Cum putem reuşi ca ridicându-i pe oameni prin vorbe să-i ajutăm să se ridice şi cu fapta

Scrii că întotdeauna ai spus adevărul în faţă şi din această pricină ai avut multe neplăceri în viaţă. Nu mă miră. Puţini bolnavi iubesc doctorul ce le vesteşte faptul că suferă de o boală incurabilă şi ucigaşă şi stăruie asupra acestui fapt. Dragostea faţă de fraţii noştri ne impune să nu-i dăm în vileag întotdeauna cu asprime, ci să le spunem acele cuvinte care le vor sluji cu cel mai mult folos pentru mântuire. Adu-ţi aminte cum Mântuitorul nostru n-a tunat împotriva femeii păcătoase pe care fariseii au adus-o ca să fie bătută cu pietre, ci i-a grăit cu bunătate: Du-te şi de acum să nu mai păcătuieşti! Când Anania a venit la Saul, care era orbit, nu s-a năpustit asupra lui cu înjosiri şi ocări pentru că-i prigonise pe creştini, ci l-a numit evangheliceşte: Saule, frate! (Fapte 9,17).

Se povesteşte despre o soră monahie că s-a plâns Sfântului Serafim de Sarov. I s-a mărturisit şi i s-a plâns că pătimeşte de nervozitate mânioasă cu crize de furie cumplită. După ce a mărturisit asta, aştepta de la omul lui Dumnezeu mustrare mare şi epitimie mare – însă, în loc de mustrare şi de epitimie, la urechi i-au ajuns vorbele bune ale duhovnicului: „Ce spui tu, soro? Tu ai un caracter minunat, liniştit – un caracter cu adevărat minunat, smerit şi blând!” Ca o ploaie lină pe pământ însetat au căzut aceste vorbe bune pe sufletul femeii, care a tras din ele două foloase: s-a ruşinat de sine foarte mult, dar a şi dobândit nădejde – aşadar, amândouă condiţiile principale pentru îndreptare!

Această pildă ne arată cum putem reuşi ca ridicându-i pe oameni prin vorbe (bune şi de laudă) să-i ajutăm să se ridice şi cu fapta.

Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, Bucureşti, 2003,  p. 208-209