Contraziceri cu Sfînta Scriptură în Organizaţia „Martorii lui Iehova” (1)
14:01, miercuri, 10 iulie, 2013 | Cuvinte-cheie: biblia, botez, contraziceri, erezie, iehovisti, martorii lui iehova, scriptura, secte, slujba, teologie, trecut
„Sclavul fidel şi prevăzător”[1] – care, chipurile, dă hrană la timpul potrivit, i-a dus, şi-i duce şi în prezent în eroare gravă pe toţi Martorii lui Iehova (în continuare MI) care cred orbeşte acestei organizaţii. Cu siguranţă această „hrană” este una otrăvitoare, cel puţin, pentru simplul fapt că se contrazice cu Sfînta Scriptură, ne mai vorbind de Sfînta Predanie şi alte scrieri. În acest articol voi prezenta o contrazicere, interpretată de „sclavul fidel şi prevăzător”. Citiţi mai jos textul prezentat de MI:
„Noi putem fi convinşi că Hristos va fi un judecător cinstit şi corect. Proorocia despre El din Isaia 11: 3,4 ne certifică despre aceasta. Prin urmare, împotriva părerii generale, El nu va judeca oamenii pentru păcatele din trecut, majoritatea dintre care, poate că, au fost făcute din neştiinţă. Biblia ne explică, că la moarte omul se izbăveşte sau se eliberează de toate păcatele, pe care le-a săvîrşit. Ea spune:” Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat.” Romani 6.7. Aceasta înseamnă că cel înviat va fi judecat de ceea ce va săvîrşi în ziua judecăţii, iar nu pentru ceea ce a săvîrşit pînă la moarte.”[2]
Dacă „sclavul fidel şi prevăzător” a scos din context, doar versetul 7 ca să-şi susţină învăţătura, atunci ar fi bine să analizăm ce spune contextul în întregime:
„3. Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat ? 4. Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; 5. Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui, 6. Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. 7. Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat. 8. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El, 9. Ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. 10. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu. 11. Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul xtreme. 12. Deci să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui; 13. Nici să nu puneţi mădularele voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci, înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu.”
După cum se vede, Apostolul Pavel vorbeşte despre moartea pentru păcat, adică, cei ce au primit botezul şi sînt creştini trebuie să fie morţi păcatului, sau versetul 7 poate fi citit astfel: ” Căci Cel care a fost botezat este curăţit de păcat”, dar contextul nicidecum nu ne lasă să înţelegem că la moartea trupului păcatele săvîrşite pe parcursul vieţii se iartă, dar mai mult ca atît acelaşi Apostol ne mai spune că:”… noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău.” 2 Corintheni 5:10.
Deci, rămîne ca MI să-şi pună o întrebare extrem de logică şi simplă, dacă păcatele se iartă la moartea trupului, pentru ce trebuie să respectăm poruncile Domnului?
Veaceslav Bodarev, licenţiat în teologie.
[1] Potrivit Turnului de veghe, din 15 iulie 2013, ediţia de studiu pentru luna septembrie p.22, sclavul fidel şi prevăzător – este un mic grup de fraţi unşi care sunt direct implicaţi în pregătirea şi furnizarea hranei spirituale în timpul prezenţei lui Cristos. În zilele noastre, aceşti fraţi unşi alcătuiesc Corpul de Guvernare.
[2] Tu poţi trăi veşnic în paradis pe pămînt. Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc. 1989, p.175, traducere din limba rusă.