Cei 1030 de ani de la încreștinarea Rusiei celebrați la Kiev - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Cei 1030 de ani de la încreștinarea Rusiei celebrați la Kiev

21:08, sâmbătă, 28 iulie, 2018 | Cuvinte-cheie: , ,

La data de 28 iulie 2018, au fost împliniți 1030 de ani de la încreștinarea Rusiei de către Sf. Mare Cneaz Vladimir. Cu această ocazie, la Kiev această dată semnificativă a fost sărbătorită cu mare fast.

La 27 iulie 2018, în ajunul serbării Marelui Cneaz Vladimir, Preafericitul Părinte Mitropolit al Kievului Onufrie, a săvârșit un Tedeum la monumentul Încreștinătorului Rusiei de pe Dealul Sf. Vladimir (Владимирская горка) din Kiev, binecuvântând astfel începutul Drumului Crucii care s-a îndreptat spre Lavra Kievo-Pecerska, organizat cu aceast prilej. Alături de Întâistătător, s-au rugat Ierarhi și cler din 12 Biserici Autocefale, precum și din toate eparhiile Bisericii Ucrainene, dar și un număr impunător de circa 250 de mii de credincioși veniți atât din toate colțurile Ucrainei dar și din țări surori precum Moldova, România, Rusia, Belarus șa.

În cursul procesiunii, Preafericitul Părinte Mitropolit, a săvârșit o staționare la una din crucile de închinare din oraș, pomenind astfel prin rugăciuni pe victimile care au decedat tragic în urma evenimentelor din anul 2014.

La finalul Drumului Crucii, în fața Catedralei Adormirii Maicii Domnului din cadrul Lavrei Kievo-Pecerska, a fost oficiată Slujba Privegherii, iar a doua zi, în dimineța zilei de 28 iulie, Preafericitul Părinte Mitropolit Onufrie, în prezența numerosului sobor de Ierarhi și cler, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, după cum informează serviciul de presă al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

În cadrul Sfintei Liturghii, au fost înălțate rugăciuni pentru pacea din Ucraina.

După rugăciunea Domnească, Mitropolitul de Borispol și Brovar Antonie, a dat citire mesajului de felicitare al episcopatului ucrainean, adresat clerului și mirenilor, prilejuit Jubileului de 1030 de ani de la încreștinarea Rusiei-Kieviene.

La finalul Liturghiei, Întâistătătorul Bisericii Ucrainene, a felicitat călduros, întregul popor care s-a adunat în această zi, sub zidurile Lavrei, pentru a celebra acest eveniment important, dar și pentru al cinsti prin rugăciuni pe Marele Cneaz Vladimir ”Sf. Cneaz Vladimir, ne-a oferit ocazia să-L urmăm pe Hristos, – a menționat Arhipăstorul. – Ca urmași ai Sfântului, trebuie să ne păzim de păcat, cât de greu nu ar fi aceasta și să mergem în întâmpinarea lui Hristos.”

Sursa: www.news.church.ua  

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com