Cinstirea sfintelor icoane în cultul creştin – Simpozion în Săptămâna Tineretului Ortodox la Facultatea de Litere, USM
0:46, miercuri, 5 aprilie, 2017 | Cuvinte-cheie: cinstirea icoanelor, facultatea de litere, Săptămâna Tineretului Ortodox, simpozion, usm

A devenit deja o bună tradiţie ca în preajma Învierii Domnului, Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova să găzduiască Simpozionul „Mergând spre Înviere”, care adună profesori, studenţi, masteranzi şi oameni de bună credinţă, dornici de a sorbi mai mult din cele sfinte.
Iniţiativa acestei activităţi aparţine dnei Irina Condrea, prof. univ. dr. hab, care este susţinută de către decanat şi studenţi. În acest an evenimentul s-a desfasurat in cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox.
Simpozionul a demarat cu un mesaj al dnei Adriana Cazacu, decanul Facultății de Litere, care s-a referit la semnificaţia evenimentului şi a făcut retrospectiva acestuia.
Pr. Octavian Moşin a vorbit despre importanța sfintelor icoane în cultul creștin, referindu-se la faptul că icoanele ne oferă posibilitatea de a vedea/ înţelege o perspectivă văzută a Cuvântului lui Dumnezeu. Venerarea icoanei nu se referă la materia din care este făcută, ci la chipul celui care este pictat pe ea. Privind o icoană, putem simţi prezenţa celui reprezentat pe ea. După cum ne spunea Sf. Ioan Damaschin: „Prin icoanele vizibile suntem conduşi la contemplarea a ceea ce este divin şi spiritual“.
De asemenea, au fost prezentate următoarele comunicări:
Tradiția spirituală a artei creștine, dr.hab.prof.univ. Irina Condrea, Facultatea de Litere, USM.
Pictura ecleziastică. program iconografic. dr.conferențiar univ. Emil Dragnev, Facultatea de Istorie, USM.
Icoana între artă și obiect de cult. Masterandă Doina Scrinciuc, Facultatea de Litere, USM.
Icoane în stil bizantin. Arhimandritul Iov (Cristea), Mănăstirea Curchi
Despre meșteșugul iconarilor. Monahul Afanasii (Bârnaz), Mănăstirea Nicoreni.
Tehnici iconografice în suvenirele cu tematică creștină. Prot. Anatolie Gârbu, paroh al bisericii Înălțarea Sfintei Cruci, Revaca.











Această icoană a Maicii Domnului este considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România, și cunoscută în toată...
Săptămâna trecută au avut loc mai multe dialoguri și dezbateri interconfesionle. Unele din aceste întruniri au fost demarate la inițiativa reprezentanților...
SINODICONUL ORTODOXIEI – CE SE CITEŞTE ÎN PRIMA DUMINICĂ DIN POST (A ORTODOXIEI) Dupa ispravirea citirii ceasurilor, spre locul obisnuit...
Câtă evlavie trebuie să avem faţă de icoane! Un monah a pregătit o icoană a Sfântului Nicolae ca să o...
Este bine ca icoanele pe care le punem în chilie şi sfinţii pe care îi chemăm să aibă legătură cu...
I. Ce reprezintă icoana ortodoxă pentru creştini? Biserica Ortodoxă păstrează o bogăţie imensă în domeniul gândirii patristice şi al Sfintei...
Sfânta Ortodoxie, biruind toate ereziile, s-a întărit pe veci. Mulţi învăţători mincinoşi, făcători de schisme şi eretici, a cunoscut creştinismul,...

ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Au apărut calendarele bisericești pentru anul 2026
ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat cititorii Bisericii de lemn „Sf. Arhanghel Mihail” din Criuleni
PS Siluan, Episcop de Orhei, a participat la Conferința Teologică dedicată celor 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic
ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, la împlinirea a 20 de ani de slujire arhierească
Adresarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către cler şi popor
Ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au reunit în ședința Sinodului, la Reședința mitropolitană