „Costești” și dnul Serghei Crudu de la L. T. „Olimp”, au organizat în a VI-a săptămână a Postului Mare (18-23 aprilie 2016) „Săptămâna credinței și a sufletului”, Ediția a II-a, pentru copiii și tinerii din localitate. Scopul acestei activități…
11:21, luni, 25 aprilie, 2016 | Continuarea
Floriile la Mănăstirea Hirova
Acum doi ani în urmă, de praznicul „Intrării Domnului în Ierusalim”, după aproximativ cinci decenii de la închiderea Sfintei mănăstiri din anul 1959, s-a săvârșit prima Sfântă Liturghie într-o atmosferă cu totul aparte în Biserica de iarnă cu hramul „Sf. Simeon Stâlpnicul” de către Părintele Arhimandrit Irinarh (Rusu). Părintele Irinarh a venit la mănăstirea Hirova…
8:04, duminică, 24 aprilie, 2016 | Continuarea
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni
De praznicul „Intrării Domnului în Ierusalim” Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni s-a arătat a fi neîncăpătoare pentru sutele de credincioşi veniţi în număr mare la slujba de „florii”, săvârşită de Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni. În cadrul Sfintei Liturghii numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele…
5:41, duminică, 24 aprilie, 2016 | Continuarea
Aleasă bucurie duhovnicească în Duminica Floriilor, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este celebrat în Duminica dinaintea Paștilor. Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost primit de mulțimile care Îl slăveau și Îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim,…
2:08, duminică, 24 aprilie, 2016 | Continuarea

